Crețu, întrebare-cheie pentru Guvern. „Ajungi să te rogi de miniştri să îţi răspundă”
- Iulia Moise
- 6 mai 2019, 08:32
Duminică, într-o conferință de presă susținută la Caransebeș, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, candidat al partidului PRO România, a declarat că votul din 26 mai este unul pentru viitorul generaţiilor următoare.
„Am făcut un tur de forţă în ultima perioadă, am fost la Chişinău, la Paşcani, Piatra Neamţ, Bacău, Buzău, dar cred că este important pentru noi, în aceste zile care au mai rămas până la alegerile europarlamentare, să vorbim despre importanţa acestui vot, care nu este numai despre noi, europarlamentarii, care ocupăm un loc la Bruxelles, ci este pentru viitorul generaţiilor care vin. Este pentru prima dată când vor fi alegeri în care punem în balanţă rezultatele apartenenţei noastre la Uniunea Europeană”, a afirmat Corina Creţu.
Comisarul european a precizat că îi este recunoscătoare lui Victor Ponta pentru că a creat PRO România, o alternativă pentru social-democraţii pro-europeni din România.
Ea a subliniat că, în termeni financiari, la un beneficiu de 45 miliarde euro şi cu o contribuţie de 15 miliarde euro, rezultatele aderării României la Uniunea Europeană se pot vedea în toate comunele şi oraşele din România.
„Cred că Guvernul şi autorităţile naţionale trebuie să se gândească clar care sunt obstacolele în absorbţia fondurilor europene (...) Eu aştept răspuns de la Guvernul României, în ce mod vor să procedăm în continuare cu cele 300 milioane euro care sunt parcaţi pentru spitalele regionale. Noi avem această prevedere, adică eu, ca şi comisar european, sunt obligată să răspund oricărei scrisori ce vine de la un ministru, în 30 de zile. Alături de colegii mei vom propune să facem lucrurile şi invers, adică şi miniştri să fie obligaţi să răspundă comisarilor europeni. Din păcate, nimeni nu a prevăzut că ar putea apărea şi astfel de cazuri, în care ajungi să te rogi de miniştri să îţi răspundă cum vor să facă mai departe şi să nu primeşti niciun răspuns”, a precizat Corina Creţu.
Comisarul european, Corina Creţu, a fost prezent duminică, la Caransebeş, unde a participat la săvârşirea Sfintei Liturghii, oficiată în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”, cu prilejul „Zilelor Credinţei şi Culturii în Episcopia Caransebeşului”.