Gușă intervine în scandalul dintre Hagi și CTP. „A făcut o dublă greșeală la serviciu”

Gușă intervine în scandalul dintre Hagi și CTP. „A făcut o dublă greșeală la serviciu”

Consultantul politic Cozmin Gușă a făcut un comentariu cu privire la replica pe care Cristian Tudor Popescu i-a dat-o lui Gică Hagi, după declarația „regelui” cu privire la vot.

„Vorbesc despre, în mod neașteptat, despre un incident care m-a deranjat și care implică două mari personalități ale României și ma refer la personalități nepolitice, la Gică Hagi și Cristian Tudor Popescu. CTP  i-a tras un perdaf lui Gică Hagi pe motivul că Hagi a spus că nu e preocupat de alegeri.

Pentru asta, Cristian Tudor Popescu a vrut să îi administreze un set ca la tenis, numai că a făcut o dublă greșeală la serviciu pe care, din poziția de comentator public, mă simt obligiat să taxez. În continuare cred că CTP este cel mai talentat jurnalist roman, însă cu Hagi a făcut dubla greșeală la serviciu. Opțiunea lui Hagi îi aparține și trebuie respectată, mai ales că România arată atât de rău tocmai pentru că românii au votat prost.

Unul ca Hagi, care s-a dorit să fie atras, a fost păcălit, da nu până la capăt, cunoscând nemernicia, probabil a luat decizia de a nu se implica din ce i se oferă. A doua mare greșeală facută de CTP este că în textul publicat a chestionat patriotismul lui Hagi. Dragă CTP, oricând, Hagi este în postura de a ne da lecții de patriotism. Așa ceva nu trebuie chestionat niciodată. Din această dorință de aplauze s-a ajuns la un lucru anormal în care un cetățean dedicat al României, cum este Hagi, care are opțiune decentă, nu merita o asemenea așa zisă-lecție publică care s-a întors împotriva lui CTP care a pierdut acest set cu Hagi printr-o dublă greșeală”, a precizat Cozmin Gușă.

Ne puteți urmări și pe Google News