Cultură de CANNABIS, descoperită în CENTRUL CONSTANȚEI. “Proprietarul”, ARESTAT

Cultură de CANNABIS, descoperită în CENTRUL CONSTANȚEI. “Proprietarul”, ARESTAT

Un constănțean, de 47 de ani, a fost arestat preventiv, pe 30 de zile după ce polițiștii de la Antidrog împreună cu procurorii DIICOT au descoperit în casa lui o adevărată cultură de cannabis. Potrivit anchetatorilor, bărbatul făcea bani frumoși în urma vânzării produselor vegetale crescute în apartament.

Procurorii DIICOT Constanța, împreună cu polițiștii Biroului de Combatere a Crimei Organizate au efectuat, ieri, două percheziții domiciliare în Constanța într-un caz de trafic de droguri de risc. Aveau în atenție un bărbat de 47 de ani despre care obținuseră informații că a pus în vânzare diferite cantități cannabis, pe care îl producea într-un apartament din cartierul Tomis III.

Cu ocazia percheziției domiciliare, la unul din cele două apartamente a fost descoperită o cultură indoor de cannabis, ajunsă la maturitate, formată din 27 plante, cântărind circa 5 kg masă vegetală verde. Au mai fost identificate și confiscate un cântar electronic de precizie, sute de pliculețe autosigilante, zeci de muguri de cannabis în diferite stadii de uscare, o instalație automatizată de iluminat și una de ventilat, precum și îngrășăminte necesare dezvoltării plantelor avute în cultură.

Procurorii DIICOT Constanța au dispus reținerea inculpatului pentru o perioada de 24 de ore. În această după amiază a fost prezentat Tribunalului Constanta, judecătorul dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ne puteți urmări și pe Google News