O analiză senzațională realizată de Guy Millière pentry Gatestone Institute.

Pe 11 noiembrie, președintele francez Emmanuel Macron a aniversat100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial invitând 70 de șefi de stat să participe la un „Forum al Păcii” costisitor, inutil și grandilocvent care nu a folosit la nimic.

L-a invitat și pe președintele american Donald Trump și a ales să-l insulte. Într-un discurs pompos – știind că Trump se definise pe sine cu câteva zile mai devreme drept „naționalist” și un apărător al Americii – Macron a evocat „patriotismul” și l-a definit în mod bizar drept „excat contrariul naționalismului” și l-a calificat drept „trădare”.

Cu puțin timp înainte, el vorbise despre „urgența” construirii unei armate europene și așezase Statele Unite printre „dușmanii” Europei.

Nu era prima dată când Macron plasa Europa deasupra intereselor țării sale. Dar era prima dată când plasa Statele Unite pe lista dușmanilor Europei.

Președintele Trump a înțeles imediat că scopul lui Macron era de a-și proteja iluziile de grandoare personală și de a încerca să obțină un avantaj politic în plan intern. A înțeles de asemenea că nu putea lăsa lucrurile așa și accepta insultele.

Într-o serie de mesaje pe Twitter, el a reamintit lumii că Franța a avut nevoie de ajutorul Statelor Unite pentru a-și regăsi libertatea în timpul celor două războaie mondiale, că NATO continuă să protejeze o Europă practic lipsită de apărare ți că numeroase țări europene continuă să nu achite sumele pe care au promis să le plătească pentru apărarea lor.

El a adăugat că Macron are o rată a popularității extrem de mică (26%), că se confruntă cu o rată a șomajului uriașă și că încearcă fără îndoială să distragă atenția de la aceste probleme.

Trump a înțeles corect. Popularitatea președintele președintelui Macron este în cădere liberă de luni de zile: este președintele francez cel mai impopular din istoria modernă în acest stadiu al mandatului. Francezii se întorc în masă cu spatele la el.

Șomajul din Franța nu este doar acum la un nivel alarmant (9,1%); este la un nivel alarmant de ani de zile. Numărul persoanelor în stare de sărăcie este foarte mare (8,8 milioane de oameni, 14,2% din populație).

Creșterea economică este inexistentă (0,4% în trimestrul III din 2018, în creștere cu 0,2% în raport cu cele trei luni precedente).

Venitul mediu (de 20.520 de euro) este foarte scăzut și arată că jumătate dintre francezi trăiesc cu mai puțin de 1710 euro pe lună. Cinci milioane dintre ei supraviețuiesc cu mai puțin de 855 de euro pe lună.

Când Macron a fost ales în mai 2017, a promis să liberalizeze economia. Nici o măsură importantă nu a fost luată până acum. În ciuda unor schimbări superficiale – precum limitarea indemnizațiilor în caz de concedieri abuzive sau posibilitatea ușor crescută pentru întreprinderile mici de a putea negocia contracte temporare de muncă – codul francez al muncii rămâne unul dintre cele mai rigide din lumea dezvoltată și blochează crearea de locuri de muncă.

Taxele obligatorii (peste 45% din PIB) sunt cele mai grele din lumea dezvoltată. Dacă unele taxe au fost eliminate de când Macon este președinte, au fost introduse numeroase altele noi.

Cheltuielile publice reprezintă circa 57% din PIB (cu 16% mai mult decât media din OECD) și nu există nici un semn de scădere a lor.

La alegerea sa, Macron a mai promis și consolidarea securității. Cu toate acestea, insecuritatea nu a scăzut: numărul agresiunilor violente și al violurilor crește necontenit.

Zonele în care legea nu mai poate fi aplicată sunt la fel de numeroase ca acum 18 luni și rămân incontrolabile. Afluxul de imigranți clandestini a transformat cartiere întregi în ghetouri.

În luna mai anul acesta, Macron a recunoscut că în numeroase periferii, Franța „a pierdut lupta cu traficul de droguri”.

Când ministrul de Interne Gérard Collomb a demisionat pe 3 octombrie, el a vorbit despre o „situație foarte degradată” și a adăugat că în numeroase cartiere „legea celui mai tare – traficanții de droguri și islamiștii radicali – a înlocuit Republica”. Nu făcea decât să confirme evaluările terifiante ale comentatorilor „incorecți”, precum Eric Zemmour, autorul „Sinuciderii franceze” sau Georges Bensoussan, autorul „Franței supuse”.

Revoltele sunt frecvente și demonstrează incapacitatea crescând a guvernului de a menține ordinea. Grevele de la transporturile în comun, care au durat toată primăvara lui 2018, au fost însoțite de manifestații urmate de jafuri la bănci și magazine.

Victoria Franței la Cupa Mondială în iulie a dus la o bucurie căreia i-a luat rapid locul violența grupurilor etnice care au spart vitrine, au agresat trecători și au atacat poliția.

De la intrarea în viața politică, remarcile lui Macron dezvăluind disprețul pentru francezi s-au înmulțit și nu au contribuit la destinderea atmosferei. În 2014, pe când era ministru al Economiei, Macron a declarat că femeile angajate la o întreprindere în faliment sunt „analfabete”; în iunie 2017, la scurt timp după ce a ajuns președinte, a făcut distincția între „cei care reușesc în viață și cei care sunt niște nimicuri”.

Mai recent, i-a spus unui tânăr șomer care i se plânsese de situația sa, că este suficient „să traverseze strada” pentru a găsi de lucru. Cu ocazia unei vizite recente în Danemarca, el a declarat că francezii sunt niște „gali refractari la schimbare”.

Unul dintre puținele domenii în care Macron a părut că dorește să acționeze este locul islamului în societate. Și a subliniat în mai multe rânduri determinarea sa pentru crearea unui „Islam francez”. Dar a uitat să ia în calcul anxietatea unei mari părți a populației față de islamizarea rapidă a Franței.

Pe 20 iunie, el a declarat: „Nimeni nu poate afirma că credința musulmană nu este compatibilă cu Republica”.

De asemenea, el a luat prea puțin în considerare riscurile reprezentate de terorismul islamic, căruia rareori îi spune pe nume. Macron pare să prefere, când vorbește, cuvântul „terorism” fără adjectiv calificativ și să admită pur și simplu că „există o abordare radicală a islamului, ale cărui cuvinte de ordine nu corespund principiilor religioase”.

Actualul ministru de Interne, Christophe Castaner, numit de Macron pentru a-l înlocui pe Collomb, a respins îngrijorările exprimate de predecesorul său și a calificat Islamul drept „religia fericirii, a iubirii, ca și catolicismul”.

Un alt domeniu în care Macron a fost neobosit a fost „lupta împotriva schimbării climatice”, iar inamicii săi au fost automobiliștii și automobilele lor. Controalele tehnice obligatorii pentru vehiculele mai vechi de patru ani au fost făcute mai oneroase, iar nerespectarea acestor controale mai punitivă; scopul evident fiind ca un număr tot mai mare de vehicule mai vechi să fie retrase din circulație. Limitele de viteză pe majoritatea drumurilor publice au fost coborâte la 80 km/h, radarele s-au înmulțit și zeci de mii de carnete de conducere au fost suspendate.

Taxele pe carburanți au fost mărite puternic, prețul la benzina de 95 depășind 1,5 euro pe litru.

Mica minoritate de francezi care încă îl mai susține pe Macron nu este atinsă de aceste măsuri. Sondajele arată că membrii săi aparțin păturilor celor mai bogate ale societății, că trăiesc în cartierele cele mai luxoase și nu folosesc aproape deloc vehiculele personale, ci pe cele ale statului sau ale companiei.

Situația este dureros de diferită pentru majoritatea celorlalte persoane, în special pentru membrii uitatei clase de mijloc.

O decizie recentă de a majora taxele la combustibili a fost picătura care a vărsat paharul și a declanșat o furie instantanee. O petiție care solicita guvernului anularea acestei majorări a fost semnată de peste un milion de persoane în doar două zile.

Pe rețelele sociale, oamenii au discutat despre organizarea de manifestații în toată țara și au sugerat protestatarilor să poarte veste galbene, asemenea celor pe care șoferii sunt obligați să le poarte când au pană. Pe 17 noiembrie, sute de mii de manifestanți au blocat cea mai mare parte a țării.

De atunci, regimul a făcut pași înapoi, dar manifestanții nu renunță. Ei continuă să ceară demisia lui Macron.

În mai 2019 vor avea loc alegerile europarlamentare. Sondajele arată că Adunarea Populară a lui Marine Le Pen va câștiga detașat în fața Republicii în Marș, creată de Emmanuel Macron.

Într-un an și jumătate, Macron și-a pierdut aproape tot creditul și toată legitimitatea. Este unul dintre ultimii lideri europeni aflați la putere care mai susține Uniunea Europeană în forma sa actuală.

A afirmat că vrea să înfrângă valul „populist” care se răspândește pe întreg continentul și că liderii care își apleacă urechile la oamenii care doresc să-și apere vechiul mod de viață sunt niște „lepre”.

Valul „populist” lovește acum Franța și ar putea reprezenta sfârșitul președinției lui Macron.

Te-ar putea interesa și: