Aşa cum trec, galanton şi peste reacţiile libidotate cu întreg arsenalul, provocate de dorinţa doamnei Olguţa de a se intromisiona cu un aer profesionist în limba lui Voltaire (bine că a murit, săracul, că, altfel, auzind-o pe „sinistra” de la Muncă, s-ar fi băgat singur în balamuc!).

Trec, aşadar, cu nonşalanţă, peste tot felul de fleacuri cu cerinţe sexuale (strict teoretice, repet!) şi mă opresc la o problemă fundamentală, prinsă din zbor, într-o după-amiază, pe canalul francez de televiziune TV5. Fac menţiunea că, la o posibilă Judecată a Femeilor, tot ceea ce urmează să spun s-ar putea să se întoarcă împotriva mea. Dar, ce să fac, îmi asum riscul!…Şi atunci, Doamne, cum să nu le iubeşti?!

Aşadar, invitată în studio la nu ştiu ce emisiune, o nu ştiu ce doamnă profesoară de lingvistică, de la nu ştiu ce universitate din Hexagon – dar pe care am ghicit-o nu doar o savantă, probabil de renume mondial(!), ci şi o feministă din categoria „foc şi pară” – deci, făcea dânsa o propunere absolut devastatoare, ce s-ar putea să dea cu zgaibaracele-n sus gramatica limbii franceze (ba, chiar şi a noastră!). Şi, totodată, să facă praf şi pulbere logica minţii cea dintâi.

Aşa cum ştiţi, atunci când avem de-a face cu o mulţime de elemente, şi masculine, şi feminine, acordul participial se face doar la masculin. De-un paregzamplu, doamna lingvistă, neputându-se abţine, se întreba, pe bună dreptatea ei, de ce, la o construcţie precum „les femmes et les hommes”, atunci când acestea şi aceştia se adună la un loc (urmărind un scop comun, fireşte, un miting ceva, o horă!), acordul trebuie să facă la masculin plural, adică „rassemblés”. De ce să fie mereu şi mereu „femeile şi bărbaţii adunaţi”, şi nu adunate? De ce doar la masculin, şi nu la feminin? De ce să continue acest sexism nedemn şi umilitor pentru o fiinţă umană? De ce acest blestem al discriminării, ce răneşte direct în rărunchi sensibilitatea feminină şi, totodată, încalcă grosolan principiile de bază ale corectitudinii politice?

Şi doamna – pesemne dându-şi seama că eu trag cu urechea – a continuat, supralicitând năsprasnic. Dar, la urma urmelor, de ce e musai „les Droits de l’Homme”? De ce numai „de l’Homme”? (n.n. „l’homme, l’homme…toujours l’homme, j’en ai marre, m-am săturat, mi s-a urât!” – strigă pe interiorul său feminista universitară).

Nenorocirea e că, pe acest modulaş drăguţ de gândire, pe acest raţionamentuţ dulcic foc, ar trebui să reevaluăm o mulţime de expresii şi construcţii lexicale, cum ar fi: homme de rien, homme-sandwich, homme de bien, homme d’État, homme de paille, homme de lettres etc., apoi, ar putea să dispară meserii, ce naiba (de pildă, homme-grenouille = scafandru sau homme de mer = marinar) şi, nu în cele din urmă, nici vorbă de asta! Camus a scris, în 1951, „L’Homme révolté”, nu „la femme révoltée” (despre ea s-a ocupat Françoise Sagan!)… Deci, încercaţi şi înlocuiţi peste tot homme cu femme şi vedeţi ce iese.

Ca să n-o mai lungim, vă reamintesc doar că femeia Eva este egală cu bărbatul Adam, în urma unei operaţii chirurgicale, suportată de Adam, din fondurile Paradisului.

Aşa că, înainte de a emite judecăţi, e bine să ne agăţăm prejudecăţile în cuier… Noroc că substantivul cuier e neutru: masculin la singular, feminin la plural. Preventiv!

Prin urmare, La mulţi ani…şi-un praz verde!