Corupție în Poliție. Mită contra protecție pentru hoți

Corupție în Poliție. Mită contra protecție pentru hoțiArest. Sursa foto: Dreamstime.com

Corupție în Poliție. Doi agenți de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, județul Argeș, au fost reținuți de Direcția Generală Anticorupție (DGA) sub acuzațiile de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual.

Aceștia sunt suspectați că au oferit protecție unor persoane implicate în exploatarea ilegală a lemnului, în schimbul unor sume de bani și bunuri materiale.

Ce spune DGA despre cazul polițiștilor din Călinești

Conform informațiilor furnizate de DGA, în perioada martie – mai 2025, cei doi agenți, în vârstă de 28 și 35 de ani, ar fi pretins și primit sume de bani și alte foloase materiale de la persoane care exploatau ilegal lemn, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.

Aceștia ar fi furnizat informații confidențiale despre traseele patrulelor și controalele planificate, facilitând astfel transportul ilegal de material lemnos.

De asemenea, cei doi polițiști ar fi determinat un funcționar public din cadrul unei primării să semneze un document care conținea informații false referitoare la o cantitate de lemn depozitată inițial la sediul secției de poliție, dar care fusese ulterior vândută.

„Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat atât în timpul serviciului, cât şi în afara orelor de program, prin comunicarea către persoanele care transportau materialul lemnos a unor informaţii la care, altfel, acestea nu ar fi putut avea acces, precum programul şi traseul urmat de ceilalţi agenţi din cadrul aceleiaşi subunităţi de poliţie. Totodată, pentru a înlesni activitatea infracţională, cei doi poliţişti ar fi determinat un funcţionar public din cadrul unei primării de comună să semneze un document ce ar fi conţinut aspecte necorespunzătoare adevărului, referitoare la o cantitate de material lemnos ce a fost iniţial depozitată la sediul secţiei de poliţie rurală şi, ulterior, comercializată contra unei sume de bani”, transmite DGA.

Acuzațiile aduse celor doi polițiști din Călinești

Primul agent este cercetat pentru:

  • Luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);

  • Abuz în serviciu, inclusiv în formă continuată (9 acte materiale);

  • Favorizarea făptuitorului;

  • Divulgarea de informații nedestinate publicității (2 acte materiale);

  • Instigare la fals intelectual.

Cel de-al doilea agent este acuzat de:

  • Luare de mită, inclusiv în formă continuată (4 acte materiale);

  • Abuz în serviciu, inclusiv în formă continuată (2 acte materiale);

  • Instigare la fals intelectual.

Reacția Inspectoratului de Poliție Județean Argeș

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a anunțat că a acordat sprijin structurilor implicate în anchetă și a demarat o cercetare internă prin Biroul Control Intern. Conducerea IPJ Argeș a subliniat că se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale și principiilor eticii profesionale.

„În fapt, în perioada martie – mai 2025, cei doi agenţi de poliţie din cadrul secţiei de poliţie rurală ar fi pretins şi ar fi primit sume de bani şi alte bunuri de la anumite persoane. În legătură cu îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile lor de serviciu. În două cazuri, persoanele care au preluat şi au transportat bunurile ar fi cunoscut că acestea erau oferite cu titlu de mită.

Cei doi agenţi şi-ar fi încălcat, în mod repetat, atribuţiile de serviciu. Au oferit sprijin mai multor persoane de pe raza unor localităţi din jud. Argeş, pentru ca acestea să fie exonerate de răspunderea penală/contravenţională. Ar fi acţionat în mai multe rânduri în beneficiul persoanelor care ar fi tăiat lemne în mod ilegal. Precum şi al celor care ar fi înlesnit aceste tăieri. În scopul însuşirii şi transportării materialului lemnos pentru a fi vândut ulterior unor persoane”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ne puteți urmări și pe Google News