La aproape 30 de ani de la înlăturarea comunismului, magistratul militar care a condus completul de judecată din „Lotul celor patru” rupe tăcerea. El dă de înțeles că până și Ceaușescu avea dreptul la recurs. Recurs care a fost soluționat de un pluton de execuție.

Comitetul Politic Executiv, al CC al PCR, era format, în 1989, din cei mai loiali oameni ai clanului Ceaușescu. În fapt, slugile unor dictatori. Număra, conform stenogramei ultimei ședințe a acestei entități, din 17 decembrie 1989, 34 de membri, în frunte cu Nicolae Ceaușescu. Pe listă se regăsesc personaje faimoase și temute în acei ani, cum ar fi: Lina Ciobanu, Constantin Dăscălescu, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu „Dumnezeu”, Suzana Gâdea, Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu sau Ana Mureșan. Mai toată garnitura de politruci comuniști a fost trimisă în judecată și condamnată la ani grei de pușcărie. Lumea voia sânge, Legea Talionului: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte!”.

Ciudățenia este că unii au fost condamnați pentru genocid – crime împotriva umanității – ca soții Ceaușescu, alții pentru omor deosebit de grav, sau subminarea puterii de stat și alții au fost încarcerați pentru alte fapte prevăzute de Codul Penal, de pe atunci. Asta în funcție de completuri de judecători militari care au dat sentințele. Vedetele, în schimb, au fost, de departe, Ion Dincă „Te-leagă”, Emil Bobu, Manea Mănescu și Tudor Postelnicu. Ei au fost condamnați la pușcărie de un complet prezidat de Cornel Bădoiu, astăzi general în retragere și avocat, în vârstă de 74 de ani. Despre așa-numitul „Lot al celor patru”, Cornel Bădoiu vorbește, după aproape 30 de ani.

 

Manea Mănescu – închisoare pe viață pentru aprobarea reprimării revoluționarilor

 

Mănescu a fost ministru de Finanțe al României, în perioada 1955-1957, și prim ministru între 1974 și 1979. Era membru al PCR din 1944. Momentul Revoluției l-a prins ca membru în Comitetul Politic Executiv. În 22 decembrie 1989, alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR, în care pătrunseseră revoluționarii. Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv (CPEx), a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție.

Conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română. A decedat, la 93 de ani, în 2009.

„S-a comportat execrabil în instanță!”

 

General-colonelul (Ret.) Cornel Bădoiu – cu trei stele – era, în 1989, general-maior – cu o singură stea pe epoleți și avea funcția de președinte al Secției Militare de la Tribunalul Suprem. Practic, el controla întreaga Justiție Militară. Cum s-a comportat Manea Mănescu în instanță? Generalul face o grimasă: „Execrabil! Postelnicu era cel mai plângăcios, urmat de Manea Mănescu și de Bobu. Demnitate a avut doar Dincă.

Mănescu a încercat, tot timpul, să se disculpe. Zicea că a aprobat măsurile luate de Ceaușescu de teama unor repercusiuni asupra lui și a familiei sale. Când l-am întrebat de ce a revenit în politica la nivel înalt, după ce, anterior, fusese înlăturat, a dat-o cotită, că a fost chemat și a trebuit să răspundă încrederii acordate.” Și, la ce articol din Codul Penal a fost încadrat?

Cornel Bădoiu dă din umeri: „Nu mai țin minte exact... La instigare pentru omor deosebit de grav”. Completul condus de Bădoiu i-a dat „închisoare pe viață”. Era o pedeapsă meritată? Ce crede generalul Bădoiu, acum, după 29 de ani? „Ce să zic, dom’le... E normal să vezi cu alți ochi, după aproape 30 de ani, cele petrecute și judecate atunci.

Tot românul, și atunci și după, considera că cei patru, împreună cu soții Ceaușescu, erau vinovați pentru privațiunile îndurate. Am judecat atunci, ținând cont de faptele comise de ei, la care am adăugat și toate privațiunile pe care neamul românesc le-a îndurat, din cauza regimului comunist. Astăzi cred că nu le-aș mai da aceleași pedepse, dacă am în vedere situația societății românești din ultimii 20 de ani”.

Emil Bobu – condamnat pe viață și eliberat după șapte ani

Bobu a fost strungar, la bază. A devenit membru PCR în 1945. A fost procuror, membru al CC al PMR, secretar al CC al PCR și ministru de Interne. În anul 1972 a fost numit consilier al lui Nicolae Ceaușescu iar în perioada 1973-1975 a fost Ministru de Interne. În 1989 era membru al CPEx. După 1989 a fost condamnat la închisoare pe viață pentru „participare la genocidul națiunii române” - conform Raportului „Comisiei Tismăneanu”. Pedeapsa i-a fost comutată în aprilie 1990, de Curtea Supremă de Justiție, la 10 ani de detenție, în urma schimbării încadrării la „complicitate la omor deosebit de grav”.

A efectuat șapte ani de detenție, după care a fost eliberat condiționat pentru motive medicale. După eliberarea din închisoare, a dus o viață retrasă, fără apariții publice. A murit, în 2014, la vârsta de 87 de ani. „Pedeapsa a fost firească. 10 ani mi se par prea puțini!” Emil Bobu, un om temut. În instanță mai era așa de fioros? Generalul Bădoiu spune că era mai ponderat și mai reținut ca Mănescu: „Doar teza a fost aceeași, că a fost o unealtă în mâna soților Ceaușescu”. Dar care a fost „complicitatea la omor deosebit de grav”?

Generalul se crispează: „Atâta vreme cât cei patru au fost de acord cu hotărârea CPEx din 17 decembrie ’89 de a se folosi armele împotriva demonstranților pașnici, rezultând morți și răniți, și el și ceilalți patru au fost «complici la omor deosebit de grav». E vorba de o complicitate morală”. Merita închisoarea pe viață, cum a dat-o completul condus de Cornel Bădoiu sau e mai corectă sentința, dată de Curtea Supremă de Justiție, de numai zece ani de detenție? Cornel Bădoiu n-are regrete: „Pedeapsa pronunțată atunci a fost firească, dar nici zece ani, cât a dat CSJ, nu mi se pare suficientă!”.

 

 

Ion Dincă – singurul care nu a făcut recurs

 

Dincă, zis „Te-leagă”, a fost un politruc în toată regula. Cu gradul de general, el a îndeplinit funcția de secretar al Consiliului Politic Suprem al Armatei, din 1960 până în 1965. A fost numit în 1968 în funcția de consilier militar al șefului statului. În ultimul guvern al României comuniste, condus de Constantin Dăscălescu, a îndeplinit funcția de prim-vice-premier din aprilie 1980, până în decembrie 1989. Dincă a fost mai cunoscut prin porecla „Te-leagă”, întrucât nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat. Însuși generalul Pleșiță, fostul șef al spionajului extern, se temea de nervii lui Dincă. A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluționarilor, dar eliberat cinci ani și trei luni mai târziu, din închisoarea Jilava.

A fost singur din „Lotul celor patru” care nu a făcut recurs. Ulterior, a devenit consilier la firma ginerelui sau, Nicolae Badea, fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo. A murit pe 9 ianuarie 2007, la vârsta de 79 de ani.

 

„A avut demnitate și, de aceea, pedeapsa a fost mai mică!”

 

Ion Dincă. Teroarea însăși, dar singurul care s-a recunoscut vinovat. „Mai mult, a recunoscut că a crezut în doctrina comunistă și în măsurile luate”, spune generalul de Justiție Militară. Cornel Bădoiu mai povestește că Ion Dincă a menționat, în depoziția sa, că măsurile politice luate atunci au fost exagerate mai ales în ducerea lor la îndeplinire: „De aceea pedeapsa a fost mai mică. Și colegii mei din complet au fost impresionați de sinceritatea și demnitatea sa, raportat la ceilalți trei”. Și de ce nu a făcut recurs, că toți cei care au ales această cale au ieșit mai repede din pușcărie? Bădoiu spune că Dincă „Te-leagă” a conștientizat că merită pedeapsa.

 

Tudor Postelnicu: „Am fost un dobitoc!”

 

Postelnicu a fost șeful Securi tăți între anii 1978 și 1987, după care a fost numit de Ceaușescu ministru de Interne. La ședința din 17 decembrie a CC al PCR a fost criticat împreună cu ministrul Apărării, Vasile Milea, pentru că nu au acționat destul de ferm împotriva manifestanților din Timișoara. A luat parte și la ultima ședință a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, desfășurată în dimineața de 22 decembrie 1989, la puțin timp după sinuciderea generalului Vasile Milea. Pe 2 februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial București, în cadrul lotului „CPEx”, în „procesul celor patru”, și a fost condamnat la închisoare pe viață și confiscarea averii.

După recurs, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav și a rămas să execute 14 ani de închisoare. A făcut șapte ani de pușcărie și a ieșit din închisoare în baza unui decret, tot al lui Ceaușescu, rămas neabrogat. În timpul uneia din ședințele publice ale procesului de la tribunal și-a justificat deciziile și acțiunile spunând: „Am fost un dobitoc!”. A murit în 2017, la vârsta de 86 de ani.

 

Generalul Bădoiu: „Una peste alta, chiar era un dobitoc!”

 

Chiar era un dobitoc Postelnicu sau a fost doar o încercare de a îmblânzi judecătorii? Generalul Bădoiu râde: „Una peste alta, chiar era un dobitoc! Așa, privit, în general, avea de fapt o șiretenie nativă... Era tipul de slugarnic față de cei de care depindea cariera sa”. În ședințele de judecată stârnea râsul sau plânsul?

Sau amândouă? Fostul judecător scormonește printe amintiri: „Mai mult râsul... Încerca să se victimizeze într-un mod care te amuza. Era evident că joacă teatru”. Alte amănunte picante nu are președintele completului de judecată din „Lotul celor patru”: „Nu prea era loc de picanterii, că era vorba de o sală de judecată într-o unitate militară a Ministerului de Interne. S-a mai filmat în sală, dar nu și completul, că am refuzat acest lucru”.

 

 

Nu toți membrii CPEx au fost judecați

 

Cititorii mai tineri s-ar putea întreba de ce niște civili au fost judecați de o instanță militară. Chiar, de ce? Fostul magistrat militar explică: „Păi, dom’le, faptele săvârșite de ei erau, la data aceea, de competența Justiției Miitare. Asta pentru că, pe lângă ei, au fost trimiși în judecată și militari activi!”. Cu toate acestea, în „Lotul celor patru” nu au existat inculpați militari activi. Membrii CPEx au fost judecați separat, nu la grămadă. Câte procese au fost? Cornel Bădoiu dă din umeri, a trecut timpul: „Nu mai știu... Da’ nu toți au fost judecați.

Uite, Ioan Totu n-a fost judecat”. Aici, generalul Bădoiu nu-și amintește bine. Ioan Totu, fost vice-prim ministru al RSR, între 1982 și 1986, a fost judecat. Inițial a fost condamnat, apoi achitat, pentru ca în final să primească 15 ani și jumătate de pușcărie. El s-a sinucis, în 1992, cu un glonț în cap, imediat după darea sentinței. Câți magistrați militari a avut completul de judecată din „Lotul celor patru” și cine erau aceștia? Generalul răspunde pe loc: „Eu, colonelul Ștefan Dănilă și maiorul Marian Eftimescu”.

 

Un proces pe „repede-înainte” sau nu?

 

Procesul a fost foarte scurt. Cât a durat din momentul în care a preluat dosarul până la pronunțarea sentinței? Nu s-a judecat, un pic, pe repede-înainte? „Procesul a durat cam o lună. N-a fost pe repede-înainte, că erau administrate toate probele, atât în acuzare cât și în apărare. S-a respectat legea de atunci”, e ferm actualul avocat. Recunoaște, în schimb, altceva: „Dar era, în plus, o presiune, din partea tuturor românilor, să-i vadă judecați și condamnați pe cei din gașca lui Ceaușescu. Dar nu erau condamnați dinainte...

Ca dovadă am dat și achitări, iar în recursul lui Postelnicu, Bobu și Mănescu, pedepsele au fost mai mici. Pe acea vreme erau membri în instanțe așa-numiții „asesori populari”, ca în China comunistă, reprezentanți ai poporului. Câți dintre acești asesori a avut în complet, cine erau aceștia, ce studii aveau, eventual juridice, și ce au decis ei?

Fostul magistrat spune că n-a avut „reprezentanți ai poporului” în completul care a judecat „Lotul celor patru”: „Asesorii erau, de regulă, doar pentru faptele mai puțin grave care priveau ordinea și disciplina militară. Ei erau ofițeri activi, unii cu studii juridice, dar alții fără. În dosarul acela faptele erau infracțiuni grave care nu puteau fi judecate de asesorii populari.

 

„Jur că nu m-a influențat nimeni!”

 

Generalul magistrat Ion Panaitescu, la rându-i judecător militar pe atunci, spunea, într-un interviu publicat anul trecut în Evenimentul zilei, că au fost presiuni de „sus”. Că nu se putea vorbi de „genocid”. Au existat presiuni politice sau de altă natură, din domeniul serviciilor secrete, în a se da o anumită sentință în „Lotul celor patru”? Era o practică obișnuită pe atunci, care mai are și astăzi anumite rămășițe... Generalul cu trei stele se indignează: „Nu! Cu mâna pe inimă jur că nu m-a influențat nimeni. Și nici pe colegii mei”.

Repetăm întrebarea, la final, meritau cei patru pedepsele date de completul pe care Cornel Bădoiu le-a prezidat? De ce Curtea Supremă le-a micșorat? Fostul judecător rămâne ferm pe poziție: „Repet și eu, la acea dată, erau meritate pedepsele având în vedere starea de spirit a tuturor românilor. CSJ le-a micșorat pentru că a apreciat că starea de sănătate și vârsta condamnaților este de natură să li se scadă din pedepse”. Și adaugă că nici Ion Iliescu și toți ceilați de după el nu i-au cerut niciodată, nimic, cu privire la activitatea sa de judecător militar.

 

„Dacă Ceaușescu și toți ceilalți ar fi fost judecați astăzi, sancțiunile ar fi fost mult mai blânde”

 

Procesul soților Ceaușescu s-a încheiat extrem de repede și sentința a fost aplicată imediat. Au fost executați și împușcați, deși, conform procedurii, aveau dreptul la recurs în zece zile de la pronunțare. Judecătorul Gică Popa chiar a rostit în sentința sa: „cu recurs”. Cum rămâne cu respectarea legii? Care e explicația? Cine a dorit ca cei doi să moară atât de repede?

Generalul Bădoiu oftează: „Aici a fost greșeala colegului și prietenului meu, colonelul Gică Popa, un profesionist de excepție care, luat de val, a uitat că, indiferent de situație, trebuie să respecte legea și litera și în spiritul ei. Soluția condamnării la moarte, pe fond, a fost corectă date fiind împrejurările. Dacă Ceaușescu și toți ceilalți ar fi fost judecați astăzi, evident, sancțiunile pronunțate ar fi fost mult mai blânde. Noi, cei care am judecat acele procese ne-am făcut, într-un fel, ecoul tuturor românilor”. Gică Popa s-a sinucis, cu un glonț în cap, pe 1 martie 2010.