E evocare emoționantă a lui Dan Ciachir despre barbu Brezianu, cel mai longeviv membru al grupării Criterion (a murit în 2008, la 99 de ani).
În urmă cu două decenii am scris un articol despre Barbu Brezianu, intitulat Un tânăr de 88 de ani. Ultimul membru în viaţă al grupării Criterion – de o seamă cu Noica şi mai mare cu doi ani decât Cioran – era un om stenic, emanând bucuria de a trăi, deşi trecuse prin multe încercări. Era boier de viţă, nu numai scriitor şi intelectual rafinat. I-am făcut o primă vizită în 1994, în apartamentul mansardat din Piaţa Cervantes, care se desface din Bulevardul Dacia lângă strada Galaţi. Avea un câine bătrân, orb, foarte blând, pe care îl iubeau mult atât el, cât şi soţia sa, o doamnă fermecătoare. Amândoi erau ataşaţi de monarhie şi de regele Mihai I şi profund credincioşi. În tinereţe, Barbu Brezianu făcuse parte, ca şi Mircea Vulcănescu, din Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi. I-am reţinut observaţia că Petre Pandrea ilustra polul de stânga al generaţiei interbelice, amintindu-mi-o atunci când un fost deţinut politic, Demostene Andronescu, a spus că în „reeducarea de la Aiud” Pandrea trebuie socotit mai degrabă un profesor asociat, întrucât era marxist şi materialist, decât o victimă...
A doua sau a treia oară când i-am trecut pragul casei, Barbu Brezianu mi-a evocat atât de expresiv atmosfera de la Canal şi comportamentul exemplar al vlăstarelor boiereşti, între care cei doi fraţi Brâncoveanu, încât i-am cerut permisiunea să iau note şi să le public sub semnătura sa în „Cuvântul”. Iată câteva rânduri din textul acela: „Ne aflam la Capul Midia şi uneori noaptea, în clipele de răgaz, priveam luminile Constanţei, care ni se păreau mirifice aşa cum sclipeau în depărtare. Nu pot să uit imaginea aceasta a Constanţei. // Cel mai frumos spectacol pentru noi era cerul; bolta cerească în continuă mişcare. Şi noi privind-o, boierii, ţăranii, inocenţi ca nişte îngeri şi preoţii. Aceştia au fost cei mai demni la Canal”.
Pe strada Icoanei, la numărul 9, puţin mai sus de fostul restaurant Moldova, există o casă veche cu marchiză, cam părăginită şi cu o curte mică. În curtea acelei case locuite de Petru Comarnescu aproape o jumătate de veac, a avut loc în anul 1929 întâlnirea unor scriitori şi intelectuali tineri cu Mateiu I. Caragiale, al cărui unic roman tocmai apăruse. Cotidianul „Ultima oră” a consacrat o pagină ilustrată cu fotografii acelui moment la care a luat parte şi Barbu Brezianu, în vârstă de 20 de ani. Îmi pare rău că nu l-am întrebat, deşi am avut prilejul, despre impresia lăsată de Mateiu I. Caragiale – un om scump la vedere – pe care a avut şansa să-l cunoască faţă către faţă.
Recomandările noastre
