Cristian Gaţu: "De ce au fotografiat buletinele de vot? Pentru deconturi?"
- Mugur Băile șteanu
- 12 februarie 2014, 12:17
Cristian Gaţu, care a pierdut luni preşedinţia Federaţiei Române de Handbal, susţine că politicul a intervenit pentru schimbarea sa la Adunarea Generală de Alegeri.
Sportul românesc este cuprins de febra schimbărilor şi conducătorii care păreau de neclintit sunt înlocuiţi unul câte unul. În toamna anului trecut, Dumitru Dragomir a fost înlăturat de Gino Iorgulescu de la preşedinţia LPF, for pe care îl conducea din 1996. Mircea Sandu va ceda şi el, pe 5 martie, şefia FRF, pe care o deţine din 1990 ("Naşul" nu mai candidează pentru un nou mandat), iar Cristian Gaţu a fost înlocuit, luni, de Alexandru Dedu din funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal.
- Gațu, detronat după 18 ani petrecuți în fruntea FR de Handbal! Cine este noul președinte
"Nici nu mi-am făcut campanie" Ca şi Dragomir la LPF, Cristian Gaţu conducea handbalul românesc din 1996. Iar între cei doi mai există o similitudine: ambii susţin că politicul a intervenit pentru schimbarea lor! "Am motive să cred că s-a intervenit politic la alegerea preşedintelui Federaţiei Române de Handbal. În momentul când s-a votat, eu am ieşit din sală, dar mi-au spus mai mulţi oameni că erau votanţi care pozau buletinele. De ce au fotografiat buletinele de vot? Pentru deconturi? Presupun că a existat o influenţă politică", a declarat Gaţu ieri, pentru EVZ. Fostul preşe dinte al Federaţiei Române de Handbal ne-a mărturisit că a luat în calcul varianta de a pierde alegerile: "Sincer, nici nu mi-am făcut campanie. M-am gândit mai de mult să mă retrag şi să las locul unuia mai tânăr. M-am decis să candidez după ce reprezentanţii a 26 de cluburi mi-au propus asta, dar şi după ce am văzut că se înscrie în cursa pentru preşedinţia federaţiei o persoană apropiată de vârstă cu mine (n.r. - Remus Drăgănescu)". Cristian Gaţu a refuzat funcţia de preşedinte onorific al forului de handbal, care i s-a propus de către actuala conducere. "Eu niciodată nu m-am întors din drum. Am fost sportiv la Steaua, am fost la MTS, de unde am fost schimbat tot politic, am fost conducător la Steaua, de unde m-a demis Victor Babiuc, deoarece nu era de acord cu punctul meu de vedere, am condus federaţia de handbal... Toată viaţa am mers doar înainte", ne-a spus Gaţu, al cărui mare regret este că "nu am reuşit să aduc un Campionat Mondial în România. Dar unde să-l organizez, la mine acasă?". "Au votat oameni de la badminton şi oină!" Varianta implicării politicului în schimbarea lui Cristian Gaţu este luată în calcul şi de Gheorghe Tadici, selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României. "A fost dubios că de la multe licee sportive şi cluburi sportive şcolare au venit persoane de la alte discipline, nu de la handbal. Cu alte cuvinte, au votat oameni de la rugby, badminton şi oină pentru alegerea preşedintelui Federaţiei Române de Handbal! Din păcate, sunt multe cluburi subordonate Primăriilor sau Consiliilor Judeţene", ne-a declarat ieri Tadici. "Nicio problemă dacă mă schimbă. Câştig doar 500 de euro pe lună" Odată cu schimbarea conducerii Federaţiei Române de Handbal, ar putea fi înlocuit şi selecţionerul naţionalei feminine. Se zvoneşte că Alexandru Dedu, noul preşedinte, doreşte să-l aducă pe danezul Jakob Vestergaard în locul lui Gheorghe Tadici. "Nu e nicio problemă dacă mă schimbă. Naţionala nu e a lui Tadici, Gaţu sau Dedu. Şi aşa am cel mai mic salariu dintre toţi selecţionerii din Europa, câştig doar 500 de euro pe lună! Iar de când sunt la naţională, n-am primit nici 15 la sută dintre banii pe care trebuia să-i încasez", ne-a spus Gheorghe Tadici. 18 ani a condus Cristian Gaţu Federaţia Română de Handbal