Ultima dezvăluire, făcută de surse din anchetă, citate de România Tv, aduce în prim-plan o ipoteză uluitoare: fiul cel mare al lui Gheorghe Dincă s-ar fi aflat în casă în momentul în care Alexandra Măceșanu a sunat disperată la 112! Mai mult de atât, afirmă aceleași surse, în înregistrările de la numărul unic de urgenţă 112 se aud şi alte voci decât ale fetei. Pe fundal nu apare doar vocea tremurândă a Alexandrei Măceșanu, care speriată cerea cu disperare ajutorul, spunând că a fost răpită, sechestrată şi violată.

Această ipoteză vine în sprijinul alteia, care vorbește despre traffic de persoane făcut în casa lui Gheorghe Dincă. Din câte se pare, unul dintre copiii lui Gheorghe Dincă ar fi fost denunțat la DIICOT pentru implicarea în trafic de persoane, iar la dosar ar exista probe certe care-l leagă pe Gheorghe Dincă, împreună cu familia sa și alți complici, de această activitate.

Să nu uităm că, doar cu câteva zile în urmă, şeful DIICOT anunța extinderea cercetării penale şi pe numele Elenei Dincă, soția lui Gheorghe Dincă, pentru complicitate la omor. Felix Bănilă: „În data de 23 august s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem și pentru complicitate la omor, urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza, Mihaela, cu privire la o presupusă activitate infracțională a numitei Dincă Elena, soția inculpatului”.

Te-ar putea interesa și: