Cele două riscuri menționate foarte corect de Klaus Iohannis au fost acela ca elevii să ducă boala la școala și acela de a aduce boala acasă. Le fel cum s-a întâmplat în Franța, a adăugat acesta: „Acolo unde experimental școlile au fost deschise, într-o provincie din Franța, zeci de elevi au fost testați pozitiv, câțiva profesori au ajuns la Terapie Intensivă.”

A continuat apoi aparent coerent, logic: „S-a decis azi ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar, școlile și universitățile și grădinițele nu se vor redeschide. Până pe 12 iunie continuă formele de învățământ la distanță. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum, se mai poate face și o evaluarea suplimentară.”  Stați! Doar „pentru majoritatea”? Cum adică? Ne-a lămurit în continuare că sunt și „câteva excepții”. Excepții de la expunerea la „riscuri mari”? Da! Să le vedem:

„Elevii din clasele a VIII-a a XII-a vor putea reveni la școala după 2 luni pentru a se pregăti pentru examenele naționale.” Adică, ceea ce este periculos pentru picii de grădiniță, pentru elevi și pentru studenți, nu este și pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a? Președintele Iohannis a decis ca în ciuda unor „riscuri mari”, expuse chiar de el, elevii să fie discriminați, unii să fie expuși îmbolnăvirii, alții nu, în sensul în care unii dintre ei pot aduce boala la școală și să o ducă acasă. Președintele României a decis că elevii acestor două clase pot risca îmbolnăvirea, își pot trimite profesorii de la clasă la terapie intensivă și bunicii de acasă la cimitir. Pentru toți, riscul presupus de mersul la cursuri este Zero, doar pentru cei din cele două clase menționate se acceptă un „risc mare” „prin excepție”? „Prin excepție”, când riscul este unul de moarte? Însemnă fără discuție că decizia de exceptare este una criminală!

Mă întreb foarte serios ce poate fi în mintea acestui om. De fapt, m-am întrebat de când l-am auzit prima dată vorbind. Mai mult, am exprimat public opinia că ar fi de preferat ca destinele noastre și ale copiilor noștri să nu poată fi influențate decât de oameni care au copii. Nu pentru că cei care au copii ar fi mai deștepți, nu acesta este indicatorul, ci pentru că cei care sunt părinți decid mult mai responsabil, cu mai multă grijă și într-o mult mai sensibilă cunoștință de cauză, sunt obligați la mult mai mult discernământ.

Despre preferințele președintelui Iohannis în materie nu există dubii, a declarat fără să-l forțeze nimeni că „dacă alții au investit în copii, noi(n.m. Carmen și Klaus Iohannis) am investit în imobile”. Nu am nimic cu opțiunile de viață ale celor doi soți și nici cu faptul că el este președinte al țării, aș avea însă doar o singură dorință. Una foarte mare: când este vorba despre copiii noștri, măcar în chestiuni de viață și de moarte, s-ar putea ca decizia să nu-i aparțină unuia căruia i-au fost mai aproape betoanele și cărămizile decât un suflețel de copil?