Cum poți face curățenia din Săptămâna Mare fără să încalci legea. Amenzile ajung până la 50.000 de lei
- Mădălina Sfrijan
- 5 aprilie 2026, 07:03
curatenie curte. Sursa foto: AIÎn Săptămâna Mare, mulți români care locuiesc la curte continuă curățenia de primăvară. Este perioada în care se toaletază pomii, se curăță vița de vie, trandafirii și alte plante din grădini. Pentru a scăpa de resturi și uscături, unii gospodari aleg să le dea foc, însă această practică poate avea consecințe grave, spun reprezentanții ISU.
Reguli pentru cei care fac curățenie în curți și grădini. Se pot alege cu amenzi în Săptămâna Mare
Deși arderea resturilor vegetale pare o soluție rapidă și deloc costisitoare, această practică ascunde riscuri care nu trebuie ignorate. Focul se poate extinde rapid, mai ales în atunci când vântul bate puternic. Chiar și o flacără mică poate scăpa de sub control și poate afecta nu doar gospodăria, ci și terenurile vecine, pădurile sau culturile agricole din apropiere.
„Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișului sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoane juridice”, a explicat recent Andreia Ursachi, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.
Numeroase incendii de vegetație au avut loc în ultimii ani
Anul trecut, în Prahova, sute de incendii de vegetație au afectat peste 1.000 de hectare, iar multe dintre acestea au pornit de la focuri necontrolate în curți sau pe câmp. Riscul de extindere rapidă este mare, iar intervenția pompierilor poate fi dificilă, mai ales în zonele izolate.
Pentru a reduce pericolele și a proteja mediul, unele primării au implementat reguli stricte pentru localnici. Unele au achiziționat tocătoare pentru resturile vegetale, iar altele colectează uscăturile cu ajutorul unor firme specializate și le transformă în compost.
Obiceiuri și superstiții legate de Săptămâna Patimilor: când se face curățenie
Săptămâna Patimilor, cunoscută și ca Săptămâna Mare, este marcată de tradiții și obiceiuri respectate cu strictețe de credincioșii ortodocși. Ea începe în Duminica Floriilor și se încheie în Vinerea Mare, amintind de patimile lui Iisus Hristos înainte de răstignire.
Lunea Mare este ziua în care gospodinele încep curățenia pentru Paște. Casele sunt aerisite pentru a alunga energiile negative acumulate peste iarnă. În Marţea Mare, gospodinele spală geamurile, aspiră covoarele și pregătesc locuințele pentru sărbătoarea Învierii Domnului.
Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi gospodărești. Atunci gospodinele pot spăla, călca și organiza ultimele detalii.
Joia Mare este dedicată pregătirilor pentru Paște. Se vopsesc ouăle, se coc cozonacii și pasca, iar sufletele morților sunt pomenite în biserică. Obiceiul focurilor aprinse în curți și cimitire are rădăcini precreștine și simbolizează întâmpinarea sufletelor moșilor. Tot în această zi, superstițiile recomandă să nu dormi. Se spune că cine doarme în Joia Mare va rămâne leneș tot anul, iar femeile riscă să fie afectate de Joimărița, un spirit care împiedică munca.
Vinerea Mare este zi de post negru. Gospodinele nu gătesc și nu coc prăjituri sau cozonaci în cuptor. Sâmbăta Mare este dedicată pregătirii mielului, ultimelor retușuri în gospodărie și pregătirii pentru Noaptea Învierii. În această zi, credincioșii se pregătesc să participe la slujba de Înviere și să aprindă lumânări la mormintele celor dragi.