Campania prezidențială care este acum pe final a arătat multe probleme în desfășurarea ei. Despre jumătate dintre candidați nu am aflat absolut nimic. Modul „discret” în care s-a desfășurat campania a făcut ca fake news să aibă o eficiență nemaiîntâlnită.

„Bombe” de presă au explodat cu mai mult efect decât de obicei, în dauna dezbaterilor de idei. Putem să ex-tragem învățăminte din această experiență națională neobișnuită, care a dus la o prezență mică la vot? Poate ar trebui să ne întrebăm principial (și tehnic) dacă o campanie desfășurată după modificarea legii electorale de acum câțiva ani nu a afectat procesul democratic de la noi. Este o ecuație foarte simplă: orice duce la scăderea interesului cetățenilor pentru exercițiul democratic fundamental al alegerilor trebuie schimbat.

Oricum, modificările recente la legea electorală trebuie regândite. Clar. Este excelentă oportunitatea românilor din străinătate să voteze trei zile. Dar eliminarea erorilor care au făcut ca mii de oameni să voteze prin corespondență pentru turul 2 înainte de turul 1 este obligatorie. Poate însă ar fi de discutat la nivel politic, de experți, dar și la cel popular dacă nu trebuie să facem chiar mai multe reglaje macro și micro ale desfășurării campaniei electorale din țară.

Suntem niște cetățeni cărora le place „sărbătoarea dialectică” a alegerilor. Vezi Caragiale. Ce e rău în asta? Latini ca limbă și expansivitate, poate că ne-am simțit mai bine cu miriade de afișe și găleți cu poza ”catindatului” care invadau țara și care aprindeau discuțiile în comunitate. Nu mai sunt nici măcar pixuri cu numele și sloganul potențialilor aleși: Atunci cum aflăm dacă respectivii există și cam în ce direcție politică merg? În Statele Unite campania durează sute de zile și nu se întrerupe nici în ziua alegerilor. De ce nu replicăm și noi filosofia americănească semi-creștină „Better the devil we know...”? Nu se prăbușește economia națională dacă lăsăm posterele, tricourile și șepcile cu politicieni și partide să ne inunde, așa cum se întâmplă în toată lumea... E totuși mai bine decât să treci pe stradă și să nici nu știi că trăim luna de campanie electorală. Adevărat, zăpăceala și zgomotul maxime sunt perfect echivalente cu liniștea asurzitoare (din luna care a trecut). Totuși. Parcă nouă ni se potrivește mai mult zgomotul...

Apoi, dinspre partea politicienilor. Cum să spui ce vrei să faci în politică dacă limitările legii sunt atât de stricte? Nu mai poți fi auzit și văzut. Orice om politic serios, mai ales tânăr - care prin definiție vrea să se impună - cred că ar dori mai degrabă să iasă în evidență într-un cor vast al vocilor decât să nu poată face nimic într-o tăcere impecabilă. Da, există argumentul că politicienii fără bani ar fi dezavantajați. Dar dacă sunt buni și au priză la cetățeni, candidații fac rost și de bani. Prin donații la vedere. „Echitatea” unor fonduri (actualmente limitate omogen între candidați) prezintă pericolul păstrării status-quo-ului celor care sunt deja aleși.  Ei pot să se exprime din funcția publică câțiva ani de zile între scrutine. Nou-veniții sunt în mare dezavantaj.

Se dorește revenirea la două tururi de alegeri pentru primari care să mai miște din scaune persoanele anchilozate. Perfect! Păi atunci de ce să nu ne întoarcem și la o campanie „deschisă”, fără atâtea limitări de exprimare publică? Totul, desigur, susținut de o lege a lobby-ului bine făcută (odată și odată...) care să regleze excesele financiare și comunicaționale.

Este exact aceeași direcție de gândire: Două tururi la locale și campanie extinsă. Pentru ca oameni politici deosebiți să poată apărea din anonimat. Nu ne tot plângem că nu sunt oameni politici noi valoroși? Păi s-ar putea să le fie greu să apară dacă nu pot fi cunoscuți de comunitate. Strategia „door to door”, ca în vânzări, nu este eficientă dacă vorbim de zone întinse, de comunități mari. Iar Internetul este discriminatoriu pe criterii de vârstă și școlarizare.

Nu există legi imuabile care să se aplice Viului. Nici măcar Democrației. De ce să mai tragem încă o dată la sorți prin metodele restrictive ale noii legi electorale? De ce să considerăm legea sacrosanctăîn forma aceasta? De abia s-a aplicat a doua oară și efectele nu au fost pozitive! Oamenii nu au venit la urne. Cetățeni străini și cetățeni români care au trăit alegeri organizate în alte țări au spus cu seninătate că nu au mai văzut o asemenea absență a sem(n)elor de campanie electorală cum a fost la noi acum.

Am făcut o lege „originală”, pe un model neclar. Este ea viabilă/valabilă în România de azi? Dar în România viitorului? Se pot modifica toate modificările (sic!) nu foarte bune din lege. Cele care au dus la dezinteresul public pentru alegeri.

Cred că este destul de logic. Poate chiar necesar.