Elena Udrea își reface viața, la două luni de la eliberare
- Raluca Dan
- 14 septembrie 2025, 13:44
Elena Udrea. Sursa foto: Facebook/Elena UdreaElena Udrea, fostul ministru al Turismului, a afirmat că, de când a fost eliberată, în urmă cu două luni, vrea să petreacă cât mai mult timp cu fiica sa. „Încerc să recuperez tot ce am pierdut în acești ani în care am fost departe de ea”, a spus aceasta, pentru Cancan.ro.
Cum arată viața fostului ministru
De când a fost eliberată, acum aproximativ două luni, Elena Udrea petrece mai mult timp alături de fiica sa. Fostul ministru a povestit, pentru Cancan.ro, cum arată o zi obișnuită din viața ei și ce activități face în prezent.
Elena Udrea își duce zilnic fiica, Eva, la cursuri. Fata este înscrisă la școala privată Karin’s Kids Academy, situată în Pădurea Băneasa, lângă sediul SIE.
„Ne trezim la 07.00. Avem discuții pe ținută, pieptănat, hainele de sport, băut apă de dimineață etc. Astfel că plecăm mereu în grabă de acasă la opt fără zece. Prindem un trafic infernal pe DN1, bară la bară, cântăm în mașină, ne rugăm la Dumnezeu să ajungem la timpul potrivit și, întotdeauna ajungem cel târziu la 08.20”, a spus aceasta.

Elena Udrea, Adrian Alexandrov și fiica acestora. Sursa foto: Facebook/Elena Udrea
De câte ori merge Elena Udrea în București
Elena Udrea locuiește, în prezent, la Corbeanca și merge în București de cel mult două ori pe săptămână. Ea preferă să lucreze de acasă și spune că are numeroase planuri pe care le realizează „pas cu pas”.
„Încerc ca cea mai mare parte din ce am de făcut să fac de acasă, să îmi programez în Corbeanca eventualele întâlniri care nu pot fi rezolvate online și, dacă e cazul vin până în oraș. Le organizez astfel încât să ajung în București, o dată de două ori pe săptămână, nu mai mult”, a povestit aceasta.
Ea a adăugat: „Merg să o iau pe Eva, doar eu sau și cu Adrian uneori. Însă nu vreau să lipsesc nici dimineața, nici la terminarea programului ei. Încerc să recuperez tot ce am pierdut în acești ani în care am fost departe de ea”.
Cum arată serile
Elena Udrea a povestit că seara toți trei petrec timp împreună, construind cu Lego, colorând, citind sau pregătind cina. A mai spus că prietenii fiicei sale vin uneori la ea sau că aceasta merge la ei, iar, de obicei, iau masa toți trei.
„Obligatoriu o poveste înainte de culcare. (...) Cam așa sunt zilele mele, minunate, după care am tânjit 3 ani și jumătate. Și, dacă mă mai enervez cu diverse lucruri, îmi amintesc imediat ce înseamnă să nu le am deloc”, a mai adăugata aceasta.