CTP are soluţia pentru rebelii care nu stau acasă. Viaţa sau moartea? Ce aleg?

CTP are soluţia pentru rebelii care nu stau acasă. Viaţa sau moartea? Ce aleg?

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu s-a arătat foarte indignat din cauza atitudinii arătate de unii dintre conaţionalii care nu înţeleg că în plină pandemie de Coronavirus trebuie să stea cât mai mult acasă.

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, acesta a comentat ultimele prevederi ale Ordonanţei militare 4 şi a venit cu o soluţie radicală ce ar trebui să-i facă pe rebeli să renunţe la obiceiurile ce sfideaza pandemia, printre care mersul la grătare sau ieşitul în oraş pentru socializare.

CTP are soluţia pentru cei care nu stau acasă. Pot plăti chiar şi cu propria viaţă!

Intervenţia lui CTP vine în contextul în care polițiștii au dat amenzi de peste 46 milioane de lei de la intrare în vigoare a Ordonanței militare 3, care reglementează restricțiile de circulație.

„Văd că iau măsuri restrictive noi, se vor lua de către Guvern, dar până atunci eu aș propune o măsură restrictivă: toți acești inși care încalcă – unii dintre ei sfidător – regulile pe care le cer autoritățile, și în mod evident aceste reguli sunt înspre binele cetățenilor și pentru sănătatea lor, aceste persoane să nu beneficieze de asistență medicală în cazul în care se îmbolnăvesc de Covid-19.

Cum se procedează la transplant? Acolo există o listă. Transplantul de organe, în România, se face cu listă de așteptare. Pentru ficat, pentru rinichi și așa mai departe. Pe acea listă sunt persoane cu dosar și cu punctaj. Și dacă te califici, atunci primești organul respectiv pentru că ele sunt puține, organele.

Așa și aici. În clipa când se va ajunge, și se va ajunge, nu vreau să fiu alarmist, dar e foarte greu să credem că nu se va ajunge în situația în care va trebui deja – se spune în scenariul 4 că toate cazurile relativ ușoare spre medii rămân acasă.

În clipa în care autoritățile medicale vor trebui să aleagă cine intră la Terapie Intensivă, cine e dus la spital și cine rămâne acasă. Atunci, să existe acest punctaj. Dacă te afli pe lista celor care au încălcat legea… de ce au încălcat-o?

Au încălcat-o pentru că toți acești inși se consideră o rasă superioară. Ei sunt mai deștepți decât ceilalți, mai deștepți decât cei care respectă regulile… Ei sunt șmecheri naturali și ceilalți sunt fraieri.

Ne puteți urmări și pe Google News