Cutremur în România. Unde a fost resimțit și ce magnitudine a avut

Cutremur în România. Unde a fost resimțit și ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 pe scara Richter s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 1:11, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 88 de kilometri.

Seismul s-a produs la 80 de kilometri est de Braşov, 96 de kilometri nord-est de Ploieşti, 98 de kilometri sud de Bacău, 113 kilometri vest de Galaţi, 115 kilometri nord-vest de Brăila şi 146 kilometri nord de Bucureşti.

În această lună, în zona seismică Vrancea, au avut loc patru cutremure slabe cu magnitudini cuprinse între 2,7 şi 3,3 pe Richter, însă în data de 31 ianuarie s-a produs în judeţul Vrancea un seism de 5,2, cel mai mare din acest an.

Ne puteți urmări și pe Google News

În anul 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un cutremur de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.