Cutremur în Argeș. Pericolul reactivării zonei seismice Făgăraș

Cutremur în Argeș. Pericolul reactivării zonei seismice Făgăraș

Cutremur în Argeș. Seismul, produs marti dimineață în Argeș, alertează specialiștii. Se reactivează zona seismică Făgăraș? Înregistrat, la ora 02.13, a avut magnitudinea de 2,3 grade și s-a produs la adâncimea de 2 de kilometri.

După Vrancea, cea de-a doua zonă seismică din România este Câmpulung-Făgăraş şi i se apropie expirarea perioadei de inactivitate, motiv pentru care specialiştii susţin că, dacă teoria ciclicităţii funcţionează, zona respectivă va avea un cutremur de peste 7 grade, afirmau, în urmă cu trei ani, specialiștii.

Sumbra previziune era susţinută de Victor Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti, cel care a prevăzut marele cutremur din Chile, din urmă cu câţiva ani, şi de directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Mircea Radulian, potrivit evenimentulmuscelean.ro.

Ultimele cutremure făgărăşene puternice (din 1746, 1832 şi 1916) au fost generate tocmai de această falie, motiv pentru care zona este monitorizată continuu de seismologi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Zona seismică Făgăraş include Valea Oltului, lacurile de acumulare Vidraru şi Pecineagu, zona de Nord a masivului Făgăraş, zona Câmpulung şi este determinată de mai multe falii crustale active.

Una dintre faliile seismice cele mai active din zona Făgăraş este Lotru - Brezoi - Titeşti - Depresiunea Loviştei - Cumpăna - Piscul Negru - Câmpulung.

În schimb, Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului, afirma, în 2016, că va fi linişte în următorii 11 ani, scrie evenimentulmuscelean.ro.