În urmă cu un an şi jumătate, pe când mă pregăteam să sărbătoresc Mica Unire de la 24 Ianuarie, mă trezesc cu un telefon de la un prieten, care mi-a stricat momentul de sărbătoare. Acesta mă înştiinţa că a apărut un articol despre mine, în care se afirma, încă din titlu: „Firma de bodyguarzi a lui Sorin Ovidiu Bălan, țeapă de milioane de euro trasă statului român”.

Ca să toarne gaz pe foc, prietenul mi-a reproşat că sunt milionar şi nu am făcut şi eu măcar o cinste. Tot el mi-a comunicat şi că articolul a apărut în „Newsweek.ro”, publicaţia condusă de domnul Sabin Orcan. Sincer, nu citesc această publicaţie. Dintr-n motiv foarte simplu. Conducătorul ei şi-a falsificat biografia, afirmând că are studii superioare.

Că a absolvit, culmea, facultatea la care eu am fost profesor foarte mulţi ani de zile. Aşa că, vorba unui coleg de breaslă, excepţional jurnalist şi poet, şef de promoţie la Facultatea de Filozofie, prea repede dispărut dintre noi: „Eu nu l-am terminat de citit pe Balzac, aşa că nu am cum să-l citesc pe…” şi urma numele câte unui nimeni lipsit de talent, care aspira la celebritate. Aşa că nici eu, încă nu l-am treminat pe Balzac, aşa că n-am cum să-i citesc pe semialfabetizaţii de la „Newsweek.ro”.

Am deschis repede computerul şi am constat că prietenul nu râsese de mine. Titlul trona pe prima pagină. Sub el, semnătura glorioasă a unui domn cu numele de Alexandru Pop. Eu fiind subiectul, l-am lăsat totuşi pe Balzac şi l-am citi pe domnul Alexandru Pop. Sincer, nu minciunile scrise acolo m-au supărat cel mai tare, ci faptul că domnul Alexandru Pop nu a avut minima deontologie să-mi dea un telefon şi să-mi ceară şi mie un punct de vedere.

A doua zi, gluma s-a îngroşat. Alte câteva publicaţii, la fel de citite ca şi cea a domnului Orcan, au preluat materialul. Şi de unde până atunci aveau câte 200 de accesări pe la materialele proprii, dintr-o dată, articolul despre mine a avut aproape 80 de mii de accesări. La toate astea adăugându-se comentarii care de care mai muşcătoare, care din hoţ şi din bandit nu mă scoteau. Unele dintre publicaţiile care au preluat articolul, au mai pus câte ceva de la ele, ca să fie mai picant. Aşa că peste noapte, de la 1 milion de euro delapidaţi, devenisem de trei ori mai bogat. Delapidasem 3 milioane de euro.

Aşa că am decis să-i dau în judecată. Pandemia a făcut ca abia acum, după aproape un an şi jumătate să ni se dea un termen la care să ne prezentăm în faţa instanţei. Prezentăm este un fel de a spune, pentru că nu m-am prezentat decât eu. Din partea publicaţie domnului Orcan, a venit doar o doamnă avocat.

„Vă rugăm să respingeţi plângerea”

 Doamna avocat cerea ceva ce mi s-a părut că nu aud bine. Pur şi simplu cerea să mi se respingă plângerea. Adică să nu ne mai judecăm. Argumentele erau dintre cele mai hilare. Dar mi-am dat seama de ce sunt aşa când am aflat cărei casă de avocatură aparţine doamna: Bordeiul de avocatură Daniel Fenechiu. Senatorul PNL. Adică traseistul politic, avocatul de fumoar, care s-a lipit de PP-DD la alegerile din 2012 şi a pătruns în Parlament pentru că l-am băgat noi.

Adică eu, Dan Diaconescu şi Florin Condurăţeanu, care am mers cu el prin circumscripţia unde candida, pentru că altminteri era un ilustru necunoscut, pe care nu l-ar fi votat nici găinile din curtea mamei domniei sale. De altfel, actualul liberal, înainte de a întoarce armele ca la 23 August, era pp-dd-ist trup şi suflet. Atunci când eu mi-am dat demisia din Partid, denunţând nemerniciile care se petreceau acolo şi cu care nu am vrut să mă asociez, adică furtul banilor din subvenţiile de la stat de către preşedinta Simona Man şi secretarul general Liviu Neagu, a scris (puteţi căuta pe net): „O zi neagră pentru PP-DD. A demisonat vicepreşedintele Sorin Ovidiu Bălan”. Dar, să-l lăsăm pe Fenechiu şi visul lui de a deveni, măcar pentru o zi ministrul Justiţiei, să doarmă în pace în Parlament.

Revin la argumentele doamnei avocat prezentate onoratei instanţe, pentru a-mi respinge plângerea.

Mai întâi a spus că „Newsweek.ro” nu poate fi chemată în judecată, pentru că nu există de fapt. Uitând însă că în întâmpinarea pe care o depusese la instanţă, chiar doamna avocat scrisese cu mânuţele alea două că reprezintă „Newsweek.ro”, editată de societatea comercială (şi-i dădea numele) care are adresa (şi dădea adresa). Cu alte cuvinte, nu exista, dar totuşi, puţin şi exista. Şi încă mai avea şi o adresă, la care îi citasem oficial.

  N-a ţinut şi, firesc, instanţa i-a respins obiecţiunea.

Aşa că a scos alta din tolba fenichiană. Că domnul Alexandru Pop, semnatarul articolului, nu există. Deci, nu avem pe cine da în judecată. Am reuşit să explic instanţei că există o practică în redacţii, ca atunci când nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea pentru un articol, se semnează cu un nume fals. Asta nu înseamnă că publicaţia respectivă nu poate fi trasă la răspundere pentru câmpii bătuţi. Până la urmă însă, arătând că există în ziar mai multe articole semnate Alexandru Pop, am ajuns la concluzia că personajul, totuşi, există.

 Dar tolba fenechiană mai avea în ea şi alte tâmpenii. Doamna avocat a mai scos una: domnul Alexandru Pop nu este angajatul redacţiei. Aşa că citarea lui la sediul redacţiei nu se încadrează în procedură, drept pentru care nu ne putem judeca.

Cu greu, a priceput şi doamnia sa că citarea era cât se poate de legală, pentru că eu nu aveam cum să ştiu unde locuieşte domnul semnatar al articolului şi de aceea l-am citat la redacţie. Ceea ce este perfect corect. Fapt confirmat şi de către instanţă

Aşa că mi-a fost admisă plângerea. Deci, ne judecăm. Ni s-a dat şi un nou termen. Pe care îl aştept cu nerăbdare.

 Mă întreb, totuşi, de ce domnul Sabin Orcan şi subordonaţii domniei sale, nu vor să se judece şi încearcă din răsputeri, mă rog, răsputerile răsuflate ale avocăţelului Daniel Fenechiu, pe care îmi fac „mea culpa” alături de Dan Diaconescu şi Florin Condurăţeanu că l-am băgat în Parlament, să împiedice procesul? Mai ales că aşa cum au afirmat, au încredere oarbă în Justiţie?Cât despre întrebarea cealaltă: Domnule Orcan, unde este diploma de la facultatea pe care pretinzi că ai absolvit-o, o las pentru data viitoare.

Am uitat să vă spun. Au spus că am delapidat un milion de euro. Un milion de euro am cerut şi eu despăgubiri.

Mă întreb totuşi cum să procedez cu ceilalţi domni scribi de la celelalte publicaţii, care au afirmat că am furat 3 milioane de euro. Ce despăgubiri să le cer, că 3 milioane de euro nu costă ei cu totul dacă îi duci să-i vinzi la târg. Chiar îmbrăcaţi frumos, ca la Paşti.