Cutremur major în China. Autoritățile din regiunea de sud-vest sunt în alertă maximă
- Ionel Sclavone
- 1 iunie 2022, 16:21
Un cutremur cu magnitudinea 6,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, 1 iunie, în regiunea de sud-vest a Chinei. Conform primelor informații, nu s-au semnalat victime. Seismul a avut loc în districtul Lushan, care aparţine oraşului Ya'an, situat în provincia Sichuan, la ora 17.00 (ora 9.00 GMT).
Cutremurul s-a produs în districtul Lushan, care aparţine oraşului Ya'an, situat în provincia Sichuan, în zona de sud-vest a țării. Ora producerii seismului a fost 17:00 ora locală (9:00 GMT), iar adâncimea la care a fost înregistrat a fost de 17 kilometri după cum precizează agenţia de stat Xinhua, citată de EFE.
La ora transmiterii știrii, oficialii din China nu aveau cunoștințe cu privire la eventualele victime sau pagube materiale pe care le-ar fi produs acest cutremur.
Trebuie spus că regiunea din sud-vestul Chinei este de obicei afectată de cutremure puternice. Aceasta este o zonă seismică activă, unde mii de persoane şi-au pierdut viaţa în dezastrele care au survenit în ultimele decenii.
Cutremurele de peste 6 grade, din ultima lună
De menționat că în ultima perioadă au avut loc mai multe cutremure cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter.
În urmă cu doar câteva zile, pe 21 mai, un astfel de cutremur a avut loc la nord de arhipelagul norvegian Svalbard. Seismul a avut loc la o adâncime de 2 km.
Pe 10 mai, un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs la aproximativ 200 de kilometri de Papua Noua Guinee, în Marea Bismarck. Seismul a avut epicentrul la o adâncime de 10 kilometri şi nu au fost raportate pagube.
Pe 9 mai, un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zdruncinat, pentru scurt timp, clădirile din capitala Taiwanului, Taipei. Nu au fost semnalate pagube imediat după producerea acestuia. Epicentrul seismului a fost localizat în largul coastelor estice ale Taiwanului, la aproximativ jumătatea distanţei dintre provincia Hualien şi insula japoneză Yonaguni.
Cutremurele din luna martie
În luna martie s-au înregistrat trei seisme de asemenea mărime, Pe 31 martie, un seism cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter s-a produs în estul arhipelagului Noua Caledonie. Cutremurul a fost semnalat la o adâncime de 10 kilometri, la 279 de kilometri sud-est de localitatea Tadine din Noua Caledonie.
Pe 22 martie, un alt seism cu magnitudinea 6,7 s-a produs în zona Dorsala Atlantică, situată între Oceanul Atlantic de Nord şi Oceanul Atlantic de Sud. Epicentrul a fost la o adâncime de 10 kilometri. De asemenea, un cutremur cu magnitudinea 6,6 grade s-a produs în apropiere de oraşul Taitung din sud-estul Taiwanului, la o adâncime de 30,6 kilometri. A fost resimţit în clădirile din capitala Taipei.
Pe 16 martie 2022, un seism cu magnitudinea de 7,4 grade s-a produs în Japonia, fiind emisă o alertă de tsunami pe coasta de nord-est a ţării. Epicentrul a fost localizat la 60 de kilometri adâncime în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Fukushima.
În acest dezastru și-au pierdut viața 4 persoane, iar alte peste 100 au fost rănite. Un tren de mare viteză a deraiat la nord de oraşul Fukushima din cauza. Seismul a afectat, în principal, prefecturile Fukushima şi Miyagi din nord-estul Japoniei.