Liderii USR-PLUS nu au luat nici o clipă în serios retragerea de la guvernare. De ce? Simplu. Nu vor să piardă bugetele enorme ale ministerelor pe care le dețin. Nici puterea. Toate, obținute prin intrarea în Palatul Victoria.
Și nici nu sunt singuri acasă. Mulți dintre ei au în spate sponsori care exclud pierderea pozițiilor ocupate prin pupilii lor.
Orgoliul nelimitat al progresiștilor asezonat cu vanitatea rănită a lui Dacian Cioloș al cărui ministru a fost expediat pe ușa din dos din Executiv i-au mânat pe aceștia să inițieze provocarea unei crize guvernamentale. Fără să ia o clipă în calcul faptul că grijile și spaimele românilor sunt cu totul altele: criza economică, starea de sănătate și presiunea psihică generată de pandemie.
Au încercat. Nu au reușit. “Criza” lor s-a înecat. A fost o furtună într-un pahar cu apă. Ei s-au umplut de ridicol iar noi am avut trei zile timpanele sparte de țipetele, amenințările și vaietele lor. Ne-au aruncat în față un fake. O criză fake.
De ce au pus-o în scenă? Pentru a se debarasa de imaginea de perdanți politici într-o cauză care se anunța de ceva timp a fi pierdută: evacuarea de pe o zi pe alta din Guvern de către premierul Cîțu a ministrului PLUS de la Sănătate, Vlad Voiculescu. Care i-a lăsat cu gura căscată. Nu era greu de ghicit că atitudinea indolentă, neprofesionistă până la capăt și sfidătoare a lui Vlad Voiculescu va provoca expedierea lui din Guvern.
Termenul era prevăzut pentru toamnă. Când fruzele cad. Voiculescu a căzut în plină primăvară. Când natura reînvie. Semn de normalitate.
Liderii USR-PLUS au intuit încă din prima zi la crizei fake, de miercuri, 14 aprilie, că au pierdut. Semnalul cel mai clar l-a dat Klaus Iohannis.
Președintele a semnat de la prima oră solicitarea premierului Florin Cîțu de demitere a ministrului PLUS. Nici miercuri, nici joi, șeful statului nu a convocat liderii coaliției la discuții așa cum solicitau nervos cei de la USR-PLUS. Și, probabil, nici nu o va face.
Iar șefii PNL și UDMR, Ludovic Orban și Kelemen Hunor i-au expediat cu lejeritate pe progresiștii care le cereau insistent o reuniune a coaliției ca între ei, băieții, comunicându-le că ședința va avea loc exact ca în fiecare săptămână: nu miercuri, nu joi. Ci luni.
Orgoliul perdanților USR-PLUS care a degenerat în ultimele patru luni în tupeu gros a rămas nereparat. Ghinion. Nu mai pot decât să spere că și PNL și premierul Cîțu vor suferi daune de imagine în opinia publică precum ei în urma crizei fake.
Din nou, ghinion. Sociologul Remus Ștefureac de la INSCOP Research a prezentat pe FB noua ierarhie politică:. USR-PLUS au pierdut de peste o lună podiumul. Au ajuns pe locul patru și se află pe trend descendent cu un scor de 14,2 la sută. I-a devansat AUR care cu 15,3 la sută a intrat pe locul trei. PSD și PNL sunt pe primele două locuri cu trend ușor pozitiv.
Să le explice acum liderii progresiști oamenilor chinuiți de criza economică și de covid dacă nu cumva aceste scoruri din sondaje i-au mânat spre debilizarea guvernării prin crearea de scandaluri propagandistice în goana după imagine.
Ieri seară, Dacian Cioloș continua să se plângă pe FB de premierul Cîțu în așteptarea a ceva ce nu mai vine: ”După mai bine de 24 de ore, Florin Cîțu nu a oferit o explicație coerentă despre motivul pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu deși, între timp, am avut chiar și o convorbire telefonică cu el. (...)Am intrat în această Coaliție pentru a duce la capăt reformele pentru care ne-am angajat în fața oamenilor.”
Și am ajuns la mantra progresiștilor: “reforma”. Au luat în captivitate acest cuvânt. “Noi facem reformă! V-am promis reformă!”. Asociat cu jelania “Vlad Voiculescu se lupta cu mafia din sănătate! De asta l-au dat afară!”
Iată pe scurt doar o mostră de “reformă”: capitolul “lupta lui Vlad Voiculescu contra mafia din Sănătate” după cum au targetat-o liderii progresiști pentru opinia publică.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) aflată în siajul ministerului Sănătății are cu un buget de aproape 10 miliarde de euro anual. Ea este practic condusă de când a fost numit ministru Vlad Voiculescu, de unchiul lui. Celebrul Nic Voiculescu. Reprezentant al Big Pfarma în România. Și șef al Aspen Institute România. Oficial, președintele CNAS este Adrian Gheorghe pus în funcție în ianuarie de ministrul Vlad Voiculescu. La solicitarea unchiului său, Nic. De ce? Simplu. Pentru că Nic Voiculescu este șeful soției președintelui CNAS. Pe nume Alexandra Năstase. Care este membră a Aspen Institute România. Unde unchiul Nic este boss.
Relația de interese dintre cei trei este veche. Șeful CNAS, Adrian Gheorghe, aflat în sfera de influență a unchiului Nic, omul lui Big Pharma, i-a fost consilier lui Vlad Voiculescu în anul 2016, în primul mandat de ministru al acestuia în Guvernul Cioloș.
Povestea că Vlad Voiculescu a fost răpus de mafia din Sănătate cu care ministrul se lupta pentru că ea, mafia, dorea să pună mâna pe banii din sistem este pentru naivi. Bugetul CNAS în valoare de 10 miliarde de euro pe an este gestionat fix de unchiul lui Vlad Voiculescu prin ex-consilierul nepotului. Și a cărui soție este subalterna adevăratului boss al CNAS. Ca-n familie. Dar Vlad Voiculescu “a luptat cu mafia”. Iată doar un motiv foarte solid pentru care liderii USR-PLUS nu vor pleca în ruptul capului de la guvernare așa cum i-au șantajat propagandistic pe partenerii lor de guvernare și pe șeful statului care până cu trei zile în urmă i-a protejat ca un bunic pe nepoții zurbagii. Le-a permis. Acum, să plătească împreună daunele materiale, morale și politice ale crizei fake.
De neiertat este însă tentativa repetată a progresiștilor care continuă să-i ia de fraieri pe oameni cu tema reformelor pe care le au ei în agende și care nu-i lasă să doarmă sau cu lupta pe care o duc ei cu mafiile.
Efectele crizei fake provocată de progresiști are efecte perverse. Au ajuns să se bată și între ei: USR cu PLUS. Nu doar cu “mafia.” Dan Barna de la USR ar prelua și mâine ministerul Sănătății de la liderul PLUS, Dacian Cioloș. Doar gestiunea celor 10 miliarde de euro anual ar rămâne în familia lor progresistă, susură șeful USR.
Calculul lui Barna e simplu. Din cele șase ministere ale progresiștilor, USR deține patru. Și funcția de vicepremier. În perspectiva Congresului de fuziune din toamnă, Barna s-ar capacita astfel și mai mult în competiția cu Dacian Cioloș. Plus că ar stăpâni încă un minister mănos.
Liderul PLUS are doar două ministere și risca să rămână cu unul, prin grija colegului Barna. Așa că s-a hotărât. Peste noapte. O propune ministru pe secretarul de stat al PLUS din ministerul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Pentru Dacian Cioloș, ministerul Sănătății are o dublă greutate. Internă, pentru zestrea CNAS dar și pentru competiția cu Barna. Și externă. Pentru a-și menține președinția în Renew Europe, formațiunea europeană progresistă pe care o conduce la Bruxelles, are nevoie de imaginea unui lider de partid care acasă la el se află la guvernare.
Refrenul “reformei” și a “luptei cu mafia” promovată de progresiști pe unde apucă pentru a-i impresiona pe oameni are multe substraturi imunde similare cazului Vlad Voiculescu. Dacă tot au deschis cutia Pandorei, următorul exemplu va fi expus cât mai curând. Nu doar ministerul Sănătății este potent financiar și doldora de “mafii” numai bune de vândut electoral.