Cristoiu contra Cristoiu: În politică, Victor Ponta nu e un maidanez, ci un pudel cu fundiţă

Îmboldit de un anunţ al Administraţiei prezidenţiale, marţi, 12 iunie 2012, orele 20.00, am deschis radioul pentru a asculta Declaraţia de presă făcută de Traian Băsescu în chestiunea reprezentării noastre la Bruxelles.

Pe la jumătatea discursului, am închis aparatul. N-am făcut asta niciodată de când Traian Băsescu e preşedinte, nici măcar la vremea Puterii sale absolute, care mi-l făcuse automat adversar, dată fiind alergia mea la triumfuri fără fisură.

De fiecare dată, intervenţiile publice ale lui Traian Băsescu m-au interesat, intuind că dincolo de cuvinte se ascunde fapta. De data asta, textul prin care domnul preşedinte s-a străduit să ne lămurească prevederile Constituţiei în chestiunea participării la Consiliul UE din 28 iunie 2012 mi s-a părut de inutilitatea unui balon de săpun. Din cel puţin două motive: 1) Reprezentarea României la Consiliul European e o non-temă la un popor pentru care anunţul unei starlete că i-a fost, în fine, perforat ovulul, va stârni oricând mult mai mare interes decât anunţul că a început Al Treilea Război Mondial, şi, ultimul, fireşte, pentru specia umană. 2) Dacă la Bruxelles trebuie să meargă preşedintele sau premierul, e o chestiune de raport între forţele politice de pe scena ţării şi nu între forţele teoretice de pe scena Academiei.

La o adică, problema s-ar fi rezolvat foarte simplu prin apelul la Curtea Constituţională. Nu neapărat pentru a tranşa un conflict juridic între puterile statului (un asemenea conflict nu există câtă vreme Parlamentul, şmecherit în stil PSD-ist, s-a rezumat la o Declaraţie politică, evitând Hotărârea), ci pentru a tranşa un conflict între două opinii teoretice.

„Magico” Chivu, povestea românului care a cucerit un titlul cu Inter. Reportaj elogios în Gazetta dello Sport

Categoriile de români care primi vor bani în plus la pensie, conform CNPP

Discuţia s-a ivit ca urmare a unei interpretări diferite a Constituţiei. Până la proba contrară, până când Victor Ponta nu dă o nouă ordonanţă de urgenţă, Curtea Constituţională e singura instituţie îndrituită să interpreteze Legea fundamentală.

Curtea ar fi dat dreptate Preşedintelui. Şi nu pentru că e politizată, cum zice FSN-istul Victor Ponta, ci pentru că în România - republică semi-prezidenţială - preşedintele e cel care reprezintă ţara pe plan extern.Din motive care-mi scapă, cei doi protagonişti au evitat să se adreseze Curţii Constituţionale. În aceste condiţii, a rămas să-şi spună cuvântul raportul între forţele politice. Victor Ponta are o majoritatea parlamentară zdrobitoare

Hotărârea luată de Parlament, deşi fără temei juridic, deşi anticonstituţională (Parlamentul nu poate arbitra între Preşedinte şi Guvern într-o republică semi-prezidenţială), dovedeşte în chip zdrobitor că raportul de forţe e în favoarea lui Victor Ponta. Pentru propunerea lui Victor Ponta au votat şi foşti aliaţi ai PDL: UDMR, UNPR, minorităţi.

La învestirea Guvernului Ponta, Gabriel Oprea a anunţat că UNPR votează "pentru" de dragul stabilităţii politice a ţării, dar că-şi rezervă dreptul de a vota după aceea potrivit interesului naţional. UNPR a votat împotriva lui Traian Băsescu. UDMR a votat alături de PDL la învestirea Guvernului Ponta. Acum UDMR a votat alături de USL. Marţi, 12 iunie 2012, s-a consemnat existenţa unei majorităţi înspăimântătoare în Parlament: USL, UDMR, UNPR, minorităţi.

Opoziţia? Ciotul întruchipat de PDL-ul în descompunere. Să adăugăm acestei realităţi şi altele, mai mult decât evidente - dezastrul din PDL, paralizia societăţii civile, trecerea presei de partea noului proprietar de ciosvârte, situaţia (încă proastă) în sondaje a lui Traian Băsescu, pentru a concluziona că la ora actuală premierul are o putere infinit mai mare decât preşedintele.

Şi cu toate acestea, dacă ar fi fost un politician cu o minimă înţelepciune, Victor Ponta ar fi trebuit să-i cedeze - cel puţin până la alegerile din noiembrie - dreptul lui Traian Băsescu de a merge la Bruxelles.

Din mai multe motive: 1) La Consiliu, pentru o ţară precum România contează şi relaţiile personale făcute până acum. Traian Băsescu e unul dintre cei mai vechi membri ai Consiliului. Victor Ponta e doar la început. Nici nu ştie pe unde e intrarea. 2) Buna coabitare e necesară nu numai lui Traian Băsescu, dar şi lui Victor Ponta. Ba chiar, la o adică, am spune că e mai necesară lui Victor Ponta decât lui Traian Băsescu. Traian Băsescu e la finele mandatului de preşedinte şi, poate, la finele carierei de politician. Românii îl ştiu deja pe de rost. Victor Ponta e la începutul carierei sale politice. Cedarea în faţa mai bătrânului Traian Băsescu ar fi fost apreciată ca dovada unei mari înţelepciuni politice. 3) Victor Ponta are de administrat ţara ca premier. Prezenţa la Bruxelles nu influenţează nici în bine, nici în rău situaţia României. În schimb, prezenţa sa în ţară, pentru a da curs făgăduielilor electorale, e mai mult decât necesară. Nici nu-şi dă seama junele nostru premier, "sănătos la trup şi la minte", vorba menestrelului Radu Călin Cristea, promovat pentru astfel de vorbe parfumate în fruntea TVR, cât îl va costa la toamnă impresia românilor că au fost păcăliţi de un şmecher!

Patologia Puterii dobândite peste noapte

Deşi toate argumentele de bun-simţ sunt în favoarea unei cedări înţelepte din partea lui Victor Ponta, premierul îi dă întruna cu nevoia de a participa el acum la Bruxelles. Cum se explică asta? Printr-un sindrom care ţine de Patologia Puterii dobândite peste noapte.

Într-o emisiune la B1 TV l-am comparat pe Victor Ponta cu un adolescent bubos, care trăieşte cu încântare prima sa experienţă sexuală, făcută cu o femeie măritată, meşteră la pat.

Dincolo de încântările care-i dau noutatea experienţei, o asemenea relaţie implică şi anumite responsabilităţi: de la cea de a fi tată până la cea de a fi surprins de soţ. Adolescentul bubos n-are conştiinţa acestor responsabilităţi. În noua şi fascinanta experienţă, el nu vede decât deliciile, multe dintre ele ivite din meşteşugul muierii.

Victor Ponta n-are conştiinţa imensei responsabilităţi căzute pe umerii săi. El n-a ajuns nici preşedinte de partid, nici premier, prin forţe proprii, la capătul unor bătălii crâncene. În politică, el nu e un maidanez, ci un pudel cu fundiţă. L-au ţinut şi-l ţin în braţe alţii, Ăi Bătrâni, adevăraţii stăpâni ai jocului: tata socru şi gaşca lui din PSD, Adrian Năstase, Ion Iliescu, năşicul George Maior de la SRI, năşicul Gabriel Oprea, grupurile de interese transpartinice. Graţie acestei situaţii de pudel, Victor Ponta n-a căzut niciodată, n-a cunoscut amărăciunile trădării, nu s-a trezit a doua zi fără nimeni în jur. A urcat tot timpul.

Pus tot timpul în vitrină, el a înţeles că Puterea înseamnă doar delicii. Şi aceste delicii el le trăieşte cu încântarea, dar şi cu inconştienţa copilului răsfăţat. Ca om care am văzut la viaţa mea preşedinţi şi premieri stând azi în şeaua Puterii, cu mâna pusă-n şold, a fudulie, pentru ca mâine să-i văd zvârcolindu-se în praf, aruncaţi acolo de nărăvaşă, junele Victor Ponta mă înduioşează.

Ce-i mai place titirezul ăsta de premier, care i-a fost dat să se joace de dimineaţă până seara de Ăi Bătrâni, în timp ce ei se ocupă de lucrurile serioase, cum ar fi, de exemplu, belirea ţării până la os?! Şi-a comandat maşinuţa la care râvnea, se dă de dimineaţă până seara în scrânciobul mediatic, dar mai ales, împarte funcţii, una dintre marile plăceri ale Puterii.

Prezenţa la Consiliul European, la aceeaşi masă cu François Hollande, căruia i-a fost cândva lipitor de afişe, i se pare una dintre jucăriile care-i sunt refuzate de urâciosul Traian Băsescu. Zbiară, bate din picior, strigă după Ăi Bătrâni, să vină şi să-i dea jucăria. Se vor grăbi Ăi Bătrâni să-i satisfacă şi capriciul ăsta? Depinde de cât de mari vor considera ei că sunt riscurile implicate de suspendarea lui Traian Băsescu.