AMINTIRI. Niciun cozonac nu miroase mai bine decât cel al bunicii, nicio colindă nu e mai frumoasă ca cele cântate la 5 ani pe uliţa satului şi nicio aventură nu e emoţionantă ca mersul la colindat.

Pentru copiii de astăzi, Crăciunul înseamnă, în primul rând, fascinaţia cadourilor. Părinţii lor, însă, când erau mici, îl preţuiau pentru aventura colindatului, când erau răsplătiţi cu mere, nuci, covrigi, bomboane, considerate bunătăţi pe vremea aceea.

Norocoşi erau cei cu bunici la ţară: acolo se mergea cu colindul la toate casele, uliţele erau pline cu copii, iar bunicii închideau ochii la toate isprăvile nepoţilor.

Zăpadă ca-n copilărie

"La ţară la bunicii mei, în Bucovina, nu îmi amintesc să fi fost vreun Crăciun fără zăpadă din belşug. În ajun, când mergeam la colindat, îmi punea bunica pungi în picioare, peste şosete, să nu intre zăpada. Pe drum erau mormane albe, înalte de trei ori cât mine, era atât de frumos ca în vederile poştale", îşi aminteşte Claudia, de 55 de ani.

Cadouri nu îşi aminteşte să fi primit de la Moşul, iar cea mai mare plăcere a iernii era mersul la colindat. "Cântam la fiecare casă câte două, trei colinde şi plecam mai departe. Ajungeam acasă îngheţată de frig, cu mâinile sloi de gheaţă, de trebuia să mă învelească bunica să mă dezgheţe"

Nuci, mere, gogoşi

Pentru copiii Claudiei, acum mari şi la casele lor, bucuria supremă în vacanţa de iarnă era vizitarea rudelor de la ţară. "Mergeau şi ei la colindat, la fel cum făceam şi eu când eram mică, şi entuziasmul era acelaşi. O mătuşă a mea, învăţătoare, măritată cu protul satului, îi învăţa colinde, făcea repetiţii cu ei, de era mai mare plăcerea să îi asculţi. Acum, copiii care vin la colindat ştiu doar <domn,> şi se uită urât dacă le dai bani puţini. Păi noi primeam nuci, mere, gogoşi, eventual câte o bomboană şi eram tare fericiţi cu atât".

Îi colindau pe cei cu uşi frumoase

Mihaela, o tânără din Bucureşti, îşi aminteşte că mergea cu colindul la vecinii de bloc şi cei de cartier şi că grupul de colindători alegea pe cine să colinde în funcţie de cum arăta uşa apartamentului.

"Dacă nu cunoşteam persoanele care locuiau într-un anumit apartament, decideam în funcţie de uşă: dacă era frumoasă, însemna că aveau bani şi putea fi generoşi cu noi, iar dacă uşa era învechită mergeam mai departe. Principala amintire din copilăria ei este când, după ce a împodobit bradul, i-a pus şi nişte lumânări pe crengi pe care le-a aprins să fie "frumos şi luminos". Noroc că a fost mama fetei pe fază, a scos bradul în hol şi a reuşit să strângă flăcările.

Poezia pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu

Un alt Crăciun memorabil al fetei a fost în 1989, când, pentru că în blocul ei se trăsese, niciun copil nu avea voie să iasă din casă.

"Îmi amintesc că ne uitam la desene animate, era pentru prima dată când se difuzau cu orele, şi era ceva fantastic pentru noi. Nu înţelegeam prea bine ce se întâmplase, însă am înţeles că trebuie să învăţ rapid o altă poezie pentru Moşu, pentru că cea pe care o pregătisem era cu Elena şi Nicolae Ceuşescu".</domn,>