Umerii căzuţi, mâinile înfundate până la cot în buzunarele blugilor burlan, capul în pământ. Puştiul de 13 ani e amărât de parcă i s-au înecat toate corăbiile.

Din când în când îşi varsă necazul: izbeşte cu vârful baschetului pietricelele de pe alee. Supărat pe viaţă, nu vede nimic din minunile bâlciului: lumini, carusel, îngheţată, jongleri, funambuli, mâncători de foc. Brusc, în cale îi iese o maşinărie ciudată. E Zoltar, automatul care îndeplineşte dorinţele. Puştiul ciufulit aruncă o monedă în gura maşinii. "Vreau să fiu mare!", strigă el. După câteva secunde de speranţă, visul se năruie. Nimic nu se întâmplă. Amărât, mai izbeşte o dată cu baschetul în pietricele şi se duce să se culce. Dar vrăjile lucrează peste noapte. Dimineaţa, puştiul se trezeşte transformat într-un om mare. Însă, în corpul bărbatului de 30 de ani, mintea rămâne a unui ţânc. Iar faţa e cea a unui adolescent pus pe şotii. Excepţional, rolul lui Tom Hanks! Combinaţia îl face pe proprietarul unei fabrici de jucării să-l ungă director. În sfârşit, poate să-şi pună în aplicare toate proiectele fanteziste. Bărbatul-copil l-a apucat pe Dumnezeu de picior. *** Victor Ponta exultă. Radiază bucurie prin toţi porii. Ochii îi joacă poznaşi în cap. E prima lui zi ca premier. Fie şi doar desemnat, deocamdată! Încearcă să fie serios, scorţos chiar, aşa cum şi-a propus când a plecat de acasă şi Daciana i-a aranjat cravata roşie. L-a sărutat dulce şi i-a şoptit, încet, să n-audă şoferul: "Nu uita, dragule! Fii sobru şi matur!" Uşor de zis, greu de făcut. Parcă îl gâdilă puterea pe dinăuntru. Mereu îi vine a râde. Exact când vorbeşte despre lucrurile cele mai grave: ţara... poporul... viitorul... Strânge din buze, dar zâmbetul se încăpăţânează să scape afară. Ca dintr-un furtun năbădăios. Ca sămânţa din gura lui Mărgelatu. Iar şi iar. *** Puştiul ajuns om mare se dă repede cu capul de viaţă. Dincolo de jucării, e jungla. Treburile oamenilor maturi sunt complicate. Şi brusc îl cuprinde dorul de-acasă. De vremea când era un puşti teribil şi nimeni nu-l forţa să se poarte ca un om mare. Zoltar, maşinăria de vise îi mai face o dată pe plac. Ultima secvenţă e antologică. Omul mare cu faţă de copil se întoarce acasă. Hainele elegante îi devin lălâi, înoată prin ele. Pantofii îi scapă din picioare. Puştiul ciufulit de la început urcă în fugă scările, cu picioarele goale, strigând: "Mamăăă!" *** Premierul desemnat vorbeşte, vorbeşte. Nu-şi poate stăpâni entuziasmul. Debordează de exaltare. Dă din mâini, se foieşte pe scaun. Şi hainele elegante par mai largi, mânecile mătură biroul, cravata îi atârnă, lăbărţată în jurul gâtului firav. Costumul scump nu-l mai poate ascunde pe puştiul zvăpăiat, căruia maşinăria i-a îndeplinit dorinţa. În colţul mesei, mereu ignorat de lume – de ce nici o televiziune, nici măcar Antena 3, nu îl transmite? – "ăla micu" e posomorât. Uite-l ajuns vicepremier, şi tot nu-l bagă nimeni în seamă. Nici măcar în cadru. Toată lumea e cu ochii pe domnu’ Ponta şi pe domnu’ Antonescu. Revolta îl aprinde. Din inimioara lui, dorinţa răbufneşte nerăbdătoare: "Vreau să fiu mare! Așa mi-a promis mie domnu' Voiculescu!"