ION CRISTOIU: Noi, românii, vom ieși la liman doar cînd nu vom mai lupta împotriva a nimic, ci, pur și simplu, vom construi
Editura Evenimentul si Capital

ION CRISTOIU: Noi, românii, vom ieși la liman doar cînd nu vom mai lupta împotriva a nimic, ci, pur și simplu, vom construi

Autor: | | 5 Comentarii | 7241 Vizualizari

Așa cum am făgăduit pe cristoiublog.ro de duminică, 29 iulie 2018, reproduc aici interviul acordat lui Mihai Cistelican pentru stiripesurse.ro, apărut de altfel pe acest site în 15 iulie 2018. Nu numai ca interlocutor, dar și ca un jurnalist cu 51 de ani de presă, mi-am permis să pun un titlu propriu și intertitluri. De asemenea, din motive de spațiu, am eliminat, chiar dacă nu fără strîngere de inimă, unele paragrafe.

Ion Cristoiu împlinește anul acesta 51 de ani de presă. Cu o situație financiară dificilă, ajunge student la Cluj pentru a-și face un rost în viață. Încă din 1967 începe să colaboreze cu Viața studențească. De atunci, n-a mai lăsat „pixul” jos, ajungînd să conducă și să fondeze numeroase reviste sau ziare.

- Reporter: Ați făcut 51 de ani presă (28 de ani în capitalism și 23 în comunism). Cum caracterizați această perioadă din viața dvs.?

- Ion Cristoiu: Aș putea să spun că mare lucru nu rămîne, deoarece eu nu cred că gazetăria, nici măcar la nivel de comentariu, rezistă în timp. Cine mai citește acum editorialele lui Pamfil Șeicaru[1] (el nu și le-a adunat)? Stelian Popescu[2] și le-a adunat prin 1940. Eu le-am citit și rezistă în timp – pentru cineva preocupat. Poate dacă am avea o istorie a presei sau un muzeu al presei – ceea ce nu există – aș rămâne acolo ca unul dintre jurnaliștii care au marcat ceva în istoria presei românești. Înainte de 1989 am făcut gazete. După 1989 am făcut, de asemenea, foarte multe gazete. Este o precizare foarte importantă pentru că în materie de gazetărie una e să faci, adică să construiești o gazetă, și am avut marele noroc că am construit Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii tineretului, eu am construit Secvența, eu am construit Evenimentul zilei, eu am construit Zig-Zag... Ce înseamnă asta? De la titlu pînă la structura ziarului, o gîndești tu. Alte gazete au fost preluate de mine, cum a fost Cotidianul, Azi sau televiziunea Realitatea TV – și sigur într-un fel revoluționate. Una e arhitect de gazete, și aici nu cred că există în ultimii 51 de ani arhitecți de gazete ca mine: care să conceapă, care să facă gazeta, care să adune redacția, să-i găsească un anumit conținut ziarului. După asta am condus gazete. Și asta este o profesie greu de îndeplinit pentru că poți fi un mare ziarist sau un mare reporter, dar un prost conducător de gazete. Să nu știi să conduci, să ai complexe sau să nu ai talentul de a descoperi talente. Pe lîngă asta am făcut și gazetărie chiar de teren la Viața studențească. De asemenea, am făcut, indiferent că conduceam sau nu un ziar, gazetărie în sensul că am scris sau am participat la foarte multe emisiuni. Nu numai că am participat, dar am avut și foarte multe emisiuni inventate de mine și conduse. Emisiuni în care eu am fost moderator (Omul și cartea, de exemplu). Puține sînt televiziunile în România la care să nu fi avut eu emisiuni concepute de mine. Cred că asta rămâne dacă va face cineva o istorie a presei. Cred că o să fie acolo totuși un capitol. Poate și perioada postdecembristă în istoria generală s-ar putea să fie acolo un loc dedicat presei – presa a fost o instituție importantă postdecembristă – și atunci că probabil cineva va vorbi și de Ion Cristoiu cînd va vorbi de presă.

- R.: După 51 de ani în presă ce mai poate fi breaking-news pentru dvs.?

- Ion Cristoiu: Mai sînt știri la care tresar! Nenorocirea vieții mele este că eu totuși cred că eu m-am născut gazetar. Cred că m-am născut știrist. Am o – cred că din naștere – aplecare de a tresări bucuros la citirea unei știri. Dacă ați observat și la televizor eu spun: iată o știre! Cînd mă duc în străi nătate, și fac călătorii de cunoaștere, eu am întotdeauna tableta cu mine și laptopul și accesez internetul pentru știri. La bibliotecă mă întorc din cercetare, de la Căderea Constantinopolului sau de la Stalingrad și cam la 20 de minute mă uit imediat pe site-urile de știri pentru a vedea ce a mai apărut. Nu mereu breaking-news-urile date de site-urile de știri sau televiziuni sînt de breaking-news, dar eu tresar la știre. Prin știre eu înțeleg un eveniment ieșit din comun. Știrea nu poate fi un text pe Facebook în care X din opoziție înjură puterea. Aia nu-i știre. Dacă laudă puterea e știre.

- R.: Au trecut peste 50 de ani de la publicarea primului dvs. articol. Articolul de debut (Viața studențească, XII, nr. 42, 13.XII.1967, p. 7) era unul de tip jurnal. Ce aţi simțit atunci, în acele vremuri, după ce v-ați văzut numele într-un ziar? Ați avut senzația aceasta de bucurie?

- Ion Cristoiu: Nu știu dacă mi-am pierdut-o sau nu. Dar și acum simt nevoia să verific dacă cineva a publicat ce am trimis eu. Nu mai am acea bucurie cum am avut-o și cînd am apărut la televizor, cînd consideram că l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Atunci ce să le spun părinților? Ei erau la Găgești... Îi interesa pe părinți dacă eu public sau nu public... Important era că trebuie să-mi fac un rost în viață și să fiu pe cont propriu. N-am arătat nici prietenilor. Cred că totuși m-am bucurat că mi-a apărut numele și era un text mare. Un mare lucru!

- R.: Citind articole sau diverse volume scrise de dvs. am văzut că despre Nicolae Stoian – șeful Vieții studențești, în momentul în care ați debutat dvs. în presă – aveți cuvinte frumoase și spuneați că a jucat un rol-cheie în devenirea dvs. ulterioară. Ce avea el atît de special?

- Ion Cristoiu: Dvs. mi-ați adus articolul meu de debut la Viața studențească. Nu-l mai știam. Nicolae Stoian nu era un poet mare. Era un poet prolecultist, cu un anumit umor... Eu eram student în anul întîi și aveau o rubrică numită Jurnal... Eu eram obsedat la vremea aia să-mi apară semnătura. Eram la liceu și țin minte că am debutat la revista Rebus, dar nu poate fi considerată presă. Dar era boala mea de semnătură! Să-mi văd eu semnătura în prima fază! Cum eram eu obsedat să-mi apară numele undeva – atenție – am trimis un text și a ajuns la Stoian. Nu știu din ce împrejurări. Din start, Stoian a zis că ăsta are talent. E unu, Cristoiu. M-a sunat prin secretariat la facultate. Ceea ce este extraordinar. Vedeți ce înseamnă să descoperi un om?! Era ca și mine: atît de bucuros că a descoperit un talent încît a sunat el. Și mi-a zis: „domnule, știi că ai talent?” După asta a venit la Cluj să mă cunoască personal. A fost atît de pasionat de a descoperi talente încît a zis că vrea să mă vadă. Și, într-adevăr, teoretic, am intrat sub protecția lui. El avea această nebunie pe care puțini redactori-șefi o au azi. Nebunia de a fi încîntat că cineva scrie bine și e tînăr. Și eu sînt. Cînd descopăr undeva un tip care scrie bine și mai ales e tînăr îl citesc cu plăcere și l-aș angaja undeva, dacă aș putea mîine, astfel încît să-l cultiv. Și asta lipsește în presa română de azi. Personalități puternice, ajunse la o anumită glorie, care sînt fascinate de talent. Care după asta cînd găsesc un tînăr și are talent spun asta: omul are talent, e preocupat, e interesat. Din nenorocire nu prea găsim la ora actuală.

Caragiale este tipul gazetarului perfect, pentru că el nu are idoli

R.: Am găsit în Viața studențească o fotografie document cu dvs. în 1970 (din 14 ianuarie), în timp ce luați un interviu. Aceasta este, cred, prima apariție mediatică a dvs. Erați student în anul IV și aveați 22 de ani. Vă stârnește vreo emoție fotografia?

- Ion Cristoiu: Îmi stîrnește emoție. Nu știam că la 22 de ani am luat un interviu unui profesor de-al meu. Trebuie să spun în ce context era făcut. Am avut norocul că am făcut facultatea în perioada de maxim liberalism a lui Ceaușescu. Eu consider că, între 1966 și 1971, România bătea chiar primăvara de la Praga. Dovadă că am avut la istoria filosofiei pe D.D. Roșca, care pînă atunci fusese interzis. Călina Mare era profesoară de Marxism. N-ar trebui să înțelegem că la vremea respectivă un profesor de marxism era un propagandist. Marx este totuși un mare filozof și așa cum unii sînt profesori de artistotelism poți fi și de marxism. În legătură cu fotografia, totuși îmi amintesc cîte ceva. Eram șeful subredacției Vieții studențești. Șefii de subredacție din marile orașe aveau jumătate de normă. Deci eu eram deja în cîmpul muncii și eram și student. Profesoara Călina Mare îmi și preda. Era un mare lucru să iei un interviu unui profesor.

- R.: Am văzut din articolele publicate de dvs. că sînteți un mare admirator al lui I. L. Caragiale. Dați multe exemple din el. Ce ar putea învăța jurnaliștii și cititorii de la el?

- Ion Cristoiu: Mult! Noi nu avem meditații asupra presei. După părerea mea, Caragiale este în primul rînd un mare meditator asupra presei. Eu mereu dau scena din O noapte furtunoasă, cînd cei doi Jupîn Dumitrache și Ipingescu citesc ziarul. Este o scenă tipică pentru consumatorul român de presă din toate timpurile, inclusiv de acum. Ei nu citesc ca să afle. Ei citesc un ziar din care nu înțeleg nimic, dar era un ziar care le satisfăcea punctele lor de vedere cu ciocoii. Nu în ultimul rînd, Caragiale este tipul gazetarului perfect, pentru că el nu are idoli. Caragiale asta trebuie să ne învețe. Noi, jurnaliștii, nu trebuie să avem patimi. Ne uităm la ei, cum spun eu, ca la niște broaște pe masa de disecție. De asta Caragiale este genial. El n-a suportat, ca și mine, cuvintele mari. Eu nu suport cuvintele mari în amor, în viață și în politică. Avea Caragiale o luciditate uluitoare ca gazetar.

- R.: Știu că-l apreciați pe (atenție!) ziaristul Nae Ionescu pentru modul în care își începea articolele, prin prezentarea faptică a evenimentelor. Credeți că o astfel de abordare ar fi utilă astăzi, într-o presă parcă tot mai partizană?

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate