Alocație. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Copiii României cresc într-o realitate în care fiecare leu contează. Nu mai vorbim despre mofturi, jucării sofisticate sau vacanțe exotice, ci despre strictul necesar: mâncare, igienă, haine, rechizite (în funcție de vârstă). Într-o perioadă în care prețurile cresc constant, iar costul vieții apasă din ce în ce mai tare pe bugetele familiilor, alocația de stat a ajuns un indicator dureros al decalajului dintre nevoile reale ale copiilor și sprijinul financiar oferit de stat. Este un ajutor important, dar insuficient, iar realitatea de zi cu zi o demonstrează fără menajamente.
Alocația pentru copii este un drept garantat prin lege și se acordă tuturor copiilor din România, de la naștere până la vârsta de 18 ani. De asemenea, beneficiază de alocație și tinerii de peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale, până la finalizarea studiilor, însă nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani. Pe hârtie, sistemul pare clar și corect. În viața reală, însă, sumele alocate sunt departe de a acoperi nevoile reale ale unui copil, indiferent de vârstă.
Câți bani primește, concret, un copil în România
În prezent, copiii cu vârsta de până la doi ani primesc o alocație lunară de 719 lei. Aceeași sumă se acordă și copiilor cu handicap până la trei ani. Pentru copiii cu vârste între doi și 18 ani, inclusiv pentru tinerii peste 18 ani care încă învață în sistem liceal sau profesional, alocația este de 292 de lei pe lună. Copiii cu handicap, cu vârste între trei și 18 ani, primesc din nou suma de 719 lei lunar.
La prima vedere, aceste cifre pot părea rezonabile. În realitate, ele se topesc rapid în fața cheltuielilor zilnice. Mai ales în cazul copiilor mici, unde costurile sunt constante și inevitabile, cei 719 lei ajung să acopere doar o parte din strictul necesar. Pentru copiii mai mari, suma de 292 de lei devine aproape simbolică, insuficientă chiar și pentru nevoile de bază.
În primii ani de viață, alocația dispare într-o săptămână
Pentru un copil de până la doi ani, cheltuielile lunare sunt ridicate și constante. Laptele praf, indispensabil în multe familii, costă între 83 și 87 de lei pentru o cutie de 800 de grame. În funcție de consum, un copil poate avea nevoie de mai multe cutii pe lună, ceea ce înseamnă că o bună parte din alocație se duce doar pe acest produs.
La aceasta se adaugă scutecele. Un bax de pampers ajunge la aproximativ 177 de lei, iar în funcție de brand și de necesar, costurile pot fi chiar mai mari. Cremele antiseptice sau pentru iritații costă în jur de 38 de lei, iar produsele de igienă de bază, precum șamponul și gelul de duș pentru copii, pornesc de la 30 de lei și pot ajunge ușor la 100 de lei.
Fără a lua în calcul hainele, jucăriile, produsele medicale sau eventualele consultații, alocația de 719 lei este deja aproape epuizată. În multe cazuri, nu ajunge nici măcar pentru toate produsele esențiale dintr-o lună. Orice episod banal de răceală sau o vizită la medic poate adăuga rapid cheltuieli de câteva sute de lei, depășind cu mult sprijinul oferit de stat.
Mama și copil. Sursă foto: Pixabay
Copilul de vârstă școlară și realitatea celor 292 de lei
Situația devine și mai complicată în cazul copiilor între doi și 18 ani, pentru care alocația lunară este de 292 de lei. Este o sumă care, raportată la prețurile actuale, pare desprinsă dintr-o altă epocă. Doar necesarul minim de igienă personală pentru un copil sau adolescent poate consuma o parte semnificativă din acest buget.
O pastă de dinți costă în jur de 20 de lei, un săpun aproximativ 6 lei, iar un gel de duș se situează, în medie, între 15 și 30 de lei. Deodorantul ajunge la 20–30 de lei, iar o cremă hidratantă necesară mai ales în sezonul rece poate costa între 40 și 60 de lei. Doar aceste produse, absolut banale, pot ajunge ușor la peste 100 de lei pe lună.
Pe lângă igienă, mâncarea reprezintă una dintre cele mai mari cheltuieli. Gustările zilnice pentru școală, atât de necesare într-un program încărcat, presupun costuri constante. Un covrig sau o plăcintă costă între 3 și 5 lei, cornurile sau batoanele de cereale ajung la 2–4 lei, iar fructele de bază, precum merele sau bananele, costă între 5 și 10 lei. Un iaurt sau o sana ajunge la 3–6 lei, iar o sticlă de apă sau ceai la îmbuteliat costă între 3 și 5 lei. Adunate, aceste cheltuieli ajung ușor la 100–130 de lei pe lună doar pentru gustări. Iar acestea nu includ mesele principale, care sunt, de cele mai multe ori, asigurate din bugetul familiei. Practic, aproape jumătate din alocația de 292 de lei poate fi consumată doar pentru mâncarea de zi cu zi a unui copil.
Alocația nu acoperă, evident, hainele, încălțămintea sau rechizitele școlare. Un copil crește rapid, iar hainele trebuie schimbate constant. Un ghiozdan, un set de caiete sau manuale auxiliare, o pereche de adidași sau o geacă de iarnă sunt cheltuieli inevitabile, care pot depăși cu mult valoarea alocației pe o lună sau chiar pe mai multe luni. Aceste costuri sunt adesea ignorate în discursul public, dar ele sunt cele care apasă cel mai tare pe bugetele familiilor. În multe cazuri, alocația este folosită pentru a acoperi doar o mică parte din aceste cheltuieli, restul fiind suportat integral de părinți.
Când sănătatea transformă alocația într-o glumă amară
Un aspect esențial, adesea trecut cu vederea, este cel legat de sănătate. Indiferent de vârstă, o problemă medicală banală poate genera costuri de minimum 200 de lei, fie că vorbim despre medicamente, analize sau consultații. Pentru familiile cu venituri mici, aceste cheltuieli sunt greu de suportat, iar alocația nu oferă niciun fel de plasă de siguranță reală.
În cazul copiilor cu afecțiuni cronice sau nevoi speciale, costurile pot fi mult mai mari. Chiar și acolo unde alocația este mai mare, de 719 lei, ea nu reușește să acopere integral nevoile medicale și de îngrijire.
Alocația, între simbol și realitate
Deși este un drept legal, alocația nu este garantată indiferent de situație. Ea poate fi suspendată în mai multe cazuri, unele surprinzător de frecvente. Dacă un copil repetă anul școlar și părinții nu aduc un document medical justificativ, alocația se oprește automat. La fel se întâmplă dacă elevul nu mai frecventează școala, fie din cauza abandonului, fie din cauza absențelor frecvente.
Schimbarea domiciliului sau a reprezentantului legal trebuie anunțată, altfel plata poate fi suspendată. De asemenea, dacă alocația nu este ridicată timp de trei luni consecutive, aceasta poate fi oprită. În cazul decesului copilului, alocația se anulează definitiv, așa cum este firesc. Toate aceste situații arată cât de fragil este, în realitate, acest sprijin financiar.
În discursul public, alocația este adesea prezentată ca un ajutor consistent pentru familii. În realitate, ea a devenit mai degrabă un simbol al neputinței statului de a ține pasul cu realitatea economică. Sumele nu au fost ajustate suficient pentru a reflecta inflația, creșterea prețurilor și schimbările din stilul de viață. Pentru multe familii, alocația nu mai este un sprijin real, ci doar o mică contribuție la un buget deja întins la maximum. Ea nu asigură egalitate de șanse și nu garantează un start corect în viață pentru copii, mai ales pentru cei din medii vulnerabile.
Copiii României cresc într-o lume în care costurile cresc mai repede decât veniturile. Alocația, în forma actuală, nu ține pasul cu realitatea și nu reușește să acopere nici măcar strictul necesar. Laptele, scutecele, produsele de igienă, mâncarea zilnică și cheltuielile neprevăzute consumă rapid sumele primite de la stat. În spatele cifrelor se află părinți care fac calcule zilnic, renunță la propriile nevoi și încearcă să ofere copiilor lor un trai decent. În acest context, întrebarea nu mai este pentru ce ajung banii din alocație, ci cât
