Cum și-au primit sentința doi foşti agenți secreți acuzați de crime odioase
- Dan Coravu
- 25 aprilie 2020, 03:30
Doi foşti membri ai serviciului secret sirian arestaţi anul trecut în Germania şi acuzaţi de crime împotriva umanităţii au asistat impasibili la citirea actului de acuzare, joi, la un tribunal din Koblenz, relatează dpa.
Actul de acuzare de 104 pagini, citit în prima zi a procesului istoric care se desfăşoară în oraşul din vestul Germaniei, are la bază mărturiile a peste 20 de oameni care susţin că au fost victime ale celor doi.
Unul dintre ei, prezentat ca Anwar R. (57 de ani) şi acuzat de 58 omoruri, violuri şi agresiuni sexuale comise în 2011 şi 2012, a declarat prin avocatul său că va răspunde la aceste acuzaţii la audierea prevăzută pentru 27 aprilie. Anwar R. este considerat responsabil de torturarea a cel puţin 4000 de persoane într-o închisoare din Damasc condusă de Direcţia generală de informaţii în care ar fi jucat un rol important.
Al doilea, Eyad A. (43 de ani), este acuzat de facilitarea torturării a cel puţin 30 de opozanţi arestaţi după o manifestaţie împotriva lui al-Assad în 2011.
Amândoi ar fi ajuns în Germania în 2018, unde au fost arestaţi după ce au fost recunoscuţi de refugiaţi sirieni.
Procurorii germani au făcut uz de legislaţia privind jurisdicţia universală, care le permite să instrumenteze dosare pentru crime împotriva umanităţii comise oriunde în lume. Avocaţii celor doi inculpaţi nu au dezvăluit dacă aceştia îşi vor recunoaşte sau nu vinovăţia.
Organizaţia Amnesty International a salutat procesul drept o "piatră de hotar" în lupta pentru dreptate pentru crimele de război comise în Siria.
Statele occidentale nu au reuşit să înfiinţeze un tribunal internaţional pentru Siria deoarece Rusia şi China au blocat demersurile în Consiliul de Securitate al ONU. Siria nu a semnat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale. În aceste condiţii, procesul de la Koblenz ar putea constitui un precedent pentru proceduri similare în alte ţări europene, cum ar fi Norvegia, care au de asemenea legi privind jurisdicţia universală şi unde se presupune că se află foşti membri ai securităţii siriene.
Procesul de joi a început sub imperiul măsurilor stricte anticoronavirus, sala fiind ocupată doar la o treime din capacitate şi mulţi dintre cei prezenţi purtând măşti de protecţie facială.
SURSA: AGERPRES