DAEA la BRUXELLES, în IMAGINI NEMAIVĂZUTE

DAEA la BRUXELLES, în IMAGINI NEMAIVĂZUTE

Petre DAEA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, participă în perioada 17 -19 decembrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit) și la întâlnirea ministerială informală privind problematica controlului și eradicării Pestei Porcine Africane în Uniunea Europeană.

În marja Consiliului UE, în dimineața zilei de 17 decembrie 2018, ministrul Petre DAEA a avut o întrevedere, la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Comisia Europeană, cu Phil HOGAN, Comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, pentru a stabili modul de lucru privind accelerarea procesului de aprobare a Directivei privind practicile comerciale neloiale, în așa fel încât la începutul anului viitor procesul legislativ să fie finalizat.

 

Tot în cursul zilei de luni, comisarul Phil Hogan a înmânat personal ministrului Agriculturii, Petre DAEA, certificatele de înregistrare în registrul Denumirilor de origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru ”Scrumbia de Dunăre afumată” (IGP) și pentru vinul ”Însuraței” (DOP).

Ne puteți urmări și pe Google News

 

În cadrul lucrărilor Consiliului s-au regăsit teme ce vizează pachetul de reformă al Politicii Agricole Comune post 2020, respectiv Regulamentul privind Planurile Strategice ale PAC,  Regulamentul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC, Regulamentul privind organizarea comună a pieței produselor agricole (OCP).

 

De asemenea, în marja reuniunii Consiliului UE, ministrul Petre DAEA a avut întâlniri bilaterale cu omologi din Estonia și Ungaria, pentru a discuta probleme privind viitoarea Politică Agricolă Comună 2020-2027.