China și Asia depind în continuare într-o foarte mare măsură de cărbune. Această etapă anunțată de autoritățile chineze va permite evaluarea practicilor legate de cărbune pentru anii viitori?

Înlocuirea cărbunelui cu refolosibile intermitente, cu sprijinul mijloacelor de stocare, este și va rămâne o himeră proprie ecologiei politice. Orice om rezonabil știe că producția de energie refolosibilă intermitentă (12% din rata de sarcină pentru cea solară și ceva mai mult de 20% pentru cea eoliană) în mixul electric al unei țări nu va putea depăși 30%.

Cu 410 GW, energia electrică refolosibilă nu atingea în 2019 decât 10% din consumul Chinei.

Pentru China, renunțarea la cărbune nu va fi deci posibilă decât asigurându-și sprijinul unui „prieten fidel”, care nu poate fi decât gazul sau energie nucleară.

În paralel cu strategia lor foarte vizibilă de a pune în producție capacități eoliene și solare, chinezii cresc, fără mare tapaj, dar în mod extrem de semnificativ, capacitățile pe gaz și nucleare.

Astfel, la sfârșitul lui 2019, au început lucrările de construcție la prima centrală nucleară, cea de la Taishan (două reactoare de 1,65 GW).

De asemenea, China a semnat cu Rusia, în 2014, un contract gigantic de 400 de miliarde de dolari pentru a importa gaze via două conducte, una vestică (proiectul Altai, aflat în curs) și una estică (proiectul Force din Siberia).

China a încheiat de asemenea numeroase contracte pentru gaze lichefiate cu Australia, Malaysia sau cu Qatar, cel din urmă fiind primul producător mondial de gaz natural lichefiat.

În spatele discursului oficial „totul refolosibil” se ascunde deci o strategie gazo-nucleară evidentă. Într-o măsură mai mică, și India folosește aceeași strategie.

Poziționarea strategică a Chinei privind energia eoliană și solară ar putea reprezenta o amenințare pentru Europa și Statele Unite, în viitor, în planul energiilor refolosibile?

Prin monopolul pe care îl deține asupra metalelor rare (80% din producția mondială), asupra pieței panourilor solare și a bateriilor, China posedă astăzi un cvasi-monopol pe piața energiilor refolosibile și o superioritate zdrobitoare pe care europenii nu o vor putea recupera niciodată.

Toate inițiativele europene (ca burlesca „alianță a bateriilor”), vizând să contracareze această dominație sunt sortite eșecului și nu au nici o șansă de debușeu economic.

În ultimii 50 de ani, europenii au pierdut „trenul digital” în faa concurentului american. Ei sunt astăzi în acest domeniu total în afara jocului.

Pe banii lor, europenii au lăsat China să domine piața energiilor refolosibile, mai ales prin închiderea, din motive ideologice, a tuturor minelor lor de metale rare.

Astăzi, le rămâne europenilor un singur domeniu în care dețin încă un avantaj cel puțin intelectual: energia nucleară.

Din păcate, pozițiile ideologice ale unora și conflictele de interes ale altora sunt pe cale să compromită și această ultimă filieră de excelență.

De aceea, este de temut că în anii viitori vom asista la o vasalizare energetică definitivă a Europei față de concurenții săi, american și chinez.