Dan Petrescu, „verde” pentru Dinamo! Presiuni uriașe, se pregătește trădarea anului!

Dan Petrescu, „verde” pentru Dinamo! Presiuni uriașe, se pregătește trădarea anului!
Din cuprinsul articolului

Este un antrenor de succes în Liga 1 și chiar el recunoștea că s-a plictisit de câte trofee a cucerit și câți bani a câștigat.

Problema este că, pe plan extern, nimeni nu-l așează lângă marile nume, iar asta îl doare pe Dan Petrescu. A fost un foarte bun fotbalist, apreciat și azi în Premier League, dar ca antrenor s-a împiedicat la fiecare vizită peste hotare.

Acum, are șansa să încerce din nou, căci Dinamo Moscova l-a ofertat. Iar trădarea anului se poate realiza chiar și mâine fiindcă Dan Petrescu nu-i legat prin vreo clauză de reziliere de CFR Cluj! Este bomba zilei în fotbalul românesc - nu există niciun fel de clauză în contractul antrenorului campioanei României!

O recunoaște franc și directorul sportiv Bogdan Mara, care a oferit prima reacţie după ce presa rusă a scris că „Bursucul” este în negocieri cu Dinamo. „Dan Petrescu nu are clauză! Dan are contract cu CFR Cluj. Chiar nu s-a discutat nimic. Normal că a făcut lucruri frumoase la Moscova cât a fost acolo, dar anul acesta a făcut lucruri bune și la CFR. Este normal să fie multe echipe interesate de el, însă ne dorim să rămână alături de noi!”, a declarat Mara.

La Moscova pentru a doua oară

Dan Petrescu a mai antrenat formația Dinamo Moscova între august 2012 şi aprilie 2014. La chiar primul său sezon, „Bursucul” a preluat echipa într-o situație disperată (ultimul loc, zero puncte după patru etape!) şi a dus-o aproape de calificarea în cupele europene.

Numele lui este respectat în Rusia mai ales rezultatelor obținute cu micuța echipă Kuban Krasnodar.

Altfel, la revenirea pe banca CFR-ului după suspendarea dictată de LPF, Dan Petrescu a pierdut fără drept de apel duelul cu Gică Hagi. Viitorul – CFR Cluj s-a terminat 3-1 și lupta la titlu în Liga 1 se aprinde tot mai tare.