Preşedinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), magistratul Dana Gîrbovan, a analizat pentru „Evenimentul Zilei” situațiile tensionate din societatea românească. Judecătorul clujean este de părere că cetățenii obişnuiți se află prinşi între două tabere cu mesaje tot mai extremiste în ceea ce priveşte lupta anticorupție şi incapabile să mai asculte argumentele celeilalte părți.

Gîrbovan a analizat şi situația creată prin decizia CCR privind revocarea şefei DNA, susținând că amânarea punerii în executare a hotărârii incită, practic, cetățenii să nu mai respecte legea.

- Evenimentul Zilei: De mai bine de un an există oameni care protestează susținând că apără justiția de atacul politicienilor. Pe de altă parte, sunt persoane care susțin că în justiția românească se fac abuzuri, mai ales în ceea ce privește dosarele DNA. Totuși, pentru marea parte a societății tema pare a nu exista, pe considerentul că „se bat ei între ei și pe noi nu ne privește”. Întrebarea este dacă ne privește? Și dacă da, în ce mod?

- Dana Gîrbovan: Protejarea justiției de orice influență, inclusiv cea politică, nu exclude luarea de poziție față de abuzurile din justiție şi invers. Protejarea justiției de ingerințe externe şi interne priveşte garantarea independenței procurorului în anchete şi a judecătorului în înfăptuirea actului de judecată, în timp ce scoaterea în evidență a abuzurilor priveşte modul în care se răsfrânge actul de justiție asupra oamenilor. Este ipocrit să spui că lupți pentru protejarea independenței justiției, dar să ignori ori să justifici abuzurile din justiție.

Erorile şi chiar abuzurile DNA sunt deja de notorietate şi dovedite de instanțe. Am atras atenția încă din faza incipientă asupra practicilor abuzive ale DNA, că acestea vor avea efect de bumerang şi vor discredita lupta anticorupție, iar azi am ajuns în acel punct. Tocmai din acest motiv, cel puțin la nivel de aparență, societatea românească pare împărțită între două tabere tot mai extremiste şi tot mai puțin capabile şi dornice să asculte argumente contrare. Ceea ce ar trebui să fie o dezbatere amplă, cu argumente şi analize bazate pe fapte şi elemente obiective, a devenit un adevărat discurs al urii, în care se aruncă constant acuze, amenințări, injurii, în care fiecare îşi propovăduieşte adevărul său absolut.

La mijoc se află, însă, o pătură tot mai largă de cetățeni obosiți, sătui de acest tip de discurs extremist, speriați de intensitatea virulențelor care se revarsă în spațiul public, în special de pe rețele de socializare, oameni care, firesc cumva, privesc lucrurile din justiție mai nuanțat.

Anual, în instanțele din România sunt în jur de 3 milioane de dosare. Dintre acestea doar în jur de 300-350 sunt dosare ce au ca obiect judecarea rechizitoriilor făcute de DNA.

Aşadar, a reduce întregul discurs despre justiție doar la dosarele DNA nu face decât să piardă din vedere complexitatea justiției în întreg, problemele cu care aceasta se confruntă şi, inerent, să omită soluțiile la aceste probleme.

 

„Semnalele de alarmă au fost ignorate”

Prin Memorandumul privind justiția, pe care UNJR împreună cu AMR l-a promovat în 2016 şi care a fost votat de peste 80% din instanțe, am atras atenția asupra acestei probleme extrem de grave a viziunii reductive asupra justiției, văzută doar prin prisma „luptei împotriva corupției”.

Din păcate, semnalele de alarmă pe care le-am tras constant începând cu 2015 au fost ignorate, iar acum reacția şi contrareacția au ajuns la punctul care afectează nu doar lupta anticorupție, ci întreaga justiție.

 

- Personal am prieteni din ambele tabere și protestari, și cei care invocă abuzuri. Senzația este că nimeni nu mai ascultă argumentul celeilalte tabere.

- O reacție dusă la o extremă va genera o contrareacție în partea opusă. Este important, de aceea, ca în astfel de momente să-ți păstrezi cumpătul şi să priveşti lucrurile rațional, pentru a putea găsi calea de mijloc. Cum am spus, protejarea independenței justiției de orice interferență din afară, fie că e din partea politicului fie a serviciilor, nu exclude luarea de poziții împotriva erorilor şi abuzurilor sau corectarea cauzelor care le-au generat, aceasta fiind singura cale pentru pentru a evita repetarea lor pe viitor.

 

„Nu poți ascunde la infinit eşecurile şi abuzurile”

- Ce credeți, ca jurist și ca lider de opinie, că ne-a adus în această situație?

- Criza cu care se confruntă justiția de azi din România este generată de un cumul de factori instituționali, umani şi sociali, care au avut la bază viziunea greşită promovată de unii decidenți politici că justiția în general, şi lupta anticorupție în special, va rezolva toate problemele din România. Justiția a devenit, astfel, subiect favorit de campanii electorale, fiind atrasă în bătălia politică.

În justiție, de partea cealaltă, magistrații au fost împărțiți deseori în două, cei care „luptă” cu corupția şi restul, fapt ce a creat în timp rupturi inclusiv în interiorul sistemului.

La peste 10 ani de astfel de lupte, am ajuns la punctul în care societatea este ruptă în două, pe un subiect ce ar fi trebuit să unească populația.

Nu cred că este vreun cetățean onest al acestei țări, aşa cum sunt larga majoritate, care să îşi dorească o țară coruptă, care să accepte ca banii din bugetul statului, format din taxele pe care ei le plătesc, să se scurgă în buzunare corupte, în loc să se întoarcă la ei.

De partea cealaltă, orice abuz reclamat pe parcursul unui proces, ce nu este verificat, s-a dovedit a avea efect de bumerang, aşa cum am spus încă din 2015.

Prin campania agresivă dusă pentru susținerea – falsă de altfel – a luptei împotriva corupției, au fost ascunse toate probleme, unele extrem de grave, care însă, la un moment dat, au izbucnit. Nu poți prezenta triumfalist doar succesele, nu poți cosmetiza erorile şi nu poți ascunde la infinit eşecurile şi abuzurile.

Pe de-o parte, în acest mod se creează la nivel de societate o aşteptare imensă, ce nu are însă baze reale. Pe de altă parte, problemele se adună şi se acutizează, iar în momentul în care ies la iveală, ele nu o mai fac într-un mod sănătos şi punctual, ci într-un şuvoi ce poate fi foarte uşor distructiv.

Este nevoie de o societate matură, cu instituții puternice, pentru a trece cu succes un impas atât de grav ca şi cel în care ne găsim acum. Este esențial ca măcar acum, în al 12-lea ceas, clasa politică şi instituțiile să fie capabile să îşi găsească resursele pentru a pune înainte de toate interesul cetățeanului român.

- Credeți că defilarea în cătușe din fața sediilor DNA din ultimii ani a avut vreo influență în această fractură?

- „Cătuşiada” televizată la care am asistat în ultimii ani în fața sediilor DNA a contribuit din plin la fracturarea societății româneşti.

Vorbim de imagini cu un impact emoțional extraordinar de puternic, prin care s-a dorit a fi dat semnalul unei acțiuni de forță, de „curățare” a societății româneşti, semnal primit cu mult entuziasm şi aplauze în acel moment. Cozile de la intrarea în DNA, imaginile cu personalități purtate în cătuşe, arestări transmise practic în direct au dat sentimentului cetățeanului că participă şi el activ la o amplă campanie de însănătoşire a societății. Au urmat apoi bilanțuri triumfaliste, au curs laudele din partea partenerilor strategici, ambasadele străine acordau medalii şi lansau filme de laudă, într-o efuziune generalizată.

Dincolo de imaginea manipulatorie însă, realitatea era alta, fundamental diferită.

Defilarea în cătuşe ale unor persoane reținute sau arestate a încălcat grav drepturile fundamentale ale acestora şi a contribuit în timp la discreditarea justiției. O parte din aceste persoane care ocupau funcții importante în stat au fost ulterior achitate. Evident că în mintea omului de rând s-a născut întrebarea: când a greşit justiția, când i-a plimbat încătuşați prin fața camerelor şi m-a făcut să cred că-s vinovați sau când i-a achitat?

Or, o ruptură atât de mare între imagine şi realitate, între aşteptări şi rezultate naşte ine rent frustrări în societate, care se externalizează şi materializează prin reacțiile tot mai extreme pe care le vedem acum.

 

„Ar trebui să facem o evaluare pentru a vedea dacă lupta anticorupție a produs efectele scontate”

- La 15 ani de la declanșarea luptei anticorupție, prin crearea unui departament specializat, care credeți că sunt modificările, în bine sau în rău, aduse societății românești?

- Toate studiile în materie de anticorupție arată că fenomentul corupției nu poate fi combătut doar prin metode punitive, gen DNA. Or, în România, lupta împotriva corupției s-a focalizat doar pe activitatea DNA, văzută ca un „silver bullet”, fapt ce a implicat prin el însuşi un risc imens de ineficiență, dar şi de potențial abuz. Au fost omise însă cele mai eficiente mijloace de combatere a corupției, respectiv creşterea transparenței şi debirocratizarea.

Astfel, dacă ne uităm la ceea ce s-a făcut de 15 ani în România, nu doar că transparența nu a crescut, dar am ajuns să avem protocoale secrete pentru a combate mai abitir corupția, cu efect în compromiterea luptei anticorupție.

Referitor la debirocratizare, într-o lume a internetului, unde totul este la un click distanță, noi încă umblăm cu o hârtie de la o instituție la alta a statului.

Fără îndoială, s-au făcut paşi esențiali din perspectiva justiției, dispărând sentimentul de impunitate la nivelul marii corupții, sentiment ce părea generalizat acum 15 ani. Cum însă nu suntem o societate matură, lucrurile au fost împinse în cealaltă extremă, în ultimii ani, făcându-se cu mult prea mare uşurință, pe acuzații nesusținute de probe, dosare unor persoane ce ocupau funcții importante în stat, pentru ca ulterior acestea să se finalizeze prin achitări ce ajung deja la o intensitate pe bună dreptate îngrijorătoare.

Combaterea corupției este evident necesară în România, însă ar trebui să facem o evaluare la nivel de societate, pentru a vedea dacă investiția pe care România a făcut-o până acum în lupta anticorupție a produs efectele scontate. „

 

Subiectul anticorupției este folosit pentru a justifica poziții partizane din partea altor state în raport cu România”

- Şi totuşi oficialii străini laudă activitatea DNA.

- Nu pot să nu remarc duplicitatea discursurilor diverşilor oficiali străini pe problema anticorupției din România.

De exemplu, deunăzi primul ministru olandez a spus că România nu poate fi primită în Schengen pentru că nu a făcut „progrese suficiente” în lupta anticorupție. În acelaşi timp, oficiali străini, inclusiv olandezi, elogiază activitatea DNA, care este dată ca exemplu de succes şi de bune practici altor state.

Este ilogic să spui că o instituție anticorupție este eficientă, dar în acelaşi timp să spui că în țara respectivă nu s-au făcut progrese în combaterea corupției.

Genul acesta de declarații demonstrează cum a fost politizat discursul, iar subiectul anticorupției este folosit pentru a justifica poziții în esență partizane şi subiective, inclusiv din partea altor state în raport cu România.

 Lupta împotriva corupției a însemnat un efort uriaş la nivel de societate românească, inclusiv în termeni financiari, de aceea este în interesul nostru, ca națiune, societate şi stat, să facem o evaluare obiectivă a acestei „lupte” care s-a dus în toți aceşti ani.

 

„Judecata morală publică nu a adus niciodată în istorie altceva decât intoleranță, urăşi distrugere”

 

- Există o dezbatere legată de revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Cum vedeți această situație tensionată care trenează de mai bine de două luni? Afectează în vreun fel funcționarea justiției și imaginea ei?

- Faptul că la atâtea zile după decizia Curții Constituționale, prin care Preşedintele României a fost obligat să emită decretul de revocare a procurorului-şef DNA, Laura Codruța Kovesi, încă stăm să dezbatem dacă aceasta trebuie sau nu respectată, arată din păcate cât de disfuncțional a ajuns statul român.

În momentul în care pentru însuşi Preşedintele României respectarea deciziilor Curții Constituționale şi, implicit, a Constituției devine opțională, indiferent de motivele invocate, se pune sub semnul îndoieli întreg stabilimentul statului de drept. Dacă preşedintele încalcă legea, Constituția, de ce ar mai fi aceasta respectată de restul cetățenilor? În fond, fiecare poate găsi un motiv să nu respecte legea şi Constituția, aşa cum face şi preşedintele.

 

„Nu poți clama că doreşti o țară „ca afară” când susții practici ce contravin democrației”

- Ce mesaj i-ați transmite unui tânăr care împarte lumea în penali, referindu-se la inculpați care încă nu au fost condamnați de judecători, și nepenali? Cum i-ați explica dacă este bună sau nu separarea pe care o face?

- Împărțirea societății în „penali şi nepenali”, să vă citez, este o acțiune de demonizare a adversarului specifică regimurilor totalitare.

Dacă ar fi să împărțim oamenii raportat la legea penală, într-o democrație avem persoane „vinovate şi nevinovate”. Vinovat este doar cel găsit ca atare printr-o hotărâre definitivă, toți restul fiind considerați nevinovați.

Nu poți clama că dorești o țară „ca afară”, adică în Vest, bănuiesc, când susții practici ce contravin flagrant democrația.

Respectarea drepturilor fundamentale ale omului este piatră de temelie a libertății fiecăruia dintre noi. Măsura pe care fiecare o dăm acestei valori se vede nu în momentele de acalmie, ci în perioadele dificile, agitate, precum cea pe care o traversăm acum. Prin modul în care sunt respectate drepturile celor acuzați, o societate îşi demonstrează maturitatea democratică.

Este important pentru noi, ca societate, să amintim celor tineri că nu sunt atât de îndepărtate vremurile comuniste în care judecata „elementelor duşmănoase”, ale „bandiților” se făcea în „numele poporului” şi în aplauzele mulțimii. În respectiva perioadă nu existau persoane nevinovate, ci doar persoane care nu au fost cercetate destul. Nu trebuie să uităm nici o clipă că linia între democratie şi totalitarism este mult mai subțire decât ne-o închipuim.

Libertatea, democrația, statul de drept nu sunt un dat absolut, ireversibil. Dimpotrivă, sunt valori ce se câştigă greu şi care pot fi pierdute şocant de uşor şi repede, mai ales atunci când se caută justificări, chiar nobile, pentru nerespectarea legii.

Valoarea respectării drepturilor omului într-o societate se măsoară în raport cu cei acuzați sau marginalizați, nu cu cei liberi.

 Judecata morală publică nu a adus niciodată în istorie altceva decât intoleranță, ură şi distrugere într-o societate. Ar trebui să învățăm din aceste greşeli ale trecutului, dacă nu din greşelile altora, măcar din ale noastre, pentru a nu le mai repeta.

 

Justiția, cea mai mare scădere în încredere

- Sintagma „statul de drept” este tema centrală a protestelor din ultimul an. Cum ați defini statul de drept?

- Statul de drept – „rule of law” în engleză – este statul în care legea este egală pentru toți şi fiecare se supune legii. Această lege îi conferă fie cărui cetățean atât obligații, pe care dacă le încalcă este pedepsit, cât şi, deopotrivă, îi conferă, apără, protejează sau garantează drepturi.

Nu poți ignora „respectarea drepturilor” garantate şi protejate de lege sub pretextul că te focalizezi pe „aplicarea legii” în sens penal, deoarece atunci nu mai avem „rule of law”, ci „rule of terror”, cum era în sistemul sovietic.

Din păcate, am auzit de multe ori, am citit prea des argumentul legat de faptul că, atunci când lupți cu răul absolut, cu ar fi corupția, legea devine un instrument ineficient şi este admisibil ca aceasta să fie ocolită, completată prin mijloace în afara acestuia, aşa cum au fost celebrele protocoale. Trebuie însă, dincolo de principii, să nu uităm un lucru. Orice pas făcut în afara legii ne situează într-o zonă în care nu mai există limite, în care nu mai există control, o zonă ce devine ea însăşi una a arbitrariului, a abuzului, a corupției.

Este larg acceptat că un stat corupt este un stat incapabil să ofere o protecție eficientă şi deplină a drepturilor fundamentale a cetățenilor săi. În ultima perioada însă, la nivel global s-a ridicat o altă întrebare. În ce măsură politicile anticorupție, conduse eronat, reprezintă ele însele riscuri sau chiar încălcări ale drepturilor omului? Este o întrebare pe deplin legitimă şi necesară, pentru a putea păstra atât de necesarul echilibru în societate. O întrebare la care refuzul încrâncenat de a răspunde are ca efect exact negarea fundamentului atât de mult clamatului stat de drept, apărat din păcate prea mult prin lozinci şi prea puțin pe fond.

- Credeți că justiția este acum mai bine văzută de cetățeni decât în 2004?

- Sondajele de opinie sunt o captură de moment a percepției subiective pe care populația o are cu privire la o anumită temă. În cazul jus tiției, conform sondajului Eurobarometru, vedem că această percepție privind justiția a urcat după 2004, însă din 2015 în 2016 a scăzut brusc, întrun singur an, cu 13%, fiind cea mai mare scădere în încredere într-o instituție la nivel european.

Trendul descendent al încrederii în justiție din ultimii ani este reflectat şi de sondaje făcute de institute româneşti.

Această scădere a încrederii în justiție este influențată de mulți factori, de la durata proceselor şi condițiile din sălile de judecată, la respectarea drepturilor şi libertăților fundamentale, aspecte care toate trebuie luate în considerare pentru a face o evaluare obiectivă a cauzelor creşterii neîncrederii în justiție pe care o vedem în ultimii ani.

 

„Toate dictaturile şi-au justificat acțiunile criminale pe principiul „scopul scuză mijloacele„”

- Există o tendință în rândul tinerilor protestatari de a spune că scopul scuză mijloacele când vine vorba de condamnarea unor inculpați în dosare de corupție. Ce părere aveți despre acest principiu?

- Susținerea că „scopul scuză mijloacele” pentru a condamna pe unii în dosare de corupție este fundamental greşită, iar efectul acestei practici este compromiterea luptei anticorupție. În justiție, scopul nu scuză mijloacele, dar cu siguranță îl poate compromite.

Dacă justiția se face cu scopul de a-l trage la răspundere pe cel care a încălcat legea, iar tu însuți, ca om al legii, încalci legea, pentru a-l trage pe celălalt la răspundere, înseamnă pur şi simplu că justiția a trecut de partea fărădelegii, pierzându-şi însăşi forța şi legitimitatea.

Amintesc aici că toate dictaturile şi regimurile de teroare şi-au justificat acțiunile abuzive şi criminale împotriva propriului popor tot pe principiul „scopul scuză mijloacele”. Într-o democrație, însă, justiția se înfăptuieşte numai şi numai în numele legii, aceea fiind linia de demarcație ce separă statul de drept şi democrația de regimuri totalitare.

 Câtă vreme cetățenii înțeleg şi respectă acest principiu, democrația are şanse să se consolideze în România. Cu fiecare contestare a legii şi a obligațiilor ce derivă din aceasta, implicit a respectării drepturilor omului, România se îndepărtează de statul de drept şi democratție şi se apropie de zona anarhiei sau a dictaturii.