În anul 1968 a avut loc cea mai gravă criză politico-militară din existența alianței statelor socialiste europene. Intervenția militară a cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia a evidențiat tensiunile profunde din cadrul alianței. România a fost excepția notabilă. Acest lucru a marcat un moment critic în evoluția relațiilor dintre aceste națiuni.
În cartea „La est de Cortina de Fier”, autorul Corneliu Filip aduce în atenția cititorilor săi cazul Cehoslovaciei.
Evenimentele din Cehoslovacia
Autorul menționează: „Evenimentele petrecute atunci în Cehoslovacia au făcut parte dintr-un proces evolutiv, firesc, legat de necesitățile adaptării modelului socialist de tip sovietic, la condițiile naționale și de evoluție a societății, de adecvare la noile realități. În fond acest proces s-a afirmat repede, încă din perioada de constituire a „lagărului socialist” european, prin disidența Iugoslaviei condusă de Iosip Broz Tito, începută în 1948, soldată cu excomunicarea țării sale din Cominform, cu conflictul ideologic și propagandistic soviet-iugoslav (Stalin-Tito). Acest lucru a determinat statele vest europene și SUA (din NATO), să sprijine economic și militar pe Tito și Iugoslavia. În plus, Tito a fost artizanul mișcării de nealiniere. Aceasta s-a vrut o alternativă la bipolarismul lumii din perioada războiului rece. Situația economică și social-politică din Cehoslovacia era tot mai complexă.
În 1968 Cehoslovacia a vrut să realizeze și ea un alt fel de socialism, în afara modelului sovietic, numit „socialism cu față umană”, cum l-a definit mișcarea reformatoare denumită de analiști „primăvara de la Praga”. Să amintim că și în România, după 1964, s-a trecut la o desprindere de modelul sovietic pentru un socialism național. Dar a menținut structuri economice ale modelului clasic, sovietic (experimentul de tipul mandatarilor din comerț a fost repede abandonat). În rândul partidelor comuniste și muncitorești vest-europene a apărut așa numitul eurocomunism (în special în Italia și Franța), care propuneau o dezvoltare viitoare diferită de modelul susținut oficial de ideologii de la Moscova. Să nu uităm că tocmai în acea perioadă disputa ideologică a atins cote înalte în relațiile chino-sovietice.”
Reorganizarea Tratatului de la Varșovia
În 1968, Tratatul de la Varșovia trecea printr-un proces de reorganizare. Acesta era marcat de dispute între România și Uniunea Sovietică cu privire la formarea unor noi structuri de comandă pentru Forțele Armate Unite, sub conducerea URSS, după modelul NATO.
În carte, Corneliu Filip relatează: „La începutul anului 1968, să rememorăm, în scopul definirii problemelor organizatorice ale Tratatului de la Varșovia, au avut loc două întruniri succesive ale statelor participante la Tratat, la interval de numai o săptămână (prima, între 26-27 februarie, la nivelul adjuncților miniștrilor de externe, la Berlin), iar între 6 și 7 martie, o alta, la Sofia, la cel mai înalt nivel. Atunci, la Sofia s-a consumat, oficial, primul dezacord major între participanți, concretizat în apariția a două comunicate. România a exprimat o opinie separată, opunându-se integrării politico-militare preconizate de sovietici. Spre a scăpa de opoziția sâcâitoare a delegației române, Leonid Brejnev a dispus atunci convocarea peste numai două săptămâni la Dresda (în 23 martie) a unei noi întâlniri, la care România n-a mai fost invitată.”
Însă, subiectul este mult mai amplu și este detaliat pe larg în cartea „La est de Cortina de Fier”. Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro
Recomandările noastre
