Crimele comise în Ucraina nu rămân nepedepsite. Peste 9.000 de cazuri sunt investigate. Zece soldați ruși, inculpați în masacrul de la Bucha
- Ramona Rotaru
- 1 mai 2022, 20:00
Au trecut mai bine de două luni de când Ucraina este bombardată continuu de forțele ruse. Chiar dacă militarii ucraineni reușesc să facă față atacurilor, au fost comise multe crime asupra civililor, care nu vor rămâne nepedepsite. Procurorul general al Ucrainei a anunțat că peste 9.000 de crime de război sunt investigate. Au fost deja identificați și 15 criminali, dintre care 10 responsabili pentru masacrul de la Bucha.
Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei, a anunțat că biroul deschide noi cazuri de presupuse crime de război comise de forțele rusești de la începutul invaziei. Au fost deschise 9.158 de dosare penale, "care implică pur și simplu crime de război". Oficialul susține că au fost deja descoperiți și o parte din criminali, care vor fi condamnați pentru actele de cruzime.
"Am identificat deja criminali de război. Sunt 15 persoane în regiunea Kiev, de exemplu, 10 dintre ele în Bucha. Îi tragem la răspundere pentru tortură, viol și jafuri", a declarat Iryna Venedictova.
Masacrul de la Bucha care a îngrozit întreaga lume îngreunează ancheta. Potrivit procurorului general ucrainean, multe dintre cadavre nu pot fi identificate, așa că este nevoie de colectare de mostre ADN.
"Din păcate, avem motive să deschidem noi cazuri în fiecare zi: moartea civililor, bombardamente, deportarea cetățenilor și copiilor noștri în teritoriile ocupate și pe teritoriul statului agresor", a spus ea.
Noile cazuri despre care vorbește procurorii sunt în regiunile Kiev, Cernihov și Sumî. Venedictova a precizat că Ucraina este sprijinită în toată această anchetă, primind ajutor internațional pentru investigații.
"Acum avem o echipă de experți francezi, precum și experți din Slovacia. Marțea viitoare îi așteptăm pe experții din Lituania", a precizat procurorul general.
Ajutor pentru investigarea crimelor de război este oferit și de Marea Britanie, care trimite o echipă specializată în acest domeniu, inclusiv în violența sexuală. Echipa de specialiști va asista guvernul ucrainean în adunarea probelor și urmărirea penală pentru crime de război.
10 militari ruși acuzați de crimele din Bucha, căutați de Ucraina
Autoritățile din Ucraina au identificat 10 soldați ruși vinovați pentru crimele de război din Bucha. Pentru prinderea lor, a fost lansată o campanie de urmărire. Ministerul ucrainean al Apărării a distribuit fotografiile celor 10 militari, catalogându-i drept „josnici”. Pe lângă „crimă cu premeditare”, cei 10 soldați ruși sunt cercetați pentru faptul că au ținut ostatici mai mulți civili nevinovați, pe care i-au bătut, și că au jefuit case.
Moscova neagă că ar fi comis un masacru în Bucha, oraș care s-a aflat sub controlul Brigăzii 64 de infanterie motorizată timp de mai bine de o lună, la începutul războiului. Vladimir Putin a acordat acestei brigăzi chiar și un titlu onorific, lăudând militarii pentru „eroism și curaj în masă, tenacitate și curaj” de care au dat dovadă în războiul din Ucraina.
În perioada în care orașul a fost controlat de forțele ruse, sute de oameni nevinovați au fost uciși. În curtea unei biserici a fost descoperită o groapă comună, însă alte zeci de cadavre au fost lăsate să zacă pe străzi. Mii de crime de război au fost documentate, între timp, de anchetatori ucraineni și internaționali.