La Mormântul Martirilor dinn localitatea Treznea, din judeţul Sălaj, au mers luni oameni de cultură, istorici și mai ales la oameni simpli pentru a aprinde o lumânare, dar și pentru a trage atenția lumii ca astfel de crime, ca cele comise la 9 septembrie 1940 de trupele hortyste, nu trebuie să se mai repete.
„Au fost ucise 86 de persoane, copii, de la vârsta de 2 până la 82 de ani, ar trebui să învățăm fiindcă aceste orori aparțin unor ideologii extremiste. Iar în memoria lor, în fiecare an ar trebui să fim prezenți la Treznea, la ei, pentru a vărsa o lacrimă și a depune o floare la Mormântul comun de la Treznea, de la Ip și din alte locuri”, a spus, la RRA, Marin Pop, doctor în istorie.
În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena, care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localitaţi din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români. În masacrele de la Treznea au murit 86 de persoane, iar în localitatea Ip 157.