Cum putem pune bani deoparte. Reguli simple și sfaturi de la specialiști
- Simona Suciu
- 20 septembrie 2022, 18:30
Nu este ușor să facem economii, deoarece tentațiile sunt mari, iar prețurile nu sunt deloc mici în această perioadă, atât la alimente, cât și utilități. Putem pune însă bani deoparte dacă respectăm câteva reguli simple.
Un sondaj realizat în luna iulie, arată că peste este o treime dintre români nu au reușit să pună niciun ban deoparte în ultimul an. Există însă câteva soluții pentru a reuși să economisiți.
Specialiștii spun că formula 50/30/20 este una care funcționează de zeci de ani. Mai exact, 50% dintre venituri trebuie direcționate către cheltuieli (facturi, alimente, rate dacă există), 30% către dorințe (lucruri pe care vrem să le avem, dar nu sunt necesare), iar 20% către economii și investiții. Dacă aveți chetuieli mari puteți economisi doar 10%.
Ca această regulă să funcționeze este important ca întâi să puneți banii deoparte și apoi să vă apucați să cheltuiți salariul. Specialiștii ne recomandă să avem mereu bani puși deoparte, între trei și șase salarii, pe care să îi putem folosi în cazul unor urgențe.
Reguli eficiente
Dacă vreți să faceți economii nu trebuie să vă grăbiți. Dacă doriți să cumpărați un lucru, nu o faceți imediat, chiar dacă poate sunteți atrași de prețul bun. Așteptați 24 de ore pentru vedea dacă acel lucru este cu adevărat necesar.
Fără să vă dați seama, puteți chetui bani mulți făcând achiziții mici. De exemplu, vă cumpărați cafeaua zilnică în loc să o faceți acasă, mergeți cu taxiul la serviciul de câteva ori pe lună sau luați masa de prânz la restaurant. Dacă renunțați la aceste mici plăceri, puteți pune bani deoparte. În plus, dacă alegeți să mergeți la serviciu cu autobuzul și nu cu mașina personală, veți reuși să reduceți din cheltuieli.
Atunci când mergeți la cumpărături, mâncați înainte. Studiile arată că dacă sunteți flămânzi aveți tendința să cheltuiți mai mult. În plus, faceți o listă de cumpărături și aveți grijă să o respectați.
Tot specialiștii spun că este ideal să nu avem de plătit rate care să depășească 30%-40% din venituri. În plus, atunci când vreți să luați un credit analizați înainte dacă veți putea să vă permiteți să îl plătiți. Este de preferat să alegeți un împrumut pe termen mai scurt, dar care să aibă o dobândă fixă.
Reduceri la facturi
Puteți face economii și la facturi. Utilizați becuri LED în casă. Deși mai scumpe, țin mai mult și pot economisi până 90% din energia electrică consumată pentru iluminat. Astfel, veți avea o factură cu 15-20% mai mică.
Opriți apa atunci când nu o folosiți efectiv și puteți economisi șase litri pe minut. Puteți să vă renegociați abonamentele la telefonie, cablu și internet. Ați putea beneficia de oferte mai bune.
Dacă doriți să mergeți în vacanță, faceți rezervările din timp. Astfel puteți economisi 10-15% din valoarea sejurului, potrivit antena3.ro.