În jurnalul lui Corneliu Vadim Tudor, în însemnările dedicate unei din zilele de ianuarie a anului 1990 apare următoarea informație:

“Cînd ziceam și noi că mai aflăm câte ceva despre ședința C.P.Ex. din 17 decembrie (de la martorul Paul Niculescu-Mizil), judecătorul reprimă orice mărturie. Nu declarase oare Nicolae Ceaușescu că printre membrii C.P.Ex.se află și unii agenți străini? A declarat! Îl vom afla oare vreodată? Mă îndoiesc.

Încet-încet, ies la lumină micii detalii de viață: în seara zilei de 21 decembrie 1989, pe la ora 21, Ceaușescu, care se pregătea să doarmă în sediul C.C. al P.C.R., a vrut să-și vadă cei doi câini labrador, Corbu și Șarona, așa că ofițerul Matei Nicolae a fost trimis la Palatul Primăverii, să-i aducă cele două vietăți, pe care le iubea! Unde or fi câinii aceștia acum?

Numai că, așa după cum mi-a mărturisit medicul veterinar Viorel Chiriță, adevăratul nepot al lui Corbu îi fusese dat lui în grijă, la Crevedia, de către fostul său ministru, Teșu, dar un îngrijitor cu suflet hain l-a otrăvit. În disperare de cauză, de teamă ca Nicolae Ceaușescu să nu afle cum s-a purtat el cu patrupedul, Teșu a făcut rost de un alt labrador, cu care l-a substituit pe cel cu ”sînge albastru”.

Pe mine chestia asta m-a distrat cel mai mult: din cîte mi-am dat seama, foștii activiști C.C. al P.C.R nu numai că își făcuseră o lume a lor, închisă, încuscrindu-se între ei, dar prin căpătarea unor pui de-ai perechii prezidențiale de labradori erau convinși că intră în familia lui Ceaușescu!”

Cine erau celebrii patrupezi? Ei puteau fi văzuți adeseori pe bancheta din spate a mașinii lui Nicolae Ceaușescu. Cum a ajuns Nicolae Ceaușescu să aibă cei doi câini este o altă poveste…

O altă sursă povestește întreaga istorie: „Vizita cuplului dictatorial în Marea Britanie a fost una „încununată de succes“. În cadrul acesteia, Elena Ceauşescu a avut parte de veritabile ceremonii ca „savant de renume mondial“ ce era, conferindu-i-se calitatea de membru de onoare al Institutului Regal de Chimie şi titlul de „Profesor Honoris Causa“ al Institutului Politehnic. Pe lângă faimoasa plimbare cu caleaşca regală împreună cu Regina Elisabeta a II-a, lui Ceauşescu i s-a lansat şi o carte în limba engleză, din „gândirea lui creatoare“. Tot atunci, liderul Partidului Laburist, David Steel, i-a dăruit un pui de labrador negru, botezat Corbu pentru culoarea lui.

(…) Ceauşescu îndrăgea atât de mult patrupedul, încât, după cum scrie istoricul german Thomas Kunze, „ambasadorul român în Marea Britanie cumpăra în mod regulat biscuiţi englezeşti scumpi pentru câini, care erau expediaţi în România prin poşta diplomatică“.

Şi, ca orice câine de vânătoare care se respectă, Corbu era nelipsit de la escapadele vânătoreşti prezidenţiale. La una dintre ele, într-un moment de neatenţie al ofiţerului veterinar care-l supraveghea, labradorul a zbughit-o din maşina de teren, fugind după ciute în direcţia din care trebuia să vină vânatul. Speriat că patrupedul putea fi împuşcat, Lucian Dincă, unul dintre cei care activa în sectorul Cinegetic al Nomenclaturii, a alertat participanţii prin staţia radio. Norocul organizatorilor şi al celor din dispozitiv a fost că animalul, fiind novice la vânătoare şi neobişnuit cu alergătura prin zăpada din pădure, el călcând de obicei pe covoare moi, s-a întors după câteva minute obosit, cu limba de un cot. (…) Lui Corbu i s-a adus o tovarăşă de viaţă, Şarona.  

(…) Florin Marinescu, una din gărzile de corp ale lui Ceauşescu, relata în presă că în zilele care au urmat fugii soţilor Ceuşescu, el a rămas să păzească Palatul Snagov, unde se aflau şi cei doi câini preferaţi ai dictatorului. Acesta susţine că cei doi câini „au murit de foame. Nu mâncau decât din mâna lui Nicolae. Nu am reuşit să-i facem să mai pună gura pe mâncare“.

Aceasta a fost soarta câinilor lui Nicolae Ceaușescu.