Corupție în Sănătate. Patru medici reținuți pentru decontări fictive
- Raluca Dan
- 6 iunie 2025, 12:19

Patru medici de familie au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați că au decontat la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj 14.500 de ore de gardă, în valoare de peste 955.000 de lei, fără a fi efectuat efectiv aceste servicii.
Medici de familie, anchetați pentru gărzi fictive
Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a anunțat vineri că, în cadrul operațiunii Jupiter și în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind suspiciuni de înșelăciune, fals informatic, delapidare, fals intelectual și uz de fals, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au pus în executare șapte mandate de aducere.
„Din cercetări s-a stabilit ca în perioada 2020 – ianuarie 2025, mai mulţi medici de familie, organizaţi la nivelul unor centre de permanenţă din judeţul Dolj, ar fi decontat, la nivelul C.A.S. DOLJ, ca urmare a unor contracte de furnizare servicii medicale, aproximativ 14.500 de ore de gardă, în valoare de aproximativ 955.250 de lei. Serviciile de gardă, în realitate, nu ar fi fost prestate. Deconturile ar fi fost realizate prin transmiterea informatică a unor date nereale”, a transmis IPJ Dolj.
Patru cadre medicale, reținute
Potrivit autorităților, unul dintre medicii de familie ar fi încheiat un contract individual de muncă fictiv cu un medic de medicină generală, aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, în scopul obținerii unor sume de bani. Medicul generalist nu ar fi efectuat serviciile de gardă la centrul de permanență unde medicul de familie își desfășura activitatea.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că medicul de familie ar fi obținut, prin întocmirea în fals de state de plată, aproximativ 100.000 de lei.
Cele patru femei, cadre medicale, au fost reținute pentru 24 de ore și vor fi prezentate instanței cu o solicitare de arestare preventivă pentru 30 de zile. În plus, au fost adoptate măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului.