Marcatoare a 11 goluri in meciul tur al barajului pentru Mondiale cu Serbia (32-26 pentru Romania), Cristina Neagu este laudata de Alexandru Dedu pentru prestatia de la Kraljevo.
Presedintele federatiei considera ca cea mai buna jucatoare a lumii in 2010 va face cariera la nivel inalt pana dupa varsta de 35 de ani! Golghetera si castigatoare a Ligii Campionilor in 2015 cu Buducnost, interul stanga al nationalei este vazuta de seful handbalului drept un model pentru generatiile viitoare. Conform strategiei lui Dedu, campioanele mondiale de junioare din 2014 se vor maturiza in jurul lui Neagu in sezoanele urmatoare.
Meciul retur cu Serbia va avea loc sambata, de la ora 17.00 in Sala Polivalenta din Cluj. Din cele 7200 de locuri, aproape 5000 de bilete au fost deja achizitionate si organizatorii asteapta o sala arhiplina la ora meciului. De joi se vor pune in vanzare la casele de bilete ultimele tichete ramase nevandute prin sistemul online. Fanii cu dizabilitati vor avea parte de mai multe surprize inedite, iar cativa suporterii nevazatori vor fi invitati la meci pentru a simti pe viu atmosfera incendiara din sala. Superstarul Cristina Neagu s-a oferit sa sprijine activ campania. Cu ajutorul unui aparat de ultima generatie, i-a fost scanat chipul. Acesta va fi imprimat pe diverse produse in sistem braille. Mai mult, fanii nevazatori vor primi autografe in alfabetul braille cu ajutorul unor pixuri 3D speciale.