Zona euro se confruntă cu o scădere generalizată a prețurilor, iar decizia BCE de a tipări bani urmărește tocmai pentru a genera inflație, ferind statele membre de pericolul deflației. Dar cât de real este acest pericol și cine este într-adevăr afectat de reducerea prețurilor? Profesorul de economie Cristian Păun afirmă că deflația îi afectează negativ doar pe cei „care trăiesc din producția de bani sau din taxe”.

EVZ: Care sunt potențialele efecte pozitive și negative ale deflației în economie? Pe cine avantajează și pe cine dezavantajează deflația?

Cristian Păun: Dacă inflația este creșterea generalizată a prețurilor, deflația este scăderea lor generalizată. Prin „generalizată” înțelegem toate prețurile din economie, nu doar cele arbitrar alese în indicele prețurilor de consum pe baza cărora INS aproximează inflația astăzi.

A doua observație este că, dacă masa monetară este constantă (adică BNR nu scade sau nu crește cantitatea de bani din economie), nu putem avea o situație în care toate prețurile cresc sau scad. De ce? Simplu, dacă în economie există o cantitate fixă de 1.000 lei și două fructe (un măr și o pară), o creștere a prețului la mere este însoțită de o scădere a prețului la pere pentru că nu există resursa de a le cumpăra pe amândouă la un preț mai mare.

Inflația, ca și deflația, au cauze preponderent monetare. Băncile centrale răspund de ambele fenomene. Efectele negative ale deflației se localizează strict la nivelul celor care trăiesc din producția de bani sau din taxe (antreprenorii monetari și fiscali). Prețuri în scădere înseamnă  taxe mai mici încasate de antreprenorii fiscali. Prețuri în scădere înseamnă politică monetară restrictivă în care producția de bani e limitată sau volumul de bani în scădere, un lucru rău pentru bănci, pentru stat care se finanțează din această producție de bani și toți ceilalți „antreprenori privați” care roiesc în jurul acestei producții de bani. Pentru toți ceilalți (antreprenori privați autentici care nu au contracte cu statul, consumatori, capitaliști care economisesc) deflația are efecte pozitive sporind puterea de cumpărare a deținerilor lor monetare.

Deflația avantajează economia reală și dezavantajează statul și prietenii săi. Evident că cei care trăiesc din producția de bani vor apăra cu tărie acest privilegiu și nu vor conteni să ne vândă o gogoriță pe post de sperietoare: dacă scad prețurile, producătorii privați nu vor vinde, vor intra în faliment, va apărea mai mult șomaj. Nimic mai greșit. Primul imbold al ținătorilor privați de monedă când vor vedea prețurile în scădere va fi să își reia consumul.

Adică deflația este și o metodă sănătoasă de corectare a prețurilor inflatate artificial de producția monetară și de reluare a consumului.

EVZ: De regulă, populația se bucură atunci când prețurile scad. Totuși, cum este afectat omul de rând de deflație?

Cristian Păun: În niciun mod negativ. Va putea de banii săi să cumpere mai mult. Dacă are economisiri, va reconsidera posibilitatea de a consuma acele economisiri pentru că de ele va putea cumpăra mai mult decât înainte. Deflația îmbunătățește și calitatea vieții, pentru că, atunci când prețurile cresc, cumpărăm lucruri mai ieftine și mai proaste din punct de vedere al compoziției sau calității; când e deflație vom face invers. Deflația este foarte greu de identificat atunci când în piață avem două forțe care pot produce scăderea prețurilor: oferta în creștere (prea multă producție) sau cererea în scădere (prea puțin interes de a consuma) și efectul monetar de care vorbeam (o politică monetară neexpansionistă).

Scăderea unor prețuri provocată de condițiile pieței (prea multă producție sau prea puțin consum) nu este deflație propriu-zisă și nu este nocivă pentru economie (la fel și creșterea prețurilor provocată de aceste condiții de piață). Singurele nocive sunt inflația sau deflația provocată de intervenția monetară, pentru că doar în acest caz putem avea o creștere sau o scădere generalizată de prețuri și pentru că această evoluție nu este una naturală, ci una artificială. Inflația și deflația modifică nenatural structura și nivelul prețurilor sau producției. O creștere sau o scădere generată de piață (cerere sau ofertă) este foarte utilă pentru actorii implicați în schimb: producătorii vor înțelege repede că unele bunuri sunt mai puțin cerute decât alte bunuri și își vor ajusta producția și consumatorii vor înțelege că unele bunuri sunt mai rare sau mai abundente și își vor ajusta consumul.

Când intervine factorul monetar (politica monetară), această informație este complet dată peste cap și economia, piața începe să se gripeze și să funcționeze pe o informație alterată. Intervenția monetară (ca, de altfel, majoritatea intervențiilor monetare) afectează direct antreprenoriatul și echilibrul economiei reale.

EVZ: Când au fost în istoria economică a României perioade de deflație?

Cristian Păun: Perioadele de deflație coincid mai degrabă cu perioadele în care în sistem circulau banii „marfă” sau aurul/argintul pe post de mijloc de schimb. Acum, când am explicat cine sunt beneficiarii și cine sunt perdanții inflației și deflației, este clar de ce aurul a fost considerat „lipsit de flexibilitate” sau o „relicvă barbară” pentru economiile moderne. În perioada în care producția de bani era condiționată de existența unei cantități de aur în bancă, multiplicarea banilor era dificilă și atrăgea rapid falimentul celui care opera cu rezerve fracționare (mai mulți bani decât aur).

Când aveam aurul pe post de bani, guvernele se puteau finanța în două moduri: taxe și datorie publică (taxe viitoare). Mai practicau în cazuri extreme inflation tax sub forma ajustării valorii în aur a banilor puși în circulație (în sensul reducerii acestei cantități). În prezent guvernele folosesc trei surse de finanțare, toate utilizate cu tot mai puțin discernământ: taxe, inflație și datorie publică. Toate au crescut semnificativ în ultimii 100 de ani de când am început să renunțăm la un etalon monetar.

EVZ: Credeți că României s-ar putea confrunta cu deflație pe termen scurt și mediu?

Cristian Păun: Nu cred. Are grijă banca centrală să corecteze această situație și să infuzeze suficient de mulți bani ca să readucă prețurile în creștere. Problema este că, atunci când ai o scădere naturală a prețurilor pe fondul scăderii cererii pentru bunuri sau a creșterii ofertei, e o mare prostie să intervii. Nu vei face decât să îndepărtezi și mai mult momentul în care se va relansa natural consumul. Prin intervenția monetară nu putem corecta nimic în economia reală. Nu putem genera noi locuri de muncă atunci când tipărim bani. Nu putem relansa consumul atunci când ne luptăm cu deflația și o transformăm într-o inflație.

Inflația este o taxă ascunsă care ne sărăcește sistematic pe toți și care accentuează inegalitatea între săraci (cei din economia reală privată care nu sunt conectați la stat sau la băncile care produc și distribuie bani, cei care economisesc etc.) și bogați (cei care își tipăresc singuri profiturile pentru ei și prietenii lor). Specialiștii înregimentați în armata celor care trăiesc din producția de bani și nu din producția de bunuri reale nu vor înceta să găsească tot felul de argumente „științifice” pentru continuarea programului inflaționist. Iar deflația (culmea!) este și ea în lista argumentelor. Trăim o lume a absurdului complet întoarsă împotriva logicii economice.