Copilul de 4 ani, luat de viitură. Tatăl o să-l aibă pe conștiință toată viața

Copilul de 4 ani, luat de viitură. Tatăl o să-l aibă pe conștiință toată viața

În urma cercetărilor efectuate de anchetatori după ce un copil de 4 ani a murit, fiind luat de o viitură puternică, s-au aflat condițiile care au dus la asemenea tragedie.

Sâmbătă seară, în satul bihorean Valea de Sus, a avut loc un incident tragic soldat cu moartea prin înecare a unui copil în vârstă de 4 ani. Trupul copilului a fost găsit duminică dimineață în localitatea Moțești, situată în aval de Valea de Sus.

Tatăl copilului nu avea dreptul să fie la volan, având permisul anulat.

Potrivit IPJ Bihor, tatăl băiețelului, care conducea mașina în care se afla soția și cei doi copilași ai cuplului, în momentul în care s-a produs nenorocirea, era băut și avea permisul anulat.

„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentraţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul respirat", a declarat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Reamintim că, sâmbătă, în jurul orei 20.00, familia încerca să traverseze cu maşina apele ieşite din matcă ale unui râu din cauza unei ploi torențiale.

Încercau să traverseze un pârâu din satul bihorean Valea de Sus, dar n-au mai reuşit, mașina rămânând blocată în mijlocul viiturii.

Tatăl l-ar fi scos pe băiat din autoturism şi l-a dus pe mal. Apoi ar fi plecat să-l salveze şi pe celălalt copil, care era în maşină cu mama. Rămas singur, băiatul de 4 ani a fost luat de ape.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul avusese o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul respirat.

„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentraţie alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul respirat. În cauză s-a întocmit dosar penal”, a declarat Fărcuţa.

Tatăl copilului mort, știind că era băut și fără permis, a luat decizia de a rula pe un drum lateral pe unde trebuia să traverseze albia pârâului Valea Neagră. Din păcate, apele pârâului s-au umflat tocmai în momentul în care traversa pârâul.

Trupul neînsufleţit al micuţului a fost găsit duminică dimineaţă, după 14 ore de căutare, la o distanţă de circa trei kilometri de locul unde maşina a fost surprinsă de viitură, potrivit observatornews.ro

Ne puteți urmări și pe Google News