„Toți au dispărut așteptându-și moartea, scurta lor moarte zilnică:/ și suferința lor nefericită în fiecare zi era/ asemenea unei cupe amare din care beau tremurând”. Versurile lui Pablo Neruda din poemul „Alturas de Macchu Picchu”, a cărui temă principală este lupta pentru dreptate socială, l-au transformat pe scriitor în „Poetul Poporului”. Cuvintele sale străbat timpurile și rămân învățăminte pentru noi. Însă, de câte ori poate muri un om? ...și ce-i provoacă moartea?
Am primit, sâmbătă, un link către o postare care dezvăluie incredibila culoare a noii ere în care am intrat. La Casa de Cultură principală din Sfântu Gheorghe, mii de cărți prăfuite, cu pagini îndoite și cotoare crăpate, zac prăbușite, străjuite de pereți vandalizați și mâzgâliți cu graffiti. Pe unii îi deranjează stema națională, pe alții tradiția creștină și pe mulți istoria și cultura unui stat umbrit de ignoranța ce se ascunde sub dezvăluirile de o clipă.
E tragic, fără îndoială, că din cauza nepăsării sufletele oamenilor mor abandonate într-o lume a diplomelor, dar nu a științei de carte, însă preocupă pe cineva? În anii ’90, proprietățile fostului sindicat comunist au fost preluate de autorități și împărțite, casele de cultură neinteresând pe nimeni. Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) vrea să-și revendice proprietatea și susține că instituția din Sfântu Gheorghe se află sub tutela sa, potrivit unor surse de la Casa de Cultură. Reprezentanții ANCCSR sunt de negăsit, telefonic.
Primăria încearcă de câțiva ani să preia Casa de Cultură pentru a o repune în circuitul public. În Guvern se află câteva proiecte de hotărâre în acest sens, care au nevoie, însă, de aprobări de la ministere. „Este aceeași situație peste tot în țară. Clădirea e abandonată de câțiva ani de zile”, a mai spus sursa. În dezastrul de la Sfântu Gheorghe, printre cărțile viciate de aerul insensibilității, se numără și „Istoria secretă a celui de-al Doilea Război Mondial” a istoricului Gheorghe Buzatu și „Principatele române în raporturile politice internaționale” a lui Leonid Boicu. Cred că răul trebuie căutat undeva printre noi. Brutalul haos cultural ne conduce spre o paralizie generală.
Ne puteți urmări și pe Google News
Am încercat să îmi imaginez cum ar funcționa România dacă ar fi condusă de oameni de cultură, intelectuali, cum ar fi administrate crizele dacă guvernanții ar fi adevărați cunoscători de carte. „E ca pe front… Se moare! Se întâmplă! Există mii de apeluri în așteptare! Epuizare! Durere! Tragedii fără margini!”, spunea, recent, un fost ministru al Sănătății. Cine scapă de boală însă, riscă să moară de frig și sărăcie. Europarlamentarului Dan Nica, membru al Comisiei de Industrii și Energie, a atras atenția că factura la gaz ar putea să atingă în viitorul apropiat cuantumul salariului minim pe economie sau al unei pensii medii. Inabilitatea de a-și păstra locuința încălzită în mod adecvat a fost semnalată pentru 20% dintre cetățeni, arată estimări recente.
Probabil că dacă unii își vor propune să nu mănânce și să nu-și cumpere medicamente, vor reuși să-și plătească facturile. Experții se îngrijorează în legătură cu blocajele în aprovizionare, care vor alimenta o sporire economică slabă, un șomaj ridicat și o creștere sufocantă a prețurilor. Se pune astfel problema temutei stagflații cu care omenirea s-a confruntat ultima dată în anii ’70 și care a generat o semnificativă criză în rândul a milioane de oameni.
Vârstnicii sunt deja loviți de adevărul crunt al momentului și au spus presei că fac economie la alimente ca să-și poată plăti cheltuielile în sezonul rece. Însă nu-i aude nimeni aici, unde politica a ajuns să aibă drept sinonime hoția, minciuna, indiferența, iar cei care ar trebui să apere interesele românilor sunt vioară, pe ale cărei corzi se plimbă arcușul bunilor cunoscători ai strategiei mondiale. Guvernanții interimari își trăiesc viața în jurul pulsului politic care pare că trebuie să primească aprobarea șefului suprem. Prozatorul Augustin Buzura nota într-un editorial din revista Cultura, publicat pe data de 17 februarie 2009, citându-l pe mareșalul Moltke: „Orice om bine îmbrăcat impune românului, care-l crede îndreptățit să-i ceară un serviciu și să-i dea ordine”. Iar când oficialii de la Bruxelles sunt stăpânii…
„Trebuie să-ți alegi locul unde vrei să-ți ratezi viața”, spunea Emil Cioran. România - din păcate - pare locul potrivit… Am avut de două ori ocazia de a mă stabili în străinătate, după o anumită perioadă petrecută peste granițe; aș fi ipocrită dacă aș nega momentele în care pun sub semnul întrebării decizia de a rămâne în țară.
Dar ce este omul, în fapt? Doar un pion mutat pe tabla de șah a intereselor celor de care am crezut că am scăpat, dar de care suntem condamnați să rămânem nedezlipiți? În care parte a conversațiilor își trăiește omul nepieritoarea viață? Și de câte ori poate muri? „Piatră pe piatră, omule, unde era?/ Vântul din aer, omule, unde era?/ Timpul prin timp, omule, unde era?/ Ai fost de asemeni fărâmă ruptă/ de om neterminat, de vultur gol/ care pentru cărările de azi, pentru urme,/ pentru frunzele moarte ale toamnei,/ ți-ai zdrobit sufletul până în mormânt?” (Pablo Neruda)
Recomandările noastre
