Cum era să te trezeşti în altă ţară cu toate cardurile blocate, înclusiv cel de credit şi să încerci să rezolvi cumva problema, prin telefon? Cât te costa, la final, o asemenea trabă?
 

Experienţa halucinantă trăită prin birourile conţopiştilor de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara, în concediul petrecut la Fisc, mi-a arătat clar că era imposibil să rezolv o asemenea problemă prin telefon, de la distanţă.

Aşa funcţionează de fapt ANAF cu taxele tale: Mumă pentru rechini, ciumă pentru plevuşcă

 

Nu sunt primul român care şi-a petrecut zile în şir captiv în birocraţia execrabilă care guvernează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Am aflat asta din sutele de mesaje primite după ce am început să postez pe Facebook frânturi video cu experienţele prin care treceam în clădirea Fiscului din Timişoara.

Mesaje primite din toată ţara mi-au expus o instituţie cu proceduri absurde populată cu tot felul de derbedei care efectiv îşi bat joc de contribuiabili. O realitate aflată în contrast flagrant cu toate gogoriţele de Relaţii Publice pe care specialiştii în comunicare ai ANAF le servesc presei prin comunicate oficiale, reclame cu taxe letale sau acţiuni de imagine.

Adevărul din spatele campaniilor de Relaţii Publice este că ANAF tratează cu totală lipsă de respect contribuabilii, atât prin procedurile folosite, cât mai ales prin atitudinea funcţionarilor să în faţa cetăţenilor simpli care vin cu probleme urgente în sediile instituţiei.

 

Revoltător este că aceeaşi instituţie care umileşte şi aduce la disperare românii cu venituri declarate, care încearcă totuşi să respecte legea, e total inexistentă şi incompetentă pentru toţi cei care au făcut averi uriaşe din surse nedeclarate sau pentru infractorii dovediţi în instanţă, unde trebuie recuperate prejudicii de zeci şi sute de milioane de euro.

Acelaşi ANAF care nu e capabil sau nu vrea să recupereze prejudiciul provocat de Dan Voiculescu sau să impoziteze clanurile mafiei imobiliare ţigăneşti din Timişoara se urcă cu picioarele pe orice contribuabil amărât.

 

ANAF e Dumnezeu pentru bănci

 

Aşadar, m-am trezit cu conturile blocate chiar înainte de concediu. Băncile la care am contul de salariu şi cel de credit s-au executat cuminţi. În ziua în care au blocat conturile, au şi livrat banii ceruţi de ANAF, direct în contul Trezoreriei. N-am prea priceput ce treabă are ANAF cu un card de credit, unde sunt banii băncii, dar asta e România. Banca îţi blochează şi cardul de credit dacă ANAF cere asta. De fapt, ANAF e Dumnezeu pentru bănci. Clientul e undeva mai jos.

Datoria pentru care s-a dispus blocarea conturilor fiind stinsă, te aşteptai să îţi fie deblocate automat cardurile. Nu este aşa. Băncile nu mai fac nicio mişcare până când nu le duci adrese speciale eliberate de Fisc, în care funcţionarii de acolo confirmă că nu mai ai datorii. Cate o hârtie de la Fisc pentru fiecare bancă în parte. Aşadar, trebuie să mergi să dai piept direct cu birocraţia ANAF.

 

Aberaţie birocratică: Statul îţi cere numărul de telefon şi adresa de mail, dar nu face nimic cu ele

Trebuie să spun că de când s-a inventat plata ziariştilor pe „drepturi de autor” am tot depus formularele speciale şi declaraţiile de venit la Fisc. Formularele au, în prima jumătate a primei pagini, rubrici cu numărul de telefon mobil, fax şi e-mail pe care le-am completat la fiecare contact cu Fiscul.

Le-am completat inutil pentru că statul nu foloseşte în niciun fel aceste informaţii când trebuie să îţi transmită ceva. Degeaba am cautat in casuta de e-mail vreo hartie de la Fisc care să îmi spună ce e cu conturile mele. Le fel cum am întrebat inutil în fiecare an, când am depus fişe fiscale, dacă e vreo problemă cu situaţia mea. În 2013 am primit prin poştă o recipisă în care Fiscul mi-a spus că datorez vreo 460 de lei şi am plătit cuminte. Când am plătit am întrebat, tot degeaba, dacă e totul în regulă. Nu era. 

 

Evaziune fiscală în parcarea Fiscului. Aparatul de taxat nu eliberează bon

Aşa că luni, în prima zi de concediu, la mijlocul lunii august, m-am prezentat la Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, pentru a afla totuşi cum pot să-mi deblochez conturile, avand în vedere că banca făcuse plăţile către Trezorerie din joia precedentă. 

Credeam, cu naivitate, că se rezolvă totul în cateva ore având în vedere că plata pentru care s-au blocat conturile fusese făcută în săptămâna precedentă şi aveam al mine extrasul de cont emis de bancă în care scria negru pe alb că s-a plătit datoria către Fisc.

Nu mi-am imaginat nicio secundă că va urma să-mi petrec toată săptămâna în clădirea Finanţelor. Nici nu am apucat să ajung la parter, unde este aparatul care eliberează bonuri de ordine, că am şi observat prima ciudăţenie. Parcarea subterană a ditamai Administraţiei Financiare e operată de un privat, plata fiind făcută printr-un aparat automat care nu eliberează bon fiscal pentru că … „tiping problems”.

Acesta avea să fie o neregulă minoră în comparaţie cu ce am descoperit mai sus, în concediul petrecut la Fisc.

 

Prima zi de concediu la Fisc: Conturi blocate în 2015 pentru „restanţe” din 2010

Aşadar, am urcat la parter, am scos un număr de ordine din aparatul de la intrare şi am aşteptat cuminte în sala de aşteptare mult timp să-mi vină rândul la biroul „Asistenţă contribuabili”.

Aici am aflat doar că am conturile blocate pentru o sumă aferentă anului 2010 dar şi pentru o sumă din 2011. Evident cu toată şleahta de penalităţi. Cine, cum şi de ce a ajuns la sumele acestea nu a putut să-mi explice funcţionarul de la parterul instituţiei. Omul vedea doar o situaţie in calculator, fără să aibă acces la dosarele care se află în spatele acestei situaţii. Mă rog, vedea doar câte ceva, pentru că nu vedea, de exemplu, că plătisem nişte restanţe în 2013.
Funcţionarul nu m-a crezut pe cuvânt când am spus că am făcut plăţi atunci. Pentru asta, evident, nu putea să-mi explice de ce nu mi s-a spus în 2013 că ar mai exista datorii din 2010.

Mi-a explicat doar că procedura prevede o informare prin scrisoare recomandată şi apoi prin publicarea unui anunţ pe site-ul ANAF şi m-a trimis mai sus, la biroul „Executare silită”, unde se gestionează deblocarea conturilor. La executare silită am aflat că există chiar şi penalităţi serioase pentru presupusa datorie din 2010, despre care nu fusesem informat până în 2015.

Cum s-a ajuns la presupusele datorii nu a stiut să-mi explice funcţionarul şi m-a trimis la un alt birou, cel de „Impunere”, unde s-ar afla „inspectorul de sector”. Acolo urma să aflu cum s-au calculat sumele. Numai că toate aceste discuţii, împreună cu timpii de aşteptare aferenţi, consumaseră deja ore bune din prima zi de concediu petrecută la Fisc, astfel încât atunci când am ajuns la biroul cu „inspectorul de sector” am aflat doar că: „Domnule, s-a terminat programul cu publicul. Trebuie să reveniţi mâine”.

Văzând privirea atât de plină de dezamăgire cu care am primit această replică, doamna a avut bunăvoinţa să mă întrebe pe ce stradă locuiesc şi să îmi indice exact biroul în care va urma să-l găsesc, „mâine”, pe „inspectorul de sector”: „Uşa alăturată, primul biroul din dreapta. Întrebaţi de doamna Doris. Ea e responsabilă de strada dmneavoastră”. Aşa s-a terminat prima zi de concediu la Fisc.

Patronii fraieri din Vama Veche şi afaceristul şmecher din subsolul Fiscului

Am coborât în parcarea subterană, unde am constat că aparatul automat de plată, care validează cardurile pentru barierele de la ieşire în continuare nu eliberează bonul fiscal.

Problema de „printing” nu fusese rezolvată. Mi-au venit în minte ştirile cu coloanele auto ale Antifraudei ANAF care au tăbărât peste proprietarii de restaurante şi pensiuni din Vama Veche, pentru a-i vâna pe cei care nu emit bon fiscal şi măsurile dure luate impotriva celor prinşi cu 5 lei în plus în casa de marcat.

Desigur, asta se întâmpla în alt capăt al ţării, dar expune ceva ce voi constata zi de zi în contactul cu ANAF. Există două feluri de oameni pentru Fisc: fraieri şi şmecheri. Patronii din Vama Veche sunt, în acest caz, fraieri. Patronul parcării private din subsolul ANAF Timisoara este şmecher.

 

A doua zi de concediu: Funcţionarele cu multe probleme personale

Cam pe la ora 8.00, când pleacă la plajă pentru ultraviolete turiştii normali, am plecat şi eu către Finanţe în a doua zi de concediu petrecută la Fisc, în Timişoara.

Soarele superb al dimineţii fierbinţi de august se privea în mii de oglinzi pe faţada clădirii moderne, învelită în sticlă, pe care statul a construit-o pentru Fisc. Aşa, scăldată în lumină galbenă, sediul luxos al Fiscului pare un palat căptuşit cu aur. 

 „O zi foarte frumoasă. Astăzi îmi rezolv problema şi îmi văd liniştit de zilele care mi-au mai rămas din concediu!”, mi-am spus eu cu multă naivitate.

Mi s-a tăiat tot entuziasmul când am intrat în biroul „inspectorului de sector”. Am dat peste două cucoane care vorbeau la telefon ca în telenovele.

Abia mi-au răspuns la salut şi nu s-au sinchisit să-şi întrerupă discuţiile private pentru a sta de vorbă cu contribuabilul amărât din faţa lor.

 

Intimităţi succesorale şi dulcegării de telenovelă

Una avea mari probleme cu o moştenire. Am aflat că un „nenorocit” se judecă cu ea pentru un pământ şi o mulţime de detalii picante din familia funcţionarei. O familie destul de dezbinată, judecând după tot pomelnicul de procese pe care femeia îl înşira la telefon fără nicio jenă că-şi expune intimitatea succesorală în faţa unui necunoscut.

Mai aproape de mine, la primul birou din dreapta, o altă doamnă se alinta cu un oarecare „Bobiţă”. „Bobiţă, cum să mă pun eu la treabă când e nici pe Stelu nu pot să-l pun la treabă!”. „Nepoţica este bine, Bobiţă!”. „Ţie cum îţi este la pensie” şi multe alte lucruri care nu aveau absolut nicio legătură cu fişa postului pentru care îi plătesc contribuabilii salariile doamnei funcţionar.

Nici măcar nu se sinchisea femeia să mă privească în ochi. M-a tratat cu in sictir cum rar am putut să văd. Deranjată de faptul că stau prea aproape de conversaţia ei cu Bobiţă, m-a poftit să iau loc în capătul opus al încăperii, pe locul unui alt funcţionar care probabil că era în concediu. Atunci i-am spus că avem treabă împreună şi a binevoit să-şi întrerupă discuţia.

Când mi-a auzit numele, totul s-a schimbat. „Imediat vă duc la şefa mea. Ea ştie totul despre dosarul dumneavoastră şi vă explică!”. Până la finalul zilei aveam să stau în biroul acela. E drept că pe un ton amabil, şefa doamnei cu Bobiţă, a încercat să-mi explice meandrele fiscale care au produs blocarea conturilor mele.

Nu vă umplu capul cu tonele de proceduri fiscale care mi-au fost explicate, vă spun doar că toate explicaţiile au fost la modul general. Un detaliu interesant, surprins de camera ascunsă, a fost momentul când o altă doamnă funcţionar din acel birou a preluat telefonic o problemă de la un oarecare „Ionuţ”, promiţând rezolvarea ei în „două minute”.

Concluzia zilei: contribuabilul anonim e pus să stea pe scaun până când îşi termină funcţionarii discuţiile private, prietenii sunt „rezolvaţi” prin telefon.

A doua concluzie legată punctual de cazul meu: „Aşa s-au calculat sumele, dacă nu vă place puteţi să contestaţi la instanţă”.

O concluzie care spune mult despre „sistemul de impunere fiscală” din România. Deşi vorbim de cifre şi totul ar trebui să fie clar demonstrabil, nu este aşa în realitate.

 

A treia zi de concediu la Fisc: „Banca nu vă spune adevărul!”. Scuza halucinantă a unui inspector

Miercuri. M-a prins ziua de miercuri cu conturile tot blocate, asta deşi banii pentru care s-a făcut poprirea erau vitaţi de bancă în conturile Trezoreriei de la finele săptămânii anterioare.

Un funcţionar de la „biroul de executări silite” m-a lăsat mască atunci când i-am arătat extrasul de cont cu dovada de plata şi l-am întrebat de ce mai am conturile blocate. „Uitaţi-vă aici! Vi se pare că aţi plătit!?”, spune omul pe un ton şmecheresc şi îmi întoarce monitorul de la calculatorul lui. Pe ecran apare fisa mea de contribuabil din programul informatic al ANAF, unde sunt tot „în roşu” cu suma pe care banca o virase de câteva zile bune.

„Domnule, uitaţi aici extrasul de cont, scrie negru pe alb că s-a virat în contul Trezoreriei de săptămâna trecută!”. Mi-a comunicat la fel de şmechereşte că nu contează ce spune banca, apoi m-a lăsat perplex cu explicaţia oferită: „Băncile nu vă spun totul ca să arunce pisica în curtea noastră, să fim noi oaia neagră!”

E cel puţin halucinant să ai în faţă un extras de cont şi să auzi un funcţionar al statului că îţi spune nici mai mult nici mai puţin decât că banca ar fi emis un act în fals. Pentru că, dacă banii nu erau viraţi în realitate în contul Trezoreriei, documentul din faţa mea era produsul comiterii unei infracţiuni de fals.

 

Viteza cu care circulă informaţia în calculatoarele ANAF: un etaj pe zi

Înarmat cu multă insistenţă am reuşit să ajung, în cele din urmă, la inspectorul „sectorului” meu, un domn Damian cu care am reluat discuţia. „Haideţi jos, la Trezorerie, să vedem acolo!”, mi-a spus domnul Damian. Am coborât două nivele, până la parter, unde ne-aluat mult timp în discuţii cu funcţionarele de la Trezorerie, pentru a afla de ce nu se vede „la etaj” plata confirmată de bancă. În cele din urmă ne-am dumirit.

„Pentru că nu aţi mai avut popriri s-au dus banii într-un cont colector, de acolo trebuie să fie operaţi în contul dumneaboastra!”, mi se răspunde.

Evrika!, mi-am spus în minte şi am continuat cu voce tare „Înseamnă că e rezolvată treaba! Mergem sus să-mi daţi hârtile pentru bănci!?”.

„A, nu se poate astăzi, durează probabil două zile până când se operează în sistem”. Vă daţi seama ce faţă am făcut? „Cum, doamnă, două zile are nevie informaţia să urce de la parter, pe la mezanin, până la camera 113 de la etajul 1! Păi daţi calculatorul că îl duc eu în braţe acolo, îmi ia 3 minute!”, spun eu.

Mi s-a închis gura cu un sec „Avem proceduri!”.

„Haideţi mâine pe aici să vedem, poate merge mai repede!”, mă linişteşte inspectorul Damian.

 

A patra zi la Fisc: Momentul în care afli că mai ai mult de plată

Aşa m-a prins ziua de joi iar în sediul Fiscului, tot cu conturile blocate şi fără a putea să înţeleg clar, totuşi, cum au învârtit conţopiştii Finanţelor cifrele de m-au scos dator în 2015 pentru venituri din 2010 şi am ajuns să plătesc penalităţi babane. Doar am întârziat aproape cinci ani să plătesc.

Nu conta, evident, că habar nu am avut că există aceste datorii şi nimeni nu te crede când spui că ai întrebat în toţi aceşti ani, pe la ghiseele unde ai depus hârtii, dacă mai sunt probleme primind răspunsul liniştitor: Nu mai aveţi nicio problemă!

Pur şi simplu în faţa funcţionarilor ANAF contribuabilul e din start suspect, minte din start, nu are nicio credibilitate şi cu siguranţă nu vrea altceva decât să fure sistemul.

Am primit, totuşi o veste bună în a patra zi de concediu la Fisc: Trezoreria s-a mişcat puţin mai repede şi era posibil să-mi deblochez conturile. Trecuse o săptămână de când banca virase banii pretinşi de Fisc!

Dar vestea bună avea şi o veste proastă, că aşa au ele sinistrul obicei să circule de mână prin birourile ANAF.
„În sistem mai apar şi alte datorii. Trebuie să plătiţi totul şi abia apoi vă dăm hârtiile pentru deblocarea conturilor!”.

Sumele semănau cu cele despre care îmi vorbiseră la începutul concediului funcţionarele de la „impunere”. Mă rog, acele funcţionare care au avut „amabilitatea” să lase la o parte problemele personale pe care le rezolvau la birou pentru a sta de vorbă cu mine.

„Dar alea nu sunt în executare, de ce se condiţionează deblocarea contului!?”, întreb eu naiv.

 

Derbedeul de la Fisc pentru care contribuabilul e fraier

Naivitatea mea a scos din sărite un inspector coleg al domnului Damian, cu care descâlceam eu de trei zile iţele deblocării conturilor.

„Auzi, măi Damian. Ce tot stai atât cu ăsta, să îi explici? Nu eşti obligat să-i spui nimic.  Să meargă la Registratură, să lase acolo o adresă. Va răspunde în 45de zile!”, spune pe un ton de derbedeu inspectorul despre care am aflat ulterior că se numeşte Cristian Sebastian Popa.

Cu aceeaşi naivitate, pentru că nu am văzut vreun ecuson şi pentru că inspectorul derbedeu nu s-a prezentat, eu l-am întrebat:

Nu vă supăraţi, dumneavoastră cine sunteţi? Sunteţi cmva şeful domnului Damian de îi spuneţi ce să facă?”.

„Nu, nu e şeful meu!”, răspunde Damian.

„Păi atunci, nu aveţi treabă de făcut? Vă plictisiţi la locul de muncă şi pentru asta vă băgaţi în treaba altora?”, întreb eu iar.

Discuţia care a urmat a fost ceva de speriat. Hotărât să demonstreze cât e el de şmecher cu amărâtul de contribuabil, Popa Cristian Sebastian s-a lansat în tot felul de replici „la mişto”, în birou şi pe coridor.

Omul nu a avut nicio jenă să plaseze inclusiv „poanta” cu „ne pierdem vremea cu fraieri”. Pur şi simplu se comporta ca un interlop de cartier care vrea neapărat să-şi demonstreze că el şi numai el este cel mai tare din parcare.

Aşa este contribuabilul în mentalitatea ANAF, un mare fraier. Întrebat cum îşi permite să vorbească în halul acesta, derbedeulde la Fisc a avut o reacţie şi mai agresivă, Pur şi simplu mi-a spus să ies afară din birou.

 

Ultima zi de vacanţă la Fisc: momentul în care ai rezolvat problema şi primeşti scrisoarea pierdută

Vineri a fost fericită zi. Am putut să alerg între Fisc şi bănci pentru a depune hârtiile care atestau că nu mai am nicio datorie. Asta după ce am plătit tot ce au mai pretins ei, pentru că altfel „nu se poate”. Desigur, urmează să mă adresez Justiţiei pentru a cere banii înapoi, dar asta e altă daravelă.

Fapt este că, în România, Fiscul poate să îţi stabilească după bunul plac ce datorie „vrea muşchii lui”. Poate să te execute silit pentru ea şi abia apoi poţi tu să mergi la instanţă căutând Dreptatea, dacă mai ai vreun dram de energie după ce te-au călcat în picioare funcţionari impertinenţi sau te-a omorât cu zile birocraţia absurdă.

În final, pentru a pricepe despre ce nivel al absurdului vorbim, trebuie să vă mai spun doar ce scrisoare am găsit în cutia poştală seara, când am ajuns acasă după periplul pe la bănci.

Era o scrisoare emisă de Fisc cu aproape o lună de zile în urmă, prin care ANAF mă informa că vrea să mă execute silit pentru recuperarea unor datorii. Aşa funcţionează România cu taxele mele: am primit somaţia cu blocarea conturilor după ce ele au fost blocate şi după ce am petrecut o săptămână „lucrătoare” în concediu la Fisc fix în ziua în care rezolvasem toată problema.