Criminalul din Caracal a mai primit o veste dură. Averea lui Dincă a fost vândută. Câți bani s-au încasat

Criminalul din Caracal a mai primit o veste dură. Averea lui Dincă a fost vândută. Câți bani s-au încasat

După ce a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, pentru uciderea a două tinere adolescente, din Caracal, Gheorghe Dincă a aflat de curând că averea lui a fost deja vândută. Zilele următoarea urmează la licitație, casa groazei și a terenului aferent.

Autoritățile judiciare au luat decizia de a-i vinde bunurile mobile și imobile, care fac parte din averea lui Gheorghe Dincă.

Drept urmare, primele lucruri vândute au fost câteva mașini, aflate în curtea groazei, care au fost vândute la fier vechi. În total au fost peste 29 de tone de fier vechi, din totalul de 40 de tone, care au fost valorificate cu 20.763 lei.

În sentința de condamnare emisă de Tribunalul Olt, pe numele lui Dincă, se arată că bunurile au fost vândute de reprezentanții autoritățile statului.

– Cantitatea de material feros aflată în curtea locuinţei inculpatului Dincă Gheorghe, respectiv cantitatea faptică de 29.130 kg, incluzând şi autoturism marca Ford înmatriculat OT 02 EBZ, nefuncțional, cu suma de 15.584,55 lei;

– Autoturism marca Fiat Ducato, înmatriculat OT 05 SGD, an fabricație 1998, cu suma de 2461 lei;

– Autoturism marca Fiat Ducato, înmatriculat BH 16 TDR, an fabricație 1996, cu suma de 1.111 lei;

Casa va fi scoasă la vânzare

Pe lista bunurilor care urmează să fie vândute, în perioada următoare, se află un teren de 1.184 metri pătrați, situat în Caracal, și un altul de 1.856 metri pătrați unde se află și casa groazei.

De aici, una dintre tinerele ucise de Dincă, Alexandra Măceșanu, a reușit să sune la 112 și să cheme Poliția, dar oamenii legii nu au intrat deoarece nu aveau mandat de percheziție.

Inspectorii de la Agenția de Valorificare au mai inventariat și casa, care are o amprentă la sol de 121 metri pătrați. În total, imobilul lui Dincă, cu toate acareturile, măsoară 463 de metri pătrați, spațiu de locuit.

Dincă a primit 30 de ani de închisoare

Pe data de 22 septembrie 2022, Tribunalul Olt l-a condamnt pe Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare, pentru uciderea celor două tinere. Complicele său, Ștefan Risipițeanu a primit șapte ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, împotriva uneia dintre tinerele ucise de Dincă.

Magistrații au mai decis ca Dincă să plătească despăgubiri morale în sumă de 610.000 de euro, către familiile celor două tinere ucise.

Banii obținuți din vânzarea bunurilor vor fi virați în conturile familiilor Melencu și Măcelanu, a dispus justiția.

Ne puteți urmări și pe Google News