International
Covid-19. La ordinul lui Putin, Rusia declanșează campania de vaccinare
- Daniel Valeriu
- 7 decembrie 2020, 14:00
Mai ieftin decât la americani
În ultimele 24 de ore numărul cazurilor de Covid-19 a crescut în Rusia cu 28.142, la aproape 2,5 milioane.
Potrivit autorităților ruse, eficacitatea vaccinului Sputnik V este de 92%, conform datelor preliminare al testelor clinice de fază a treia.
Acest vaccin, care reprezintă alternativa rusească la vaccinurile occidentale, va fi de câteva ori mai ieftin decât cele produse de companiile Pfizer şi Moderna şi va putea fi transportat începând din luna februarie la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius, a declarat luna trecută agenţiei EFE Kiril Dmitriev, şeful fondului statal (Fondul de Investiţii Directe al Rusiei – FIDR) însărcinat cu vânzarea şi distribuţia vaccinului.
Recomandările noastre