Suntem la final de post al Crăciunului. În câteva zile creștinii vor serba Nașterea Domnului. Eveniment înconjurat de alte sărbători creștine și tradițiile aferente. Dar câți mai știm ce reprezintă ele?

În plin secol al informației și consumerismului, din ce în ce mai puțini dintre noi știu sau își mai amintesc ce reprezintă cu adevărat „Sfintele Sărbători Creștine de iarnă”. Când se vorbește de Ignat – care a fost ieri – lumea se gândește la pomana porcului și mai deloc la cine a fost Sf. Ignatie Teoforul aruncat la lei de romani pentru credința sa. Crăciunul este mai degrabă prilej de împărțit cadouri și de chiolhane, decât de bucurie și de rememorare a Nașterii Mântuitorului. La fel și praznicul Sfântului Ștefan, cel lapidat pentru dragostea sa pentru Hristos. Colindele, vechi datini pe acest pământ, le ascultăm mai mult la difuzoarele din supermarket-uri și în concertele vedetelor vremelnice. Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie, creatorul celebrelor „Molifte”, de alungare a demonilor din cei posedați, a devenit doar un prilej de ieșire din mahmureala de după revelion. Iar de Sf. Ioan Botezătorul, te miri de ce ai luat kilograme în plus și constați că din porcul de Crăciun n-a mai rămas decât de o ciorbă. Și ai uitat cum predica în deșert... Despre istoria, adevărurile și tradițiile acestor magnifice Sărbători creștine ne vorbește și ne amintește, cu har și înțelegere duhovnicească, părintele dr. Emil Nedelea-Cărămizaru, parohul Bisericii brâncovenești Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României.

Există tradiții necreștine acceptate de Biserică

Dintru început trebuie să lămurim căteva lucruri: sărbătorile pe care le cinstește Biserica noastră sunt ancorate într-o realitate istorică, sfântă și perenă, fiind dedicate Lui Dumnezeu Însuși, Maicii Domnului și sfinților. Când rostim cuvântul „Tradiție”, ne gândim pe de o parte, la însemnătatea teologică a noțiunii, adică la „Sfânta Tradiție”, care întotdeauna se scrie la singular, fiind alături de Sfânta Scriptură, căi de transmitere către lume a Descoperirii Dumnezeiești-Revelația Divină sau Predania, adică, așa cum ne învață Biserica, totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul și Sfinții Apostoli, fiind ulterior consemnate în scris și păstrate ca atare de Biserică. Celălalt sens se referă la obiceiuri, datini, care sunt transmise prin viu grai, din generație în generație. Biserica a încurajat și păstrat de-a lungul timpului tradițiile creștine, care sunt legate atât de trainic de sărbătorile religioase, astfel în cultul creștin nu a rămas nicio datină de sorginte păgână. Dar există, într-adevăr, și tradiții ne-creștine, care într-un fel sau altul, au fost și sunt tolerate de Biserică, despre care vom vorbi în acest context.

„Pomana porcului” se face după Crăciun și nu în plin post

Referitor la ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, supranumit și „purtător de Dumnezeu”, sărbătorit pe 20 decembrie, trebuie să știm că acest sfânt l-a slăvit pe Dumnezeu cu sângele său, trecând prin chinuri inimaginabile. El a trăit chiar în primul secol creștin, fiind episcop, contemporan cu Sfinții Apostoli. A fost martirizat la Roma, în anul 107, despicându-i-se inima în mai multe părți, după ce a fost aruncat în mijlocul fiarelor sălbatice ca să fie sfâșiat, pentru credința lui în Iisus Hristos. Practica tăierii porcului din curtea gospodarului, în preajma Măritului praznic al Nașterii Domnului, sau în ziua Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul este întâlnită în majoritatea zonelor țării noastre, tradiția fiind chiar precreștină; legată de semnificația morții și a renașterii, continuată apoi în epoca creștină, până în zilele noastre. Astfel, există un întreg ritual legat de acest sacrificiu, de la însemnarea celor prezenți la frunte cu sângele animalului, până la însemnarea acestuia la frunte cu Sfânta Cruce, înainte de a fi tranșat. Important de reținut este faptul că așa-numita „pomană a porcului” trebuie amânată mai târziu, pentru zilele de Crăciun, întrucât suntem încă în timpul postului Nașterii Domnului și trebuie să ne pregătim cum se cuvine pentru acest sfânt popas.

Nașterea Domnului nu este o poveste de iarnă, ci însuși Adevărul!

În câteva cuvinte, putem spune că celebrăm un eveniment imens pentru destinul umanității. Dumnezeu Însuși se face Om! Deschidețivă ochii și vedeți magnifica splendoare a Bethleemului! Totul capătă sens, viața este în consens cu Creatorul. De ce se face Om Iisus Hristos, al doilea ipostas al Sfintei Treimi ? Ca să ne arate cine suntem și încotro mergem... Ce L-a determinat pe Dumnezeu să facă acest gest suprem ? Respectul și iubirea infinită față de cei cărora le-a încredințat Chipul Său Sfânt și Veșnic. Întruparea Lui Dumnezeu nu este o dulce poveste de iarnă de spus la gura sobei, ci este Însuși Adevărul. Suprem ! Acum știm cine suntem și de ce suntem. Aceasta serbăm de Crăciun dragii noștri, înomenirea Lui Dumnezeu, pentru tine și pentru mine și pentru toți vremelnicii călători ai acestei lumi. Și astfel, prin acest sublim și sfânt demers dumnezeiesc, ni se înveșnicește propria existență. Colindele noastre românești, superbe vestitoare ale Măritului praznic, sunt datini străbune, cu rădăcini precreștine, care au luat de-a lungul vremurilor haină de lumină, vorbind despre Nașterea lui Iisus Hristos. O tradiție creștină autentică este și mergerea preotului la casele enoriașilor, pentru a le binecuvânta cu icoana Nașterii Mântuitorului, în zilele premergătoare Crăciunului. Nașterea Domnului este o sărbătoare cu dată fixă, sărbătorită întotdeauna pe 25 Decembrie.

A doua zi de Crăciun, „Soborul Maicii Domnului”​

A doua zi, pe 26 decembrie, prăznuim Soborul Maicii Domnului. Este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc, în cinstea Maicii Domnului și una din cele mai vechi sărbători dedicate Născătoarei de Dumnezeu. Cuvântul sobor înseamnă adunare de oameni. Astfel și noi ne adunăm împreună cu soborul celor care o iubesc pe ea... Dacă ne cinstim propriile mame care ne-au dat viață, oare cum să nu o cinstim pe cea mai Sfântă Mamă, cea care a primit în pântece de la Duhul Sfânt pe Dumnezeu Însuși, Mesia, Salvatorul lumii? Este o continuare firească a praznicului Nașterii Domnului... Pruncul se naște din Fecioara Preacurată și cu El se naște o nouă lume...

Sfântul Ștefan, lapidat pentru credința în Hristos

În cea de-a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, îl prăznuim pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, întâiul mucenic al lui Hristos, primul martir al Bisericii. Sfinții mucenici au manifestat prin jerfa lor cea mai înaltă formă a dragostei pentru Dumnezeu. După cum se știe, Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre, prin lapidare, pentru credința lui în Iisus Hristos; plin de sânge, cu trupul zdrobit de pietre, grăia din adâncul inimii: „Doamne Iisuse, primește duhul meu: și îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”.

„Tăierea împrejur”, de Anul Nou

După calendarul civil, pe 1 Ianuarie, de Anul Nou, avem praznic împărătesc, „Tăierea împrejur, cea după trup, a Domnului”, săvârșită, după rânduiala iudaică, la opt zile de la nașterea Sa, sărbătorindu-l totodată și pe Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Sfântul Apostol Pavel, ne spune că Iisus Hristos a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească. A respectat astfel legea veche, desăvârșind-o apoi prin legea iubirii propovăduită în învățătura Sa. 

Sfântul Vasile și molitfele sale de exorcism

Despre Sfântul Vasile cel Mare, se știe că a fost un mare erudit, teolog și filantrop creștin. La anul 370, înființează așa-numita „Vasiliada”, un complex de edificii caritabile, spitale pentru cei sărmani și bolnavi, azile de bătrâni, săraci și orfani, oameni fără adăpost, pentru leproși. El a angajat doctori și infirmieri pentru alinarea suferințelor acestora, îngrijindu-se personal de cei necăjiți, mângaindu-le rănile... Așadar, el a înființat sub tutela Bisericii, primele spitale și așezăminte filantropice organizate, creștine. Tot el este cel care a alcătuit și cunoscutele Molitfe, adică rugăciuni adresate Lui Dumnezeu, și exorcisme, adresate demonilor, pentru alungarea acestora. Ele necesită o pregătire corespunzătoare și din partea preotului, dar și a credinciosului prin post, rugăciune și spovedanie.

Plugușorul, sorcova și capra, „conserve” de datini românești 

Răstimpul dintre Crăciun și Bobotează este o perioadă de bucurie, asemănată într-un fel Săptămânii Luminate, de aceea nu se postește și nu se îngenunchează. Obiceiul citirii acestor molitfe la 1 Ianuarie a fost artificial răspândită în ultimele decenii, mai ales în sudul țării, nefiind uniformă cu practica liturgică a Bisericii Ortodoxe în general. Ele au fost concepute și adresate dintru început celor care sunt sub posesie demonică și tocmai de aceea Sfântul Sinod a rânduit ca acestea să nu fie citite în această zi. În legătură cu tradițiile consacrate acestei zile, cum ar fi plugușorul, sorcova, umblatul cu capra, deși sunt de sorginte păgână, ele au fost și sunt tolerate de Biserică, datorită caracterului lor de conservare a unor datini străvechi românești.

Aruncarea crucii de Bobotează și busuiocul de sub perna fetelor

Cu praznicul Bobotezei-Botezul Domnului și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul se încheie ciclul binecuvântat al săbătorilor de iarnă. Botezul Domnului sau Epifania, ce descoperă lumii Însăși Sfânta Treime, marchează împlinirea a „toată dreptatea” după cum spune Mântuitorul, împlinind legea Vechiului Testament, Domnul se solidarizează astfel cu întreaga umanitate căzută în păcat, în vederea eliberării ei din robia morții spirituale.

În mod natural, a doua zi, este prăznuit și Botezătorul, Sfântul Ioan, despre care Domnul nostru Iisus Hristos spunea, „Adevărat vă spun vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” Tocmai de aceea iconografia creștină îl înfățișează cu aripi de înger... Numele Ioan înseamnă: „Dumnezeu S-a milostivit”.

Și în legătură cu aceste sărbători există datini străvechi, dintre care amintim: mergerea preotului la casele enoriașilor, stropirea locuințelor, gospodăriilor și a credincioșilor cu Aghasmă Mare, în anumite zone, stropirea cailor cu apă sfințită la Bobotează, animalele fiind aduse de către credincioși, cu această ocazie, în apropierea bisericilor. Și, să nu uităm, aruncarea unei cruci pe un luciu de apă. Printre datini la fel de vechi este aceea ca fetele nemăritate să pună busuioc sub pernă penru a visa viitorul soț. Sigur, această datină nefiind conformă cu învățătura Bisericii.

Așadar, sărbătorile își au rostul luminat de Duhul Sfânt în viața creștinilor, întrucât ele se repetă doar cronologic, dar în plan spiritual rămân un prezent viu și nesfârșit, ce ne face să pregustăm încă din lumea această trecătoare din dulceața fericirilor nevremelnice.