Coordonatorul Comisiei de Educație a PNL: „România are cu 64.000 de elevi mai puțin față de acum doi ani”
- Georgeta Petrovici
- 29 iunie 2018, 12:35
Deputatul Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL, atrage atenția asupra scăderii drastice a numărulșui elevilor în țara noastră. În anul școlar 2017-2018 s-a înregistrat, față de anul precedent, un minus de 18.700 elevi și studenți, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Mai mult, în anul precedent, scăderea a fost de 45.300.
Tendințele clare de scădere a numărului tinerilor pe ciclurile medii de educație sunt îngrijorătoare pentru evoluția învățământului superior, o concluzie la care actualii guvernanți sunt obligați să reflecteze și să reacționeze prin propuneri clare, consideră liberalul.
„Principalul risc sistemic provenit prin descreșterea populației școlare constă în scăderea alarmantă a numărului elevilor din învățământul primar și gimnazial (cu un minus de 17.500 elevi față de anul școlar anterior), precum și cel liceal (cu un minus de 13.100 elevi). Aici sunt necesare propuneri realiste și soluții active pentru prevenirea abandonului școlar. În aceste două grupe de tineri se află viitorii candidați pentru învățământul superior. Să nu uităm că statisticile europene plasează România pe ultimul loc în UE pe baza mărimii populației cu studii superioare cu vârsta între 30 și 34 de ani, doar 26,3% din populația acestei grupe referențiale având studii superioare finalizate (cca. 340.000 de persoane), față de media UE de 39,9%”, susține Marilen Pirtea.
O minimă veste bună este aceea că învățământul profesional a cunoscut o creștere de 5,8 mii de elevi. Cu toate acestea, coordonatorul Comisiei de Educație a PNL subliniază faptul că în învățământul profesional sunt cuprinși doar 2,5% din elevi. „Solicităm responsabililor din Ministerul Educației să ia în considerare acest set de date îngrijorătoare și să propună, cu înțelegerea deplină a consecințelor, soluții inovative și cu efecte măsurabile și concrete, pentru stoparea acestor tendințe clare de declin școlar”, concluzionează Marilen Pirtea.