Trei victime din Chișinău au căzut pradă noii metode folosite de infractori și și-au pierdut locuințele. Din fericire, cei trei bărbați care acționatu ca un grup organizat au fost prinși de autorități și condamnați la 18, 12 și, respectiv, 5 ani și 6 luni de închisoare. Aceștia sunt acuzați de deposedare prin escrocherie și uz de acte oficiale false.

Potrivit procurorilor PCCOCS, inculpații sunt locuitori ai Capitalei, cu vârstele cuprinse între 27 și 42 ani, iar unul dintre aceștia a mai fost condamnat și își ispășește pedeapsa pentru altă fapte de escrocherie, începând cu anul 2017.

În anul 2014-2015, cei trei bărbați au pus la cale un plan prin care victimele lor puteau fi deposedate de bunurile personale. Au lăsat fără un teren de construcții și o casă în fază pre-finală de construcție din sectorul Buiucani al Capitalei pe o femeie, au deposedat-o de apartamentul din sectorul Râșcani pe o altă femeie și au privatizat un apartament din același sector, prin prezentarea actelor false către CMC.

Inculpații acționau coordonat, prin obținerea informațiilor cu caracter personal ale proprietarilor, inclusiv de la Oficiul Cadastral, după care la notar se prezentau cu persoane asemănătoare proprietarilor, cu buletine de identitate false și perfectau procuri, prin care le împuterniceau pe alte persoane recrutate să vândă imobilele.

Ultimele s-au dovedit a fi persoane vulnerabile – un om al străzii, dar și un bărbat cu probleme de sănătate mintală. Pe primul, inculpații l-au ajutat să-și restituie buletinul de identitate, pe care-l avea gajat pentru anumite datorii; iar celui de-al doilea bărbat i-au cumpărat vestimentație prezentabilă și costisitoare, pe care i-au oferit-o pentru întâlnirile organizate în scopul de vânzare a imobilelor, astfel încât să-i confere un aspect îngrijit și credibil de vânzător, scrie Publika.md.

Te-ar putea interesa și: