Dan Andronic, două întâmplări cu doctorul Beuran: „Nu am nevoie de nimic!”
- Andrei Ilinca
- 14 februarie 2020, 22:48
Jurnalistul Dan Andronic a povestit, vineri seară, la Realitatea TV, două întâmplări cu doctorul Mircea Beuran.
Dan Andronic a povestit la Realitatea Tv o întâmplare care spune multe despre doctorul Mircea Beuran.
În urmă cu ceva ani, a fost adus la Spitalul de Urgență Floreasca, într-o stare îngrijorătoare, un milionar, om de afaceri străin. Opinia medicilor care l-au consultat a fost că trebuie operat de urgență. Suspiciunea lor era de peritonită și/sau ocluzie intestinală. Pentru omul de afaceri un drum cu avionul la o clinică din străinătate era mai mult decât la îndemână, astfel că a solicitat externarea. Medicii nu au fost de acord, au spus că nu-i dau drumul din spital, pentru că riscul este prea mare.
Doctorul Beuran, plasat în arest la domiciliu. Cererea DNA de arestare, respinsă
Între timp, a apărut și doctorul Beuran, l-a consultat pe milionar, le-a spus colegilor să-și vadă de treabă, pentru că pacientul este în afară de orice pericol, nu are altceva decât că o piatră care i-a plecat din rinichi, spre a fi eliminată în scurt timp. Drept pentru care, l-a trimis pe milionar acasă.
După câteva zile, ajuns la el acasă, omul de afaceri l-a rugat pe Dan Andronic să-i dea doctorului Beuran, din partea sa, a milionarului o mare sumă de bani, 5000-10000 de dolari, „Cât crezi tu că este bine, Dane!”
La auzul veștii, doctorul Mircea Beuran nu a avut de spus decât atât: „Nu este nevoie, domnule Andronic, nu am nevoie de nimic! Dar prietenul dumneavoastră poate face un cadou secției, Dacă de-ar da două aparate de aer condiționat, pentru două saloane, unde mor bolnavii de cald, ar fi minunat.”