COSA NOSTRA. Cristian Sima, relaţii cu o organizaţie MAFIOTĂ italiană

COSA NOSTRA. Cristian Sima, relaţii cu o organizaţie MAFIOTĂ italiană

Cristian Sima este asociat în firma Faleza Development SRL cu trei cetăţeni italieni. Unul dintre aceştia este chiar Carmelo Gariffo, nepotul şi secretarul celebrului lider al Cosa Nostra, Bernando Provenzano.

Faleza Development SRL, înfiinţată la sfârşitul lunii ianuarie 2008, având obiect principal de activitate "Dezvoltare (promovare) imobiliară" şi sediul în Str. Ionel Perlea nr. 14, sectorul 1, îi are acţionari, cu părţi egale (câte 25 la sută), pe Cristian Sima, Angelo Gruttadauria, Mattia Venezia şi Carmelo Gariffo, conform celor de la cotidianul.ro. Despre Carmelo Gariffo a scris cotidianul "La Repubblica", în 2006, că este nepotul şi secretarul celebrului şef al Cosa Nostra, Bernardo Provenzano, şi că a fost arestat în cadrul unei vaste operaţiuni antimafia. Carmelo Gariffo a câştigat, în România, o sumă considerabilă, în calitate de asociat al firmei Best Wood Company SA, din Constanţa, în urma despăgubirilor acordate de statul român pentru exproprierea unui teren din Agigea pe care urmează să fie construit podul care va face legătura dintre Portul Constanţa şi Autostrada Soarelui.