La sfârşitul săptămânii trecute s-a dat startul primului experiment european de pe Staţia Spaţială Internaţională. Este vorba despre experimentul WAICO, care compară creşterea plantelor după intensitatea câmpului gravitaţional.
Problema creşterii plantelor, în condiţii de microgravitaţie, este esenţială pentru viitoarele zboruri cosmice cu echipaj uman când plantele vor fi crescute pentru hrană, relatează stiinta.info. Oamenii de ştiinţă vor dori să aleagă plantele care cresc cel mai repede, oferind totodată un cât mai mare aport nutritiv.
Mai precis, seminţele unei anumite plante sunt lăsate să încolţească şi să crească timp de 15 zile, unele la un câmp gravitaţional aproape egal zero (ca în Cosmos), iar altele la un câmp gravitaţional asemeni celui de pe Pământ, iar la finalul perioadei se vor compara lungimile plantelor.
În plus, tot experimentul descris mai sus este realizat, atât cu seminţele naturale ale acelei plante, cât şi cu cu seminţele modificate genetic ale aceleaşi plante.
Condiţiile experimentului, precum temperatura, presiunea sau gravitaţia sunt măsurate precis şi transmise unui profesor universitar de la universitatea Leibniz din Hanovra, Germania, spre a fi studiate. Acesta va putea avea acces la imagini video, în direct, ale seminţelor încolţite.
Experimentul WAICO este doar primul dintr-o serie de experimente ce vor demara pe laboratorul european Columbus. Acestea sunt coordonate de astronautul european Leopold Eyharts. El a fost adus pe Staţia Spaţială Europeană odată cu modulul Columbus de câtre naveta spaţială Atlantis. Atât Eyharts, cât şi seminţele din experimentul WAICO, se vor întoarce pe Pământ cu naveta spaţială Endeavour, care este programată să fie lansată pe 11 martie 2008. Desigur, locul lui va fi luat de un alt astronaut ce va veni cu Endeavour.
Laboratorul european Columbus
Până acum două săptămâni, pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) nu existau decât două laboratoare de cercetare: unul american şi unul rusesc. Însă pe 20 februarie 2008 naveta spaţială Atlantis se întorcea pe Pământ după 13 zile în spaţiu în care a transportat şi instalat laboratorul european Columbus. Acesta a fost construit de Agenţia spaţială Europeană (al cărei membru este de curând şi România) şi a costat 2 miliarde de dolari.
(10:24)