Cum se simte Mircea Lucescu după ce a fost operat și când va fi externat. Românul, prins între problemele de sănătate și Dinamo Kiev
- Nicolae Comănescu
- 12 august 2021, 10:23
Mircea Lucescu a avut probleme de sănătate în ultimele zile, dar s-a ocupat și de campioana Ucrainei, Dinamo Kiev, care este lideră în campionat.
Mircea Lucescu (76 de ani) a condus echipa Dinamo Kiev și din spital, așa cum a făcut în trecut și cu Brescia, și cu Șahtior Donețk, în perioadele în care românul a avut probleme de sănătate. Acum, „Il Luce” a fost internat pentru a-i fi îndepărtat chirurgical un chist. Operația a avut loc la data de 2 august și cât timp a stat în spital, Lucescu a ținut legătura cu secundul său, Emil Caras.
Mircea Lucescu a fost alături de formația pe care o pregătește
După acum a anunțat colaboratorul lui Mircea Lucescu, tehnicianul va fi externat astăzi din spital. El a ajuns la echipa pe care o conduce, a pregătit o ședință tactică, apoi a revenit sub supravegherea medicilor.
Chiar și în timpul confruntării pe care Dinamo Kiev a câștigat-o cu scorul de 2-1, în deplasare, la Zoria, Lucescu a discutat cu secundul său. „Mister este mai bine pe zi ce trece. Ieri, a vizitat centrul de antrenament, a ţinut şi şedinţă tactică şi o analiză video. Apoi s-a întors la spital. El a fost astăzi (n.r. - miercuri) la meci (n.r. - în lojă, nu pe bancă). Sperăm că mâine după-amiază va fi externat şi ni se va alătura”, a declarat Caras, potrivit football24.ua.
Dinamo Kiev joacă un amical cu Inter Milano, în Italia, prezența românului este pusă sub semnul întrebării
Sâmbătă, campioana Ucrainei evoluează, în Italia, cu Inter Milano, într-o partidă amicală. Nu se știe încă dacă Mircea Lucescu va face deplasarea în „Cizmă”. El a lipsit de pe bancă la toate cele trei meciuri jucate în campionat de Dinamo Kiev şi de la amicalul cu Fenerbahce, de la Istanbul.
După succesul de la Zoria, Dinamo Kiev a trecut pe primul loc în clasament, cu nouă puncte din trei jocuri. Doar Desna a mai câştigat toate meciurile şi este pe locul 2. Vorskla Poltava şi Dnipro-1 sunt pe locurile 3-4, cu câte şapte puncte.